Crestinarea Imperiului » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului

Crestinarea Imperiului

Prin Edictul de la Milan din 313, Constantin acorda crestinilor libertate de cult. La sfarsitul secolului al IV-lea Teodosie I va face din religia crestina singura religie autorizata: crestinismul inlocuia religia imperiala. Universalismul religios se adauga celui politic. Imparatia terestra era privita ca imaginea pamanteasca a Imparatiei lui Dumnezeu, iar imparatul devenea locotenentul lui Dumnezeu pe pamant; Bisericasi Stat se completeazasi se intrepatrund. In timp ce legislatia civila se va ocupa de organizarea materiala a Bisericii, decretele canonice devin legi civile.

Biserica urmeaza ca organizare pe cea de Stat: se aplica asa-numitul principiu al acomodarii. Ea ia nastere in orase si se organizeaza in acest cadru: conducatorul comunitatii locale este episcopul iar orasul este administrat bineinteles prin episcopie. Biserica adoptasi modelul provinciei care regrupa mai multe orase ce deveneau provincie ecleziastica sau bisericeasca; episcopul principalului oras devenea episcop mitropolitan, inconjurat de principalii sai sufragani.

Adaptarea cadrului diocezan civil va fi ceva mai dificila. Astfel Antiohia era in mod firesc in fruntea diocezei Orientului, precum Alexandria pentru Egipt. In schimb importanta pe care o capata acum Cezareea in cadrul diocezei Pontului si Efesul in aceea a Asiei, umbreste intr-o oarecare masura Constantinopolul. In acest caz vedem cum functioneaza din nou foarte bine principul acomodarii: fiind vorba de noua capitala, va evolua din sufragan al Heracleei Traciei in mitropolie; notiunea de patriarhat se va degaja treptat, iar la Sinodul Ecumenic de la Calcedon din 451, se va fixa numarul de 5: Noii Rome se acorda rangul al doilea, vechea capitala isi pastreaza locul, organizarea globala incepand sa aiba un caracter politic.

Raporturile dintre Bisericasi Imperiu vor depasi destul de repede cadrul administrativ. Episcopii sunt alesi din randul aristocratiei municipale, devenind in scurt timp membrii marcanti ai inteligentei oraselor. De fapt, crestinismul devine singura garantie a civilizatiei impotriva barbarilor: el salveaza Imperiul roman, filozofia si etica cetatii grecesti de la distrugere. Pentru aristocratia oraselor, episcopul elenofon este de preferat soldatului barbar latinofon; el devine misionarul unei culturi cu care se identifica. Un prim exemplu in acest sens este Eusebiu, episcopul Cezareei, care-si va pune pana in slujba lui Constantin cu atata entuziasm incat contrasta in mod evident cu atitudinea retinuta a retorilor greci cu privire la puterea imperiala. Astfel in multe situatii si locuri, misionarul va fi acela care incheia procesul de elenizare.

Categoria: Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului - Pr. Emanoil Babus

Cautare: