Criza este un pas inainte

Părinte Rafail, care a fost cea mai puternică criză a Sfinţiei Voastre?

Mă tot gândesc, clar n-am găsit încă răspunsul deplin. Ce vă spun acum nu-i un răspuns matematic. Fiecare criză, când vine, este cea mai puternică. Îmi aduc aminte acum de cuvântul Părintelui Sofronie, care spune că drumul mântuirii este o urcare pe Golgota. Ori, la fiecare pas, ai acelaşi efort de a te ridica mai sus, cu aceeaşi greutate, la care se mai adaugă, aş zice eu, oboseala.

Fiecare criză care vine omului este pentru prima oară şi mă interesează întrebarea asta, fiindcă acum încep să-mi dau seama că fiecare criză a fost, într-adevăr, o continuare a drumului. Foarte important este faptul că nu există criză care să nu vină cu îmbogăţire. Şi mulţumesc celui care mi-a pus întrebarea aceasta, tocmai fiindcă m-a făcut să conştientizez această îmbogăţire. Tot ce este durere în viaţa asta, nu este decât o naştere, începând chiar de la primul blestem pe care l-a suferit omul după cădere.

Dumnezeu i-a spus Evei că în dureri va naşte copii. Şi am observat - şi acum îmi este din ce în ce mai clar - nu numai că în durere se nasc copiii, dar că fiecare durere este o naştere de copil şi acel copil eşti tu, care suporți durerea, care treci prin criză. De altfel, un profesor de teologie din Paris explica faptul că noţiunea criză vine de la grecescul krisis, care înseamnă judecată. În criză, Dumnezeu judecă viaţa mea. Deci, criza este o judecată pe care Dumnezeu o manifestă faţă de mine sau faţă de o naţiune (profesorul acela vorbea de crizele şi pribegiile prin care a trecut Israel în Vechiul Testament, de robirile la alte neamuri etc.), prin care Dumnezeu mă invită să judec şi eu viaţa mea. Prin criză, gândul Domnului este să văd ce este adevărat şi ce nu este adevărat în viaţa mea.

Deci criza este clipa în care putem şi noi judeca, în care se manifestă judecata lui Dumnezeu. Îmi pare rău că în româneşte nu există un cuvânt ca defy sau challenge, din limba engleză; există termenul apropiat provocare, care este mai peiorativ decât în limbile Occidentului; deci, e vorba de o provocare şi o invitaţie în acelaşi timp a lui Dumnezeu să mergem mai departe. Şi, aşadar, fiecare criză este un pas înainte; fiecare criză, pentru că n-ai mai trecut-o, este cea mai mare. Şi în sensul ăsta, cu înfricoşare aştepţi ce alte crize îţi mai aduce viaţa; şi aş zice că şi eu aştept. Dar şi cu nădejde aştept, cu alte îmbogăţiri şi rămân la rugăciunea: „Doamne, cum ştii Tu, miluieşte-ne pe toţi".

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 33-34)

Categoria: Articole

Cautare: