www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cum să ne mărturisim? - Părintele Iustin

Cum să ne mărturisim? - Părintele Iustin

Trebuie să curățim învățăturile strâmbe pe cât e posibil, să le putem prezenta cât mai clare, dar fără prea multă răutate. Adică să atragem atenția asupra rătăcirilor unora sau altora, dar fără să învinuiești; să nu arăți cu degetul. Așa trebuie să mărturisim: îndreptând degetul spre noi, nu spre celălalt. Pentru că, să știți, nu suntem fără de vină. Cu toții răspundem pentru rătăcirile din Biserică și din societate - ori că nu am acționat la timp, ori că nu ne-am rugat cu duh de pocăință, cu toții purtăm vina căderii celuilalt, chiar dacă, într-un anumit fel, el singur se exclude din Trupul lui Hristos. Atunci când vom reuși să întoarcem degetul spre noi, atunci vom reuși să facem Ortodoxie curată și să curățim învățătura Bisericii de zgură rătăcirilor. Deci nu zic să taci, că este ateism, dar vezi în ce duh mărturisești, căci dacă nu știi să întorci degetul spre tine, te poziționezi tot în afara Ortodoxiei, care este trăire.

Părintele Iustin Pârvu, Din învățăturile și minunile Părintelui Iustin, p. 28.

Categoria: Articole

Cautare:

Cum să ne mărturisim? - Părintele Iustin

Vizualizari: 162

Id: 30938

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.