Un oarecare călugăr, anume Serapion, locuia în pustie, Iar odată, a venit în cetate pentru o trebuinţă şi, văzând o desfrânată, i-a zis: „Să nu primeşti pe nimeni, că eu voi veni la tine deseară". Iar ea i-a îngăduit lui că-l aştepta. Apoi, după ce a venit, i-a zis: „Aşteaptă-mă pe mine puţin, că am o lege pe care trebuie s-o împlinesc". Iar ea i-a zis: „Săvârşeşte-o, părinte". Deci, stând ei în cameră a început a citi Psaltirea, de la psalmul cel dintâi şi până la sfârşitul psalmilor celor o sută cincizeci şi, la fiecare psalm făcea câte trei închinăciuni. Iar ea stătea, tremurând, în spatele lui. Dar el cu dinadinsul se ruga pentru dânsa, ca să se mântuiască şi, l-a ascultat pe el Dumnezeu. Iar, spre ziuă, a căzut desfrânata la picioarele lui, rugându-se şi zicând: „Ai milă părinte, să mă duci pe mine unde ştii, ca să mă mântuiesc. Că pentru aceasta te-a trimis pe tine Domnul la mine".
Deci, a luat-o pe ea şi a dat-o la o mănăstire de maici şi a zis el către egumenă: „Primeşte pe sora aceasta şi să nu pui asupra ei canon, ci pe cât va voi ea şi să nu o superi pe dânsa". Iar ea petrecând acolo, după puţine zile, a zis: „Sunt păcătoasă, şi voi să mănânc o dată pe zi". Mai apoi, iarăşi a zis: „O dată la două zile voi să mănânc, de vreme ce mult am păcătuit, şi printr-o fereastră dați-mi mie să mănânc. Și lucru de mână daţi-mi să lucrez". Şi aşa, pocăindu-se, a plăcut Domnului şi mântuindu-se, a adormit în Domnul.
(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 209)
Categoria: Articole
Cautare:
Cum a mantuit Avva Serapion o desfranata
Vizualizari: 677
Id: 14368
Imagine:
Share:
Preotia este daruita ca o manifestare a dragostei lui Dumnezeu pentru omenire
Hristos picura in sufletul omului viata vesnica, asa incat acesta simte si intelege ca este vesnic
De ce a fost adaugata in Crez expresia: „a patimit si s-a ingropat”?
Implinirea poruncilor dumnezeiesti
De ce sa fim muste, cand putem fi albine?
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.