Sărbătoarea naşterii lui Hristos coincidea cu alte sărbători ale religiilor vechi: cele legate de cultul zeului Mitra şi de ziua naşterii zeului Soare, sărbătorile de iarnă ale romanilor, saturnaliile şi iuvenaliile, însoţite de comportări ce nu se potriveau sobrietăţii creştine. Sărbătoarea creştină a făcut să dispară vechile sărbători şi o bună parte a obiceiurilor legate de ele. S-au păstrat totuşi până astăzi anumite ecouri din obiceiurile precreştine, la români sub forma colindelor, a sorcovei, a pluguşorului etc. Conţinutul acestor obiceiuri a căpătat – mai ales în cazul colindelor - un caracter profund creştin. La acestea s-au adăugat obiceiuri pur creştine, cum ar fi Steaua, Viflaimul, Irozii. Ca pregătire pentru sărbătoarea naşterii lui Hristos, mai târziu s-a instituit un post de 40 de zile. Acesta opunea sobrietatea creştină serbărilor de sfârşit de toamnă şi început de iarnă consacrate zeului Dionisos. Odinioară, la sărbătoarea naşterii lui Hristos erau botezaţi catehumenii. În zilele noastre, după perioada de post şi pregătire, mulţi creştini vin la biserică pentru a se spovedi şi împărtăşi de ziua acestui praznic.
(Preotul Vasile Răducă, Ghidul creştinului ortodox, Editura Humanitas, pp. 121-122)
Categoria: Articole
Cautare:
Craciunul si colindele
Vizualizari: 822
Id: 20462
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.