Cum sa infruntam gandurile de mandrie?

Dacă amintirea faptelor bune făcute de tine te îndeamnă la mândrie, cugetă îndată că aceste lucruri sunt ale lui Dumnezeu, nu ale tale, și, ca și cum ai vorbi cu ele, zi (Gândeşte-te deci că, oricâte fapte bune ai face şi oricâte daruri ai lua, cu atât mai mult ele se datorează lui Dumnezeu şi tu te obligi mai mult faţă de El. Din această meditare, nu numai că nu te vei mândri de virtuţi şi calităţi, ci te vei coborî în adâncul smereniei, fiindcă nu ai nimic vrednic cu care să mulţumeşti pe deplin darurilor dumnezeieşti):

„Nu ştiu, gândurilor, cum aţi apărut şi aţi năvălit în mintea mea! Nu eu sunt autorul faptelor bune, ci bunul Dumnezeu şi Darul Său. El v-a crescut şi v-a păzit. Deci numai pe El voiesc să-L cunosc, Părinte Începător şi Înfăptuitor. Lui Îi mulţumesc şi pe El Îl laud”.

Meditează apoi că toate lucrurile făcute de tine nu sunt tocmai în lumina şi după darul dat ţie să le cunoşti şi să le faci, ci multe sunt neîndeplinite şi multe departe de scopul curat şi sârguinţa obligatorie. De aceea, când vei înţelege bine acestea, vei vedea că se cuvine mai bine a te ruşina de virtuţile tale, decât a fi satisfăcut în zadar și a te mândri cu ele. Fiindcă-i destul de adevărat că virtuţile fireşti ale lui Dumnezeu, pe care suntem datori a le face, fiind în sine curate si desăvârşite, oarecum se profanează din cauza lipsurilor şi insuficienţelor noastre.

Apoi compară-ţi faptele cu ale sfinţilor, adevăraţilor prieteni şi robi ai lui Dumnezeu, şi vei vedea că cele mai de seamă fapte ale tale sunt nimicuri şi de foarte puţine ori de nicio cinste. (...)

În scurt, de îţi vei înălţa mintea la dumnezeirea şi nemărginita mărire a Dumnezeului tău („înaintea Căruia nici cerul nu-i curat", cum e scris, Iov, 15, 15), vei vedea bine că, în tot lucrul tău, nu trebuie să te mândreşti şi să-ţi înalţi cugetul, ci să te îngrozeşti şi să te cutremuri, oricât de sfânt şi de desăvârşit ar fi. Eşti dator a zice din tot sufletul către Domnul, ca vameşul cel smerit: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului”.

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 119-120)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: