Cine cinstește pe Dumnezeu din toată inima și credința, pe acela și Dumnezeu îl ajută

"Oamenii se socotesc raționali. Însă pe nedrept, căci nu sunt raționali. Unii au învățat cuvintele și cărțile vechilor înțelepți. Dar raționali sunt numai aceia, cari au sufletul rațional, pot să deosebească ce este binele și ce este răul, se feresc de cele rele și vătămătoare sufletului și toată grija o au spre cele bune și folositoare sufletului; iar acestea le săvârșesc cu multă mulțumire către Dumnezeu. Numai aceștia trebuie să se numească oameni raționali.

Omul cu adevărat rațional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor și să-I placă; și numai la aceasta își deprinde sufletul său: cum să-I placă lui Dumnezeu, mulțumindu-I pentru o așa de mare purtare de grijă și pentru cârmuirea tuturor, orice soartă ar avea el în viață. Pentru că e nepotrivit să mulțumim pentru sănătatea trupului, doctorilor, cari ne dau leacuri amare și neplăcute, iar lui Dumnezeu să nu-I mulțumim pentru cele ce ni se par nouă grele și să nu cunoaștem că toate ni se întâmplă cum trebuie, spre folosul nostru și după purtarea Lui de grijă. Căci în cunoștința și credința cea către Dumnezeu stă mântuirea și desăvârșirea sufletului.

Am primit de la Dumnezeu puteri virtuoase și foarte mari: înfrânarea, suferirea răului, neprihănirea, stăruința, răbdarea și cele asemenea, care ne ajută să ne împotrivim și să luptăm împotriva celor rele. Având la îndemână puterile acestea și punându-le la lucru, socotim că nimic nu ni se mai întâmplă neplăcut, dureros sau nesuferit. Credem atunci că toate's omenești și se biruiesc de virtuțile noastre. Nu se gândesc la aceasta însă cei neînțelegători; de aceea ei nici nu pricep că toate ni se fac spre bine și precum se cuvine pentru folosul nostru, ca să strălucească virtuțile noastre și să ne încununăm de la Dumnezeu.

Când vei socoti câștigarea banilor și multul lor folos, ca pe-o amăgire vremelnică, vei cunoaște că petrecerea cea virtuoasă și plăcută lui Dumnezeu, e altceva decât bogăția. Gândindu-te la aceasta cu încredințare și cu ținere de minte, nu vei suspina, nu vei plânge, nu vei învinui pe nimeni, ci pentru toate vei mulțumi lui Dumnezeu. Nu te vei clăti văzând pe cei mai răi ca tine rezemându-se pe bani și pe socoteli, căci foarte rea patimă a sufletului este pofta, părerea și neștiința.

Omul cu judecată, luând aminte la sine, cumpănește cele ce i se cuvin și-i sunt spre folos. Acela cugetă care lucruri sunt folositoare pentru firea sufletului său și care nu. Așa se ferește el de cele nepotrivite, care i-ar vătăma sufletul și l-ar despărți de nemurire.

Cu cât cineva are viața mai măsurată, cu atât e mai fericit, că nu se grijește de multe: de slujitori, de lucrători, de pământuri și de avuția dobitoacelor. Căci țintuindu-ne de acestea ne vom îneca în greutățile legate de ele și vom învinui pe Dumnezeu. Iată cum din pofta noastră cea de voie se adapă moartea și cum rătăcim în întunerecul unei vieți cu păcate, necunoscându-ne pe noi înșine.

Să nu zică cineva că este cu neputință omului să ajungă la viața cea virtuoasă, ci numai că aceasta nu este ușor, cu toate că nici cei ce au dobândit-o nu sunt pe deplin lămuriți asupra acestui lucru. De viața virtuoasă se împărtășesc toți oamenii cuvioși precum și cei cu minte iubitoare de Dumnezeu. Căci mintea cea de rând este lumească și schimbăcioasă, răsărind și gânduri bune și rele, ba și firea și-o schimbă, aplecându-se spre cele trupești. Mintea cea iubitoare de Dumnezeu însă, pedepsește păcatul care se naște în oameni cu voia lor, în urma trândăviei.

Cei proști și neiscusiți iau în râs cuvintele și nu vor să le asculte, dacă acestea mustră nepriceperea lor, ci vor ca toți să fie întru toate asemenea lor. La fel și cei desfrânați se silesc să arate pe ceilalți toți, mai răi decât dânșii, socotind să vâneze pe seama lor nevinovăția, din pricina mulțimii relelor. Dacă într'un suflet slab se află păcatele acestea: desfrânarea, mândria, lăcomia nesăturată, mânia, neastâmpărarea limbii, furia, uciderea, tânguirea, pizma, pofta, răpirea, durerea, minciuna, plăcerea, lenea, întristarea, frica, boala, ura, învinuirea, neputința, rătăcirea, neștiința, înșelarea și uitarea de Dumnezeu, sufletul acela se întinează și se pierde. Căci prin acestea și prin cele asemenea acestora se osândește sărmanul suflet, care s-a despărțit pe sine de Dumnezeu.

Cei ce vor să se deprindă în viața cea virtuoasă, cuvioasă și preamărită, nu trebuie judecați după obiceiurile sau după petrecerea cea mincinoasă de până acum. Ci asemenea pictorilor și sculptorilor, își vor dovedi din faptele înseși, petrecerea cea aleasă și plăcută lui Dumnezeu. Nu fug ei de toate plăcerile păcătoase, ca de niște curse?

Cel bogat și de neam ales, dar fără îndrumarea duhovnicească și fără curăția vieții, nefericit este în ochii care cugetă drept; precum fericit este săracul sau robul — după soartă — dar împodobit cu învățătură și cu virtute. Căci după cum străinii rătăcesc drumurile, așa și cei ce nu grijesc de viața cea virtuoasă, se rătăcesc și se pierd, amăgindu-se de poftă.

Cel ce poate îmblânzi pe cei neînvățați, ca să iubească învățătura și îndreptarea, făcător de om trebuie să se numească. Asemenea și aceia care îndreaptă pe cei desfrânați către petrecerea cea virtuoasă și plăcută lui Dumnezeu, ca unii ce schimbă alcătuirea oamenilor. Căci blândețea și înfrânarea este fericire și nădejde bună pentru sufletul oamenilor.

Se cuvine ca oamenii să se nevoiască să-și îndrepteze viața și obiceiurile după adevăr și cuviință. Căci împlinind ei acest lucru, cunosc ușor cele dumnezeiești. Cine cinstește pe Dumnezeu din toată inima și credința, pe acela și Dumnezeu îl ajută ca să-și stăpânească mânia și pofta. Căci pricina tuturor relelor este pofta și mânia.

Om se numește sau cel rațional, sau cel ce îngăduie să fie îndreptat. Cel ce nu poate fi îndreptat este neom, căci aceasta se află numai la neoameni. Iar de unii ca aceștia trebuie să fugim, căci celor ce trăiesc laolaltă cu păcatul, nu li se îngăduie să se afle niciodată printre cei nemuritori.

Rațiunea ne face vrednici să ne numim oameni. Iar de nu o avem pe aceasta, numai cu glasul și cu forma mădularelor ne deosebim de dobitoace. Să recunoască omul cu mintea întreagă că este nemuritor și va urî toată pofta cea păcătoasă, care se face între oameni pricină de moarte."

( Sfântul Antonie cel Mare)

Categoria: Articole

Cautare: