www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cum putem lupta impotriva pacatului?

Cum putem lupta impotriva pacatului?

Ajutoarele întru nevoinţă împotriva legii trupeşti sau împotriva trupului sunt următoarele:

Cel dintâi lucru este harul lui Dumnezeu fără de care nu putem face binele. „Fără Mine nu puteţi face nimic” - le-a spus Hristos Apostolilor. Harul lui Dumnezeu se cere prin rugăciune fierbinte, deasă şi smerită. „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide” - spune Hristos (Matei 7, 7).

Al doilea este să ne sârguim a sta împotriva răutăţii fireşti şi a ne sili spre bine, căci „Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea” - spune Hristos (Matei 11, 12).

Al treilea este buna educaţie primită în copilărie. Căci de educaţie depinde toată viaţa.

Al patrulea este să cugetăm că, pentru încălcarea legii lui Dumnezeu ni se trimite şi o pedeapsă vremelnică.

Al cincilea este să cugetăm şi să ştim bine că, pentru cel ce doreşte şi se sârguieşte nimic nu este greu, căci Dumnezeu cel atotputernic îi ajută pe cei ce doresc şi se sârguiesc.

Al şaselea este fie să luptăm împotriva păcatului şi să avem parte cu Hristos şi aici şi în veacul viitor în Împărăţia Lui, fie să ne supunem păcatului şi să fim osândiţi cu diavolul în vecii vecilor: una din două va fi neapărat.

(Sfântul Tihon de Zadonsk, Lupta dintre carne și duh, Editura Egumenița, Galați, 2011, pp. 14-15)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Cum putem lupta impotriva pacatului?

Vizualizari: 883

Id: 7894

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.