www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Copiii, dansul si jocul de carti

Copiii, dansul si jocul de carti

Iată o întrebare grea legată de copii: dacă atunci când se află în cercul rudelor şi prietenilor să fie lăsaţi să joace cărţi şi să danseze? Care ar fi soluţia - nu ştiu. E greu să te opui lucrurilor care au intrat în obişnuinţa cercurilor mondene. Pur şi simplu trebuie să fii mărturisitor, răbdând reproşurile, luarea în râs şi umilinţele. Dar nici să fie lăsaţi din fragedă vârstă să joace cărţi, pentru că, în timp, aceasta poate deveni obişnuinţă sau chiar patimă, la fel ca şi dansurile, care au fost numite de un propovăduitor înţelept „artă a Irodiadei” şi pe care lumea le socoteşte distracţie nevinovată în societate, dar care în principiu sunt păcătoase. Pe cât este posibil, insuflaţi copiilor că pentru ei şi una şi alta sunt păgubitoare; pe de altă parte însă, ei, uitându-se la alţi copii preocupaţi de asemenea distracţii, sau îi vor invidia, sau îi vor judeca, iar pe sine se vor socoti mai buni decât aceia. Şi aici e nevoie de înţelepciune, dar nu după mintea noastră, ci cu rugăciune către Domnul, ca să vă dea cuget cum să procedaţi în educarea copiilor şi ca să-i păzească de influenţa duhului distrugător al relelor obişnuinţe lumeşti. (Sfântul Cuvios Macarie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 109-110)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Copiii, dansul si jocul de carti

Vizualizari: 733

Id: 9938

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.