Pentru că totdeauna noi trebuie să ne raportăm personal la lucrurile mai presus de noi, întrebarea este cum stau eu faţă de Maica Domnului, cât sunt eu de cinstitor faţă de Maica Domnului, ce înseamnă pentru mine Maica Domnului? Ştiu că pentru Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om, ea este mama Lui. Știu că pentru Dumnezeu Tatăl înseamnă aleasa lui Dumnezeu Tatăl, ştiu că pentru Dumnezeu-Fiul înseamnă locaşul lui Dumnezeu-Fiul, mai ştiu că pentru Duhul Sfânt înseamnă cea peste care S-a pogorât Duhul Sfânt. Știu că pentru Sfânta Elisabeta înseamnă Maica Domnului ei. Știu că pentru femeia care a ridicat glas din popor înseamnă „cea fericită”. Dar pentru mine, personal, ce înseamnă Maica Domnului: cât sunt eu de legat de Maica Domnului? În privinţa aceasta, există două extreme: unii care o cinstesc prea mult şi alţii care o cinstesc prea puţin. Care e, de fapt, locul Maicii Domnului în cinstirea Bisericii? Este după Domnul Hristos. Întâi sunt Domnul Hristos, Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Duhul Sfânt, așadar mai întâi este Preasfânta Treime, apoi e Maica Domnului. Nu e înainte de Domnul Hristos, pentru că sunt unii care la Maica Domnului parcă se gândesc mai mult ca la Domnul Hristos. Nu e corect. Maica Domnului este după Domnul Hristos. Şi sunt alţii care nu cinstesc deloc pe Maica Domnului. Bineînţeles, nu sunt ortodocşi aceştia. Şi aceştia n-o cinstesc din motivele pe care le cred ei întemeiate pentru ei, dar care nu sunt întemeiate, pentru că, iată, şi îngerul a cinstit-o, şi Sfânta Elisabeta a cinstit-o, şi femeia care a ridicat glas din popor a cinstit-o, şi Domnul Hristos a cinstit-o, şi Tatăl Cel Ceresc, şi Duhul Sfânt, aşa încât pentru noi nu există nici o îndoială. De altfel, noi nu căutăm nişte temeiuri pentru cinstirea Maicii Domnului, ci intrăm în practica Bisericii: aceasta e practica Bisericii noastre şi, în măsura în care noi facem parte din ea, suntem cinstitori ai Maicii Domnului. Fără aceasta nu se poate. Nu există Ortodoxie fără Maica Domnului. Aşa că întrebarea de căpetenie pentru fiecare dintre noi este: totuşi, eu personal cum mă raportez la Maica Domnului, cât mă gândesc eu la Maica Domnului, cum o am în vedere pe Maica Domnului? (Arhimandrit Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, pp. 86-88)
Categoria: Articole
Cautare:
Cine este Maica Domnului pentru mine?
Vizualizari: 706
Id: 4263
Imagine:
Share:
Sa nu furi niciodata din munca aproapelui!
Puterea gandului bun
Cuvantare la pomenirea Sfintilor sapte Mucenici Macabei si a maicii lor Solomoni
Semnul Sfintei Cruci - datina apostoliceasca
Sa nu faceti crucea stramba sau din fuga, ca rade dracul de se prapadeste!
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.