Plinirea poruncilor evanghelice naşte urmări cu totul potrivnice, îndată ce începe să le plinească, nevoitorul vede că le plineşte în chip foarte neîndestulător, necurat, că în fiecare clipă e abătut de patimile sale, adică de voinţa vătămată, spre lucrarea neîngăduită de porunci. După aceea, el va vedea cu limpezime că firea căzută este vrăjmaşă Evangheliei. Lucrând cu din ce în ce mai multă putere după Evanghelie, i se descoperă din ce în ce mai desluşit cât de neîndestulătoare sunt faptele lui bune, i se descoperă mulţimea aplecărilor şi încredinţărilor sale, nefericita stare a firii căzute, înstrăinate de Dumnezeu, care a dobândit faţă de Dumnezeu o aşezare vrăjmaşă. Cercetând viaţa sa trecută, vede că ea a fost un lanţ necontenit de păcate, de căderi, de fapte ce L-au mâniat pe Dumnezeu, şi cu inimă nefăţarnică se recunoaşte pe sine drept cel mai mare păcătos, vrednic de muncile vremelnice si de cele veşnice, care are neapărată şi deplină nevoie de Răscumpărătorul, ce are în El singura nădejde de mântuire. Lucrarea poruncilor naşte în el pe nesimţite o astfel de părere despre sine.
(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, Traducere de Adrian si Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 6-7)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Cum poate cel ce implineste cu toata ravna poruncile evanghelice sa ajunga la constiinta ca este cel mai mare pacatos?
Vizualizari: 854
Id: 15067
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.