Copilul in fata reusitelor si esecurilor

Când copilul se joacă sau se ocupă de o îndeletnicire oarecare, trebuie să facem în aşa fel încât jocul sau îndeletnicirea să nu-i fie foarte uşor de îndeplinit.

Una din greşelile vieţii moderne e tendinţa de a evita orice lucru care ar cere luptă, efort sau care ne-ar obliga să cerem ajutorul altora. Auzim pedagogii spunând că dacă copilul nu se bucură întotdeauna de reuşită, el capătă complexe. Desigur că atât plăcerile, cât şi reuşita sunt necesare pentru a-l încuraja pe copil în ceea ce face şi a-i oferi prilej de destindere — dar el trebuie să facă faţă şi încercărilor, trebuie să i se ofere şi şansa de a-şi lărgi propriile capacităţi şi chiar de a trece prin experienţa eşecului. Din punct de vedere duhovnicesc trebuie să învăţăm ce înseamnă răbdarea, puterea de îndurare, lucruri care creează neplăcere şi umilinţă. Din nou, exemplul părinţilor are o importanţă covârşitoare. Copiii vor învăţa din felul părinţilor de a reacţiona în faţa bolii, a morţii, a pierderii celor dragi, a greutăţilor financiare etc.

Copiii trebuie încurajaţi să-i ajute pe cei mari la diverse treburi, după puterea fiecăruia — chiar dacă sunt prea mici pentru a le fi realmente folositori şi chiar dacă lucrul e câteodată prea greu pentru a-l duce la bun sfârşit. În acest fel, copiii vor dobândi simţul răspunderii şi nu vor trăi doar pentru ei înşişi. Vor putea învăţa să aprecieze munca plină de sacrificiu a părinţilor pentru ei.

Una din trăsăturile vieţii creştine în lume e cea care ne spune că trebuie să fim generoşi, primitori, iubitori şi atenţi cu cei în nevoi. Aceste calităţi pot fi insuflate în sufletul copiilor încă din fragedă pruncie. Ei pot învăţa şi din exemplul nostru să împartă din ce-i al lor cu alţii şi să participe la primirea oaspeţilor.

(Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, pp. 40-41)

Categoria: Articole

Cautare: