www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cu cine putem impartasi bucuria si necazul nostru?

Cu cine putem impartasi bucuria si necazul nostru?

Fiinţa umană a fost creată spre comuniune, spre părtăşie reciprocă şi de aceea ea nu se realizează deplin decât în relaţie cu o altă persoană.

Dacă necazurile sau încercările sunt trăite adesea în izolare, în solitudine, bucuriile, pentru a-şi descoperi cât mai mult din valenţele lor, trebuie trăite în comuniune. Dacă omul preferă să se izoleze în durerile sale şi să le trăiască personal, în reuşitele şi împlinirile sale simte nevoia să le împărtăşească şi altora, pentru a le înfrumuseţa universul existenţei lor şi a le îmbogăţi viaţa.

Necazul se trăieşte adesea în izolare, bucuria prin participare, suferinţa personală în singurătate şi interioritate, fericirea în comuniune şi prin comunicare.

Însă nu orice prietenie este o binecuvântare, ci doar prietenia curată şi sinceră, prietenia bazată pe unitate de gândire şi simţire, pe compatibilitatea de trăire, nu pe calcule mercantile. Astfel de prieteni duhovniceşti „covârşesc pe părinţi şi pe fii”.

Dacă prieteniile lumeşti se uită încetul cu încetul, odată cu trecerea timpului, cu mărirea distanţei, cu schimbarea concepţiilor, prieteniile cele duhovniceşti, construite pe temelia virtuţilor creştine, nu mor niciodată, ci se intensifică şi sporesc.

La baza tuturor acestor relaţii trebuie să se afle dragostea de Dumnezeu: „Dragostea de aproapele, întemeiată pe dragostea de Hristos, este trainică, nestricată, nebiruită, nesfarâmată. N-o pot sfărâmă nici calomniile, nici primejdiile, nici moartea, nici altceva asemănător. Orice ar pătimi un om care iubeşte pe aproapele său nu va înceta niciodată a-l iubi, pentru că se uită la pricina dragostei sale, la Hristos. Dar cel ce iubeşte pentru că e iubit şi el, la rândul său, o termină repede cu dragostea dacă prietenul său îl supără cu ceva; dimpotrivă, cel legat de semenul său cu lanţul dragostei de Hristos niciodată nu va pune capăt prieteniei” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

(Preot Ioan. C. Teșu, Familia contemporană între ideal și criză, Editura Doxologia, 2011, p. 89, p. 93)

Categoria: Articole

Cautare:

Cu cine putem impartasi bucuria si necazul nostru?

Vizualizari: 724

Id: 5585

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.