Comunicarea insusirilor

CAPITOLUL IV

Despre modul comunicarii insusirilor

Am spus in repetate randuri ca altceva este fiinta si altceva este ipostasa, si ca fiinta indica specia comuna si cuprinzatoare a ipostaselor de aceeasi specie, spre exemplu: Dumnezeu, omul, iar ipostasa arata individul (persoana) adica Tatal, Fiul, Sf. Duh, Petru, Pavel. Asadar, trebuie sa se stie ca numele de Dumnezeire si omenire indica fiintele sau firile; iar numele de Dumnezeu si om se refera si la fire, ca atunci cand spunem ca Dumnezeu este fiinta incomprehensibila si ca Dumnezeu este unul; se ia, insa, si despre ipostase, cand cel particular primeste numele celui general, ca atunci cand Scriptura zice: “Pentru aceea te-a uns pe Tine, Dumnezeul Tau” (Psalmi XLIV, 9.). Caci iata a aratat pe Tatal si pe Fiul. Sau atunci cand spune: “Era un om in tara Avsitidi”( Iov I, 1.), caci a aratat numai pe Iov.

Cu privire la Domnul nostru Iisus Hristos, pentru c a stim ca are doua firi si o singura ipostasa compusa din cele doua, cand avem in vedere firile, le numim Dumnezeire si omenire; dar cand avem in vedere ipostasa compusa din firi, il numim cand dupa amandoua firile: Hristos, Dumnezeu si om in acelasi timp, Dumnezeu intrupat, cand dupa una din parti: Dumnezeu numai, Fiu al lui Dumnezeu, om numai, Fiu al omului, cand numai dupa cele inalte si cand numai dupa cele smerite. Caci unul este cel care este deopotriva si acela si acesta; unul existand fara vreo pricina totdeauna din Tatal, iar altul facandu-se mai pe urma pentru iubirea de oameni.

Cand vorbim despre Dumnezeirea Lui nu-i acordam Dumnezeirii insusirile firii omenesti, caci nu spunem ca Dumnezeirea este pasibila sau creata. De asemenea, nici nu atribuim trupului Lui, adica omenirii lui, insusirile Dumnezeirii, caci nu spunem ca trupul, adica omenirea, este necreata. Cand este, insa, vorba de ipostasa, fie ca o numim dupa cele doua firi, fie ca o numim dupa una din parti, ii atribuim insusirile celor doua firi.

Caci Hristos - si acest nume cuprinde amandoua firile - se numeste si Dumnezeu si om, si creat si necreat, si pasibil si impasibil. Cand este insa numit dupa una din parti, Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu, primeste insusirile firii cu care s-a unit, adica ale trupului, si este numit Dumnezeu pasibil, Domnul slavei rastignit (I Corinteni II, 8.), nu in atat ca Dumnezeu, ci in atat ca acelasi este si om. Si cand este numit om si Fiu al omului primeste insusirile si maririle firii dumnezeiesti: copil inainte de veci, om fara de inceput, nu in atat ca om si copil, ci in atat ca Dumnezeu, care exista inainte de veci si care s-a facut in vremurile din urma copil. Acesta este modul comunicarii insusirilor, anume ca fiecare fire da celeilalte propriile ei insusiri in virtutea identitatii ipostasei si intrepatrunderii reciproce. Potrivit acesteia putem spune despre Hristos: “Acesta este Dumnezeul nostru, care s-a aratat pe pamant si cu oamenii a petrecut” (Baruh III, 36, 38.) precum si: omul acesta este necreat, impasibil si necircumscris.

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare: