Cea mai înaltă treaptă a smereniei o urcăm atunci când ne supunem și celor mai mici decât noi și ne socotim a fi nimic, asemenea dobitoacelor, nevrednici să ne aflăm printre oameni.
Aceasta, însă, ni se pare de-a dreptul cu neputință! Dar, de fapt, această treaptă a fost atinsă de sfinți.
Ei toți s-au socotit a fi cei mai păcătoși, nevrednici de a viețui între oameni, și credeau cu adevărat în felul acesta despre ei înșiși. Iată, în Vechiul Legământ, dreptul patriarh Avraam, care se învrednicise chiar să vorbească cu Dumnezeu, se socotește pe sine „pământ și cenușă” (Facere 18, 27).
Sfântul Prooroc și Împărat David, care a scris minunații psalmi și a fost dăruit cu darul proorociei, cel ce este și strămoșul după trup al Mântuitorului Iisus Hristos, a spus cu adâncă smerenie despre sine: „iar eu sunt vierme și nu om” (Psalmi 21, 6).
(Arhimandrit Serafim Alexiev, Viaţa duhovnicească a creştinului ortodox, traducere din limba bulgară de Valentin-Petre Lică, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 200)
Categoria: Articole
Cautare:
Cum putem ajunge la smerenia sfintilor?
Vizualizari: 766
Id: 7443
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.