Este greu de găsit o pricină cât de cât întemeiată care să îndreptăţească refuzul de a-i aduce pe copii la biserică. Unii spun că înălţimea lucrărilor credinţei este mai presus de înţelegerea unui prunc – dar cine nu ştie că tainele credinţei se primesc cu inima? Dacă copiii au inimă, înseamnă că au cu ce primi credinţa. Şi încă ce inimă au! O inimă care nouă, celor mari, ne este dată ca exemplu: de nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra întru Împărăţia lui Dumnezeu, ne-a zis Însuşi Mântuitorul. Adăugaţi la asta că atmosfera bisericii, cu toate sfinţitele ei lucrări, în care se află simbolizată toată credinţa noastră, este curată, cerească, dumnezeiască. Şi cine este mai capabil să respire acest aer şi să prindă viaţă din el? Noi, cei sfărâmaţi de căderi, răniţi de patimi, întunecaţi de deşertăciune, ori sufletele acestea nevinovate? Deci, lăsaţi-i pe copii să intre în biserică: ei se află acolo în sfera lor autentică.
Pe de altă parte, orice viaţă se iveşte, se dezvoltă şi se maturizează pe nevăzute, în chip ascuns, pe neobservate: şi viaţa duhovnicească se zămisleşte şi se maturizează pe căi de taină, mai adânc decât putem noi percepe. În sămânţa aruncată în sânurile pământului doarme mlădiţa: Spuneţi-mi, cum se trezeşte ea la viaţă? Arătaţi-mi cine o deşteaptă pe ascuns şi căile pe care pătrund aceşti „deşteptători” la inima seminţei?... Prin pogorâri la fel de nevăzute se trezeşte, se dezvoltă şi se maturizează în noi viaţa duhovnicească.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. 2, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, pp. 44-45)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Copiii in biserica
Vizualizari: 841
Id: 15025
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.