Părinte Vasile, cum îi putem ajuta pe copiii noştri, atunci când se găsesc acasă, aşa încât să iubească cât mai mult şcoala, care are un rol deosebit în viața lor?
Între cele enunţate mai devreme era şi faptul că şcoala ajută la creşterea şi maturizarea copilului, ceea ce este mai important decât cunoştinţele pe care i le oferă. Prin urmare, ar trebui să avem în vedere mereu că modul în care copilul se va preocupa de munca sa la şcoală, de temele pentru acasă, îi ajută mult creşterea şi maturizarea. Spun asta, deoarece din practică nu este deloc de la sine înţeles. De multe ori vedem că copilul dezvoltă o asemenea legătură cu cititul, încât orice altceva, numai matur nu-l ajută să ajungă.
Ce vreau să spun prin maturizare? Vreau să spun că ceea ce copilul are de pregătit ca lecţii pentru acasă este potrivit vârstei lui. Există uneori şi excepţii. Poate învăţătorul sau vreun profesor să-i dea ceva mai greu. Dar, în general, temele sunt armonizate cu vârsta copilului. Lucrurile sunt hotărâte de oameni care se preocupă de programă. Deci copilul va avea posibilitatea, în linii mari, să rezolve de unul singur cea mai mare parte a lecţiilor pentru acasă. Locurile care îi sunt dificile conţin elemente lipsă din anii precedenţi. Şi aceasta este o problemă – să vedem cum putem umple golurile de dinainte – dar o vom discuta mai târziu, pentru a continua cu tema începută.
Desigur, va întâlni şi dificultăţi. Greutăţi care au legătură cu nivelul la care se află, greutăţi datorate oboselii, sau vreunei tensiuni, sau vreunui alt motiv din cauza căruia nu poate mintea sa să se concentreze şi să păşească mai departe.
Care e treaba părintelui, care e rolul său? Este acela de a-l susţine pe copil în locurile în care şovăie. Adică părintele îi transmite şi cu cuvinte, şi cu faptele, şi cu prezenţa alături de el: „Sunt aici pentru orice ai nevoie. Dacă nu pricepi ceva din exerciţii, dacă nu înţelegi ce se cere, dacă te-ai încurcat şi nu poţi avansa, sunt alături de tine, pentru a găsi o soluţie”. Pentru asta este părinte!
(Pr. Vasile Thermos, Sfaturi pentru o creştere sănătoasă a copiilor, traducere de preot Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pp. 178-179)
Categoria: Familie
Cautare:
Școala ajuta la cresterea si maturizarea copilului
Vizualizari: 697
Id: 27102
Imagine:
Share:
Vointa sotilor „arde” toate piedicile
Frumusetea si tineretea prin care orice femeie devine fermecatoare
Care ar trebui sa fie rolul parintilor dupa ce copiii lor s-au casatorit?
De unde invata copiii sa minta si care sunt solutiile
Copilul are nevoie sa petreaca foarte mult timp in bratele mamei
Rabdarea, cheia armoniei in viata de familie
Sa pazim curatia copiilor nostri
Sfaturi de la Sfantul Porfirie pentru femeile insarcinate
Ca sa ne mantuim trebuie sa traim nu in visare, ci purtandu-ne crucea in viata reala
Ce inseamna sa iubim corect?
Scopul familiei crestine
Cum sa nu gresim in educatia copiilor nostri
Bobitele de struguri de la Manastirea Hilandar ajuta sotii neroditori sa dobandeasca prunci
Nu exista iubire fara unire sufleteasca
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.