www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cine sunt nebunii pentru Hristos și cei fericiți?

Cine sunt nebunii pentru Hristos și cei fericiți?

Nebunii pentru Hristos sunt oameni care au atins sfințenia. Ei au primit darurile Duhului Sfânt. Sfântul Serafin de Sarov spune că „nebuni pentru Hristos (cei care și-au renegat rațiunea) sunt mulți, dar dintr-o mie de oameni ca aceștia, doar unul este cu adevărat nebun pentru Hristos”. Un astfel de om se roagă neîncetat și poate face lucrări mari cu o putere duhovnicească deosebită; are darul prorociei, deși se comportă ca un om care nu mai are rațiune. Dar aceștia sunt în aparență nebuni, fiindcă, de fapt, Domnul le dă cunoștințe superioare. De aceea, nebunii pentru Hristos nu înseamnă nimic în fața oamenilor, dar sunt mari pentru Domnul. Omul fericit a atins, de asemenea, sfințenia, dar comportamentul lui nu este neaparat ciudat. El este liniștit, zâmbitor și rabdă cu ușurință orice jignire, deoarece are o stare de fericire în suflet. Un astfel de om are sufletul smerit, după cum se spune în Scriptură, „Fericiți cei săraci cu duhul…” (Matei 5, 3). Fericiți sunt cei mulțumiți cu orice, care nu cârtesc, nu deznădăjduiesc; adică, cei sfinți. (Arhimandrit Ambrozie Iurasov, Îndrumar creştin pentru vremurile de azi, vol.1, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, p. 220)

Categoria: Articole

Cautare:

Cine sunt nebunii pentru Hristos și cei fericiți?

Vizualizari: 739

Id: 3748

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.