www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cum le-a facut Dumnezeu pe toate!

Cum le-a facut Dumnezeu pe toate!

Atunci când flămânzesc sau însetează, animalele tot la om caută scăpare, pentru că omul este stăpânul lor. Îmi amintesc că într-o vară, pe când mă aflam la Coliba Sfintei Cruci, o viperă a coborât de pe acoperişul de tablă şi s-a făcut colac înaintea mea. Îşi ridica capul, scotea limba şi şuiera. Era foarte însetată din pricina arşiţei şi de aceea mă ameninţa. Cerea apă, dar pe un ton poruncitor, de parcă eram obligat să-i aduc apă. ,,Bre, îi spun, aşa cum procedezi, tu nu-l înduioşezi pe celălalt!”. Dar apoi i-am pus apă şi a băut. Mă înduioşează mult şacalii, pentru că atunci când flămânzesc plâng ca nişte prunci mici. Să vedeţi ce am păţit la Colibă cu pisicile. Au observat că, de fiecare dată când suna clopoţelul, ieşeam afară şi le aruncam din când în când câte ceva să mănânce. Acum, când le este foame, trag de sfoară şi sună clopoţelul. Atunci ies afară, şi văzându-le că sună clopoţelul, le dau de mâncare. Cum le-a făcut Dumnezeu pe toate!

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi şi virtuţi, Editura Evanghelismos, 2007, p. 235)

Categoria: Articole

Cautare:

Cum le-a facut Dumnezeu pe toate!

Vizualizari: 701

Id: 20765

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.