Cufundarea (baptismos) – sens si practica

După ungerea cu untdelemnul bucuriei, preotul săvârșește însuși actul botezului – cufundarea de trei ori în apă, în numele Sfintei Treimi, după cum Sfântul Ioan boteza în apele Iordanului, precum S-a botezat și Domnul nostru Iisus Hristos, înainte de a începe activitatea publică.

Prin botez, Biserica îndeplinește porunca solemnă a Mântuitorului Hristos, dată Sfinților Apostoli: „Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată, Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin” (Matei 28, 18- 20).

În prezent, majoritatea celor ce primesc această Sfântă Taină este formată din copii, în prima lor lună din viață, deoarece Biserica a stabilit ca botezul să fie făcut din pruncie, pentru ca noul creștin să primească darurile Sfântului Duh de la vârste fragede, ca astfel să se deprindă din pruncie cu lupta împotriva ispitelor. După cum spune Origen, scriitor bisericesc al primelor veacuri creștine, obiceiul de a boteza copiii este moștenit de la Sfinții Apostoli, acest lucru arătând că botezul copiilor nu este o invenție contemporană a Bisericii, ci o practică adânc înrădăcinată în istoria liturgică creștină.

Cufundarea copiilor, la Sfânta Taină a Botezului, se face de către preot. Acesta, luând copilul gol, pune mâna pe capul lui și, îndreptându-se spre răsărit, îl cufundă de trei ori în apa sfințită, zicând prima dată „Botează-se robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui, Amin!”, a doua oară „Și al Fiului, Amin!”, și a treia oară „Și al Sfântului Duh, Amin!”, „Acum și pururea și în vecii vecilor, Amin!”.

Prin cele trei cufundări și scoateri ale copilului se mărturisește credința în Sfânta Treime, afundarea închipuind moartea Domnului Hristos și înmormântarea Sa, iar scoaterea din apă învierea Lui din morți și renașterea omului la viața cea nouă, nepătimitoare și fără de prihană, curățită prin apa cea mântuitoare.

Practica stropirii copilului cu apă, prezentă astăzi în confesiunile occidentale, nu este biblică („iar în clipa când Iisus ieşea din apă”) şi nu corespunde cuvântului însuşi de „baptismos” adică „cufundare”, pierzându-şi din dimensiunea teologică integratoare şi introducătoare în Biserică - Trupul lui Hristos.

Categoria: Liturgica

Cautare: