Chipul Maicii Fecioare exprima serena acceptare a minunii

În întreaga istorie a urcuşului omului spre divin nu există un chip care să exprime mai limpede serena acceptare a minunii, integrarea desăvârşită în taina prezenţei supranaturalului, decât chipul Maicii Fecioare din icoana evanghelică a Naşterii Domnului.

În toată animaţia care se creează în jurul Pruncului născut în peştera din Betleem, singură Maica Sa rămâne netulburată. Nici venirea păstorilor, cu istorisirea despre arătarea îngerească, nici steaua minunată şi magii de la răsărit care cad în adorare înaintea Pruncului şi-I aduc daruri minunate n-o smulg pe Născătoarea de Dumnezeu de la împlinirea îndatoririlor oricărei mame adevărate faţă de fiul ei. Ea Îl înfaşă pe Prunc. Îl culcă în iesle (Luca 2, 7). Îl poartă apoi în braţe până la templul din Ierusalim (Luca 2, 22) şi Îl duce în Egipt spre a-L feri de urgia lui Irod (Matei 2, 13), fără a se mira de nimic din cele ce se întâmplă în jurul ei şi fără a vedea vreo contradicţie între toate acele minuni şi nevoia de ocrotire a Fiului lui Dumnezeu făcut Om.

Colindele noastre tradiţionale surprind cum nu se poate mai bine această trăsătură a icoanei Naşterii, înfăţişând-o întotdeauna pe Maica Preasfântă în preocuparea ei de a-şi ocroti şi îngriji Pruncul, Care e ferit de orice pericol sub dragostea caldă a Maicii: „Mititel, înfăşăţel, / În scutec de bumbăcel… / Vântul bate, nu-L răzbate, / Neaua-L ninge, nu-L atinge…”

(Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Şapte tâlcuiri biblice despre Maica Domnului, Editura Teofania, Sibiu, 2001, pp. 13-14)

Categoria: Articole

Cautare: