Cereasca imparatie si vesnica osanda

Dacă atunci, când intrăm într-o cetate mare, întemeiată de oameni, în lumea aceasta, măcar că ştim bine că după puţină vreme se va risipi, dar când începem a umbla printr-însa, nu ne mai saturăm de frumuseţile ei, de poduri, de grădini, de curţi, de palate, încât am pofti mereu să tot umblăm printr-însa, pentru frumuseţile ei, apoi, cu cât mai mult nu se vor desfăta cei ce se vor învrednici a intra în Cetatea lui Dumnezeu, în Ierusalimul cel de Sus, când vor începe a gusta din dulceaţa cea de-a pururea a frumuseţii celei mai presus de orice asemănare? Şi iarăşi, după cum atunci când, intrând la curtea unui împărat pământesc, vedem palate mari, împodobite cu marmură, cu aur şi cu argint, iar după aceea putem vedea pe împăratul şi bărbaţi vrednici stându-i înainte în podoabe măreţe, iar împăratul îmbrăcat în porfiră şi încoronat cu pietre scumpe, măcar că toate acestea sunt stricăcioase, apoi cu cât mai vârtos nu se va bucura cel ce va intra la Dumnezeu, întru cereasca împărăţie, neputând a se sătura de frumuseţile și de slava Lui cea pururea fiitoare? Şi precum când, intrând cineva într-o vie sădită de oameni, o vede pe ea veselă, îngrijită şi cu tot felul de poame şi de flori împodobită, încât ar voi să tot umble mereu prin ea şi a se veseli de vederea ei, măcar că este stricăcioasă, apoi cu cât mai mult cel ce a intrat în cetatea lui Dumnezeu, dacă va fi împlinit poruncile lui Dumnezeu, întru această lume, de câtă slavă duhovnicească nu se va bucura, întru lumina cea negrăită şi întru slava cea netrecătoare, văzând pe Stăpânul, Domnul tuturor, cu a Sa mărire strălucind şi luminându-i pe toţi cei drepţi, cu mult mai vârtos decât soarele acesta. Dar, să spunem ceva şi despre munca cea fără de sfârşit, prin pilda veacului acestuia, aşa cum am arătat şi pentru bunătăţile cele fără de sfârşit. Cum vom putea suferi chinul viermelui celui neadormit, noi, care aici nici împunsăturile ţânţarilor şi ale muştelor celor slabe nu le putem suferi? Ci, învârtindu-ne în paturile noastre, ne sârguim să le prindem şi pe unii şi pe altele? Şi ne scărpinam cu unghiile trupul, ca şi cum i-am fi de vreun folos, pentru acea slabă împunsătură. Apoi, cum vom suferi noi cu uşurinţă gheena focului? Noi, care nu putem suferi arşiţa soarelui, ci fugim la umbră sau în casă, căutând odihnă. Și cum vom suferi întunericul cel mai de dedesubt şi scrâşnirea dinţilor? Noi care acum, nici o zi nu putem suferi o cameră întunecoasă, nefiind nici durere, nici plâns, nici scrâşnirea de dinţi? Ci îndată ne tulburăm şi ne întristăm, zicând: „Când vom ieşi din întunericul acesta, ca să vedem doar lumina aceasta stricăcioasă?”

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 424)

Categoria: Articole

Cautare: