Chiar si fara de voie de ai luat calea virtutii, nu o abandona

De va veni vreun frate în obşte dintr-o primejdie, să se păzească pe sineşi, ca nu cumva, dintr-o binecuvântată arătare (din gânduri sau prilejuri ce, în aparenţă, sunt promiţătoare), să fie stăpânit de vrăjmaşul; căci îi pune lui în gând şi-i zice: „De ce voieşti să te osteneşti întru faptele bune şi să te ticăloşeşti, nefiind pentru tine nicio răsplătire? Ce, au doar din a ta hotărâre ai venit în călugărie? Că de nu ţi s-ar fi întâmplat ţie acel lucru, şi din pricina nevoii te-ai făcut călugăr, nu ai fi voit a face aceasta de la sineti. Deci, de ce să te nevoieşti acum în zadar, că Dumnezeu nu-ţi mulţumeşte pentru aceasta?” Aşadar, acestea şi altele ca acestea pune vrăjmaşul în gândul fratelui, vrând a-l surpa pe dânsul întru deznădăjduire; dar, de nu se va trezi fratele, socotind facerea de bine a Domnului, şi de nu va sta vârtos întru credinţă, se dă pe sineşi deznădăjduirii, orbindu-se la minte, şi aşa începe a petrece în lenevire, fără de frică şi în toată nepăsarea, ajungând întru cea desăvârşită pierzare.

Deci nu se cuvine să se supună vrăjmaşului celui ce pune în gând unele ca acestea, ci mai vârtos se cuvine să se ostenească întru faptele bune, aducându-şi aminte de facerile de bine ale Domnului, şi a zice către sine: „Suflete, mulţi prin multe postiri şi milostenii s-au învrednicit a veni într-o petrecere ca aceasta, iar eu, întru lenevire petrecând toată vremea vieţii mele, m-am învrednicit prin bunătatea lui Dumnezeu a veni într-o astfel de rânduială, a unei vieţi cinstite şi fără de grijă, nesocotindu-mi mie Iubitorul de oameni multele şi nenumăratele mele păcate. Deci şi noi, suflete, să ne sârguim a face lucruri vrednice de pocăinţă, ca nu îndoit să fim munciţi: ca unii adică ce şi de harul lui Dumnezeu ne-am lepădat, şi făgăduinţa călugărească nu o am păzit”.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 144-145)

Categoria: Articole

Cautare: