Chemarea numelui lui Iisus umple „vazduhul inimii de bucurie si de liniste”

Într-un asemenea context ne vorbesc Sfinţii Părinţi despre puterea rugăciunii, în special despre rugăciunea lui Iisus, care purifică inima credinciosului prin lucrarea Duhului Sfânt: „Nu e cu putinţă să ne curăţim inima noastră de gânduri pătimaşe şi să izgonim pe vrăjmaşii spirituali din ea, fără chemarea deasă a lui Iisus Hristos" (Sf. Isihie Sinaitul). Chemarea numelui lui Iisus umple „văzduhul inimii de bucurie şi de linişte, iar pricina pentru care se curăţă desăvârşit inima este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu, pricinuitorul şi binefăcătorul bunătăţilor".

Aşadar, Sfinţii Părinţi insistă asupra importanţei rugăciunii lui Iisus, în vederea transformării patimilor în virtuţi şi a dobândirii curăţiei inimii.

Sfântul Grigorie Sinaitul ne înfăţişează două feluri ale rugăciunii lăuntrice şi „ale unirii, mai bine zis câte o intrare din fiecare parte la rugăciunea minţii, care se lucrează prin Duhul în inimă". Există, deci, două feluri de rugăciune noetică şi de unire a minţii cu inima. Prima este atunci când „lucrarea se iveşte în inimă - se înţelege, după împuţinarea patimilor, prin chemarea continuă a lui Iisus Hristos, care face să se arate căldura dumnezeiască" - iar a doua, când „Duhul atrage mintea la sine, strângând-o în adâncul inimii şi oprind-o de la împrăştierea obişnuită". Odată curăţită inima, se va săvârşi în ea o neîncetată dumnezeiască liturghie, cu imne şi cântări înălţate Domnului, aşa cum ne îndeamnă Apostolul neamurilor: „Vorbiţi între voi în psalmi şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre" (Efeseni 5, 19). Aceasta este rugăciunea bineplăcută lui Dumnezeu.

Nu trebuie să ne trufim cu faptul că inima ni s-a golit de patimi, bineştiind că nici o făptură omenească nu poate fi mai curată decât îngerii cei fără de trup şi că, din cauza trufiei, a devenit Lucifer din înger demon - pierzându-şi curăţia inimii: „Astfel mândria cugetului i-a fost socotită la Dumnezeu necurăţie” (Sf. Filotei Sinaitul). Prin urmare, curăţia inimii se dobândeşte după multe nevoinţe, cu ajutorul şi prin puterea lui Dumnezeu. O inimă necurată este o inimă oarbă, iar necurăţia este de obicei rezultatul gândurilor trufaşe.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 228-229)

Categoria: Articole

Cautare: