Cum sa procedam la moartea unei persoane?

Atunci când stăm şi ne rugăm la căpătâiul unui mort, în realitate noi spunem: „Doamne, această persoană nu a trăit degeaba. Ea a lăsat în urma ei pe pământ un exemplu şi multă iubire; exemplul îl vom urma, iubirea nu va muri niciodată!”. Mărturisind înaintea lui Dumnezeu iubirea noastră nepieritoare pentru cel adormit, îi afirmăm fiinţa nu numai în timp, ci şi în eternitate. Prin însăşi viaţa noastră vom putea să contribuim la răscumpărarea şi la proslăvirea sa. Putem trăi integrând în noi înşine tot ceea ce a fost remarcabil, nobil sau banal în existenţa sa, aşa încât, atunci când va veni şi pentru noi ceasul să ne prezentăm laolaltă cu întreaga omenire înaintea lui Dumnezeu, să putem oferi Domnului toată recolta adunată mulţumită exemplului şi vieţii acestei persoane. Iubirea noastră nepieritoare a determinat încolţirea şi rodirea acestei recolte şi atunci vom putea spune Domnului: „Primeşte toate acestea de la mine, ele îi aparţin lui (sau ei); eu sunt doar ogorul, el (sau ea) – semănătorul! Exemplul său, cuvântul său, personalitatea lui, acestea au fost sămânţa aruncată pe pământ, deci rodul îi aparţine”.

Putem avea inima zdrobită, şi totuşi să proclamăm cuvinte de credinţă: „Binecuvântat este Dumnezeul nostru...”. Troparul Învierii: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”, acest tropar capătă accente tragice atunci când înaintea noastră se odihneşte trupul neînsufleţit al unei fiinţe dragi. Dar glasul Bisericii rosteşte cuvinte de sprijin şi mângâiere: „Fericită este calea pe care mergi astăzi, o, suflete, căci un loc de odihnă ţi s-a pregătit!” (Psalmi 114, 7); „Viu va fi sufletul meu şi el Te va slăvi în veci, Doamne!” (Psalmi 118, 175).

Categoria: Articole

Cautare: