Confesiunea colonelului care l-a arestat pe Parintele Arsenie Boca

Îmi amintesc acum un episod interesant de la Mănăstirea Sâmbăta. Eu eram în acea vreme responsabil cu cazarea la mănăstire. Şi, la un moment dat vine un domn îmbrăcat civil. Și-mi povestește următoarele: Uite, eu sunt colonelul care l-a arestat pe părintele Arsenie. Ce m-am speriat atunci! M-or trecut niște fiori… Zic: Doar nu vei fi venit să mă tragi de limbă acum. Şi zice: Nu, Părinte, stai liniştit, că mi-am băgat demisia. Eu de atunci am plecat din Securitate. Atunci mi-am dat demisia, văzând minunile Părintelui! Şi eu atunci l-am tras de limbă, să-mi spuie cât mai mult. Şi zice: Părinte, hai să-ţi spui. Nu ştiu ce general de pe la Braşov o auzit că Părintele, la mănăstire la Sâmbăta, adună multă lume - că se adună multă lume, că spune la oameni tot felul. Şi ştiţi, pe timpul lui Ceauşescu era spaima mare să nu se adune multă lume la un loc, nu cumva să se pună de vreo revoluţie sau ceva. Deşi la biserică nu se duce lumea pentru Revoluţie, că se duce pentru rugăciune şi pentru necazurile lor... Şi, în momentul când o primit ordin, zice colonelul: N-am fost numai eu. Am fost trei - eu, un căpitan și încă unul - ce ştiu eu ce alt grad. Ne-o trimis la mănăstire, să-l aducem, să-l arestăm pe Părintele și să-l ducem undeva la Sâmbăta de Sus, unde este palatul brâncovenesc. Trebuia să se ducă, să-l aresteze, să-l bage, să-l închidă acolo, până vine generalul să discute cu Părintele. S-or dus, l-au arestat... Și-mi zice: Părinte, să vedeţi când l-am arestat! I-am zis: „Părinte, uite, ne-o trimis generalul să vă arestăm.” Părintele o zis: „Bine, mă, ştiam... ”. Părintele ştia dinainte! Şi zice: „Daţi-mi voie să zic și eu un Tatăl nostru”. Şi asta era pe la amiază. Până o zis Părintele Tatăl nostru s-o făcut sară. Am bătut în uşă, ne-am învârtit primprejurul bisericii. Ne gândeam: „Mă, o fi sărit popa! S-o băgat în altar, o fi sărit pe geamul ăla, s-o fi dus... ”. Ce să se ducă, că nici nu se deschideau geamurile acelea, pe acolo...

Și zice colonelul acela mai departe: La un moment dat, am dat perdeaua și m-am uitat. Părintele era în genunchi în faţa Sfintei Mese. Se ruga. După ce s-o rugat Părintele, l-am luat, l-am dus, l-am încuiat. Trei rânduri de uşi erau! Un rând de gratii, un rând de uşi de fier şi un rând de uşi normale. O cheie era la mine, una la altul şi a treia cheie la celălalt. Nu puteam unul fără de ceilalţi doi să intrăm! Gratii la geam, peste tot gratii! L-am dus, l-am băgat pe Părintele acolo, l-am închis. A doua zi urma să vină generalul, să stea de vorbă cu dânsul acolo unde l-am închis, la palatul ăla brâncovenesc.

Şi zice colonelul: Părinte, când am venit a doua zi cu generalul, no, deschidem uşa... şi nu era nimeni în cameră. Camera goală! Vai de mine! Ne venea nouă să ne facem cruce! Noi eram colonei de Securitate şi ne venea nouă să ne facem cruce! Generalul ne întreabă: „No, cum l-aţi luat? Unde l-aţi dus? Nu-i nimeni aici. E goală camera! No, duceţi-vă şi aduceţi-l!” Noi eram disperaţi: De unde să-l aducem? No, ne ducem înapoi la mănăstire; unde să ne ducem altundeva! Când ne ducem la mănăstire, Părintele era în slujbă şi tocmai spunea „Pace tuturor.!” Noi intram pe uşă şi numai pace nu aveam noi! Dar n-am avut voie să-l luăm, până nu o terminat. L-am lăsat, o terminat Sfânta Liturghie, frumos, şi apoi l-am dus.

Şi continuă colonelul: Eu de atunci i-am zis generalului: „Să ştiți că eu îmi dau demisia din Securitate! Un om singur nu putea să facă aşa ceva! Că, uite, aici sunt colegii mei - o cheie e la unul, o cheie la celălalt, a treia era la mine. Cum de-o ieşit omul ăsta? Un om simplu nu face aşa ceva! Nu face aşa ceva!”

(Pr. Ghelasie Țepeș, Părintele Arsenie Boca – Fiți îngăduitori cu neputințele oamenilor, Editura Agnos, Sibiu, 2013, pp. 48-50)

Categoria: Articole

Cautare: