www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cine sunt sfintii?

Cine sunt sfintii?

- Cine sunt sfinţii? Sunt oameni ca şi noi, numai că aceştia au pus iubirea de Dumnezeu mai presus decât iubirea de tată, de mamă, de fiu, decât iubirea de pământ, decât iubirea de lumea aceasta. Sfinţii, prin urmare, sunt oameni care au urmat întocmai pe Iisus, iubindu-L pe El mai presus decât acestea din viaţa asta.

Într-o zi am ascultat necazul unei mame: - fata era credincioasă până ce  i-a murit soţul, după care s-a răzvrătit şi împotriva icoanelor. Adică Dumnezeu este bun numai cât îţi merge bine în lumea aceasta, dar când îţi vine un necaz, te întorci împotriva icoanelor, a Bisericii, a lui Dumnezeu. În cazul acesta, omul (femeia aceasta) a iubit ceva în lumea aceasta mai mult decât Dumnezeu. Şi Iisus a zis limpede: “Cel ce iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.” “Cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 37).

Şi mulţi Îl urmează pe Iisus până la muntele Fericirilor, dar foarte puţini Îl urmează până la Golgota, până sus pe Cruce. Până sub Cruce a străbătut numai iubirea Maicii Sale şi a ucenicului iubirii.

Acum ştiţi ce-s Sfinţii – eroii iubirii divine!

(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca - Despre durerile oamenilor, vol. 6, Ed. „Credinţa strămoşească”, 2011, pp. 15-16)

Categoria: Articole

Cautare:

Cine sunt sfintii?

Vizualizari: 733

Id: 21886

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.