Cum e influentat postul de amintiri

Ceea ce face atât de seducătoare o astfel de recădere în vechile obişnuinţe sunt mai cu seamă amintirile propriului nostru trecut. În contextul monahilor pustiei, proveniţi în marea lor majoritate din populaţia rurală, amintirile unor ospeţe copioase, mâncăruri fine etc. par ceva exotic, dar pentru grecul răsfăţat care fusese Evagrie, precum şi pentru alţi monahi cultivaţi, ele erau ceva foarte natural. Mai ales dacă, asemenea lui Evagrie, rupseseră în mod radical cu stilul de viaţă anterior, ajungând să-i uimească şi înfricoşeze pe foştii lor prieteni prin „înfrânarea lor incredibilă" (cum scrie Rufin). Paladie, multă vreme ucenic şi intim al avvei Evagrie, relatează, de pildă, despre povăţuitorul său duhovnicesc că în trei luni nu folosea decât o jumătate de litru de ulei, ceea ce la un om cu trecutul său era foarte puţin. Pe acest fundal n-ar mai trebui să ne mire următoarele texte:

„Gândului care ne aminteşte desfătarea dinainte şi ne aduce aminte de vinurile dulci şi cupele pe care le ţineam în mâini când stăteam culcaţi la banchete si beam:

«Dacă-ţi vei ţine ochii pe ulcele şi pahare, până la urmă vei umbla mai gol decât un pisălog, iar mai pe urmă te vei zvârcoli ca un muşcat de şarpe»" (Prov 23, 31 - 32).

„Gândului care mă face să mă gândesc la desfătările şi la banchetele de demult şi caută să reînvie acest vechi obicei:

«Mai bine e să mergi la casa plângerii decât să mergi la casa băuturii»" (Ecc 7, 2).

„Gândurilor care ne aduc aminte de plăceri şi de mese pline de toate bunătăţile, pe care le laudă mai presus decât virtuţile monahilor:

«Vai celor ce spun răului bine şi binelui, rău, celor ce fac întunericul lumină şi lumina, întuneric, celor ce fac amarul dulce şi dulcele, amar»" (Is 5, 20).

Gândurile de poftă ajung să-l urmărească pe sărmanul monah până şi în somn, ademenindu-l cu tot felul de bucurii dispărute:

„Când demonii se războiesc cu partea poftitoare prin nălucirile din timpul somnului şi ei ne arată, iar noi alergăm spre întâlniri cu cunoscuţi şi banchete cu rude, cete de femei şi toate cele asemănătoare care săvârşesc astfel de pofte, atunci înseamnă că suntem bolnavi şi patima în această parte a sufletului e tare".

Avem aici de-a face în mod evident cu ispite ale gurmanderiei, forma cultivată a nebuniei/lăcomiei pântecelui, în care mâncatul capătă dimensiunile unui cult cele brat în comun. în locul „gândurilor" proprii pe monah îl pot chinui şi prieteni care suferă de aceeaşi patimă... Cât de mincinoase şi vătămătoare sunt aceste atacuri o arată replicile.

(Ieroschimonah Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui — ştiinţa și învăţătura Părinţilor pustiei despre mâncat şi postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere preot Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, pp. 29-30)

Categoria: Articole

Cautare: