Omul nu trebuie să se gândească la nimic în vremea rugăciunii, ci trebuie doar să se roage cu teamă. Cu cât el îşi împodobeşte rugăciunea cu dragoste, smerenie şi frică de Dumnezeu, cu atât mai mult va progresa. Dacă pui aceasta în practică, vei vedea roadele în propria ta viaţă. Aşa precum mergem într-un magazin de dulciuri şi găsim ciocolată, bomboane şi felurite dulciuri, la fel şi în magazinul de dulciuri duhovniceşti, omul află numeroase dulciuri felurite, iar noi vom lua tot ceea ce ne oferă vânzătorul. Noi să ne facem datoria de a ne pune la punct rugăciunea şi de a ne smeri şi apoi, tot ceea ce ne trimite Dumnezeu e treaba Lui. Noi vom împlini toate formalităţile, dar Dumnezeu este Cel Care va da substanţă rugăciunii. Dar cu cât mai smerit ne rugăm, cu atât mai tare ne vom folosi. Cel mai important dintre toate lucrurile este ca mintea să fie atentă la cuvintele rugăciunii, fără să se mai gândească la nimic altceva. Aceasta este cheia întregii probleme. Este imposibil ca omul care se roagă în acest mod să cadă… Oricum, lumina şi mişcarea produc emoţii în minte. Dar atunci când omul rămâne într-un singur loc, fie în picioare, fie şezând sau îngenunchiat, mintea sa nu suferă vreo emoţie. Această metodă e plină de substanţă.
(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 322-323)
Categoria: Articole
Cautare:
Cheia rugaciunii - mintea sa fie atenta la cuvintele rugaciunii…
Vizualizari: 670
Id: 11778
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.