Cum se cuvine a mangaia pe cei imputinati la suflet

Un frate îşi căuta pe al său frate şi, aflându-l, i-a zis: „Unde ai fost, frate?” Iar el a răspuns, zicând „Cutare frate era necăjit şi m-am dus să-l mângâi pe el” Zis-a lui fratele: „Dacă pentru Domnul te-ai dus, ai plată, că sunt unii care par că mângâie şi împreună pătimesc şi nu cunosc că mai vârtos necăjesc şi spre vătămare se duc”. Iar fratele a zis: „În ce fel este cel care mângâie aşa pe fratele spre vătămare?”. Zis-a lui fratele său: „De va fi duhovnicesc cel ce mângâie, nu spre vătămare se duce, ci spre mare folos, iar cel ce are înţelegere trupească, acesta nu va folosi”. Fratele a zis: „Aş fi dorit a cunoaşte ale amândurora graiurile, ca nu cumva, vrând eu a folosi pe fratele, să îl vatăm pe el". Şi a zis lui fratele său: „De la Domnul să cerem îndurări amândoi, ca să trimită darul Său în inimile noastre, că fară de darul Lui, omul este neputincios spre împlinirea faptelor bune”.

Deci, ascultă: Cel ce are înţelegere trupească, mergând spre mângâierea fraţilor, unele ca acestea pune înainte: „Ce ai, fratele meu?”. Iar el zice către dânsul: „Am cerut de la econom cele pentru trebuinţa mea şi nu mi-a dat”. Sau pe alt frate îl aduce înainte, ca pe unul ce cu nedreptate l-a scârbit pe el. Şi acestea auzind, cel ce a venit spre mângâiere strigă, zicând: „Şi pentru ce acesta necinsteşte pe cineva? Că şi mie, în altă zi, acestea mi-a făcut şi m-a necinstit. Se cinsteşte de noi şi nu pricepe, nici nu voieşte să se îndrepteze pe sine. Şi socotesc egumenii că numai aici este cu putinţă a se mântui? Sau: Aici nu poate să se mântuiască omul! Mă duc şi eu de aici şi mă voi izbăvi de oamenii aceştia”. În acest fel mai mult îl vatămă pe fratele cu aceste cuvinte. Iar dacă se vor afla şi alţii robiţi de acelaşi gând, mai rău strică gândul fratelui. De multe ori însă se întâmplă să aibă şi vin, şi nu încetează să bea până ce nu se vor îmbăta, luptându-se între ei prin cuvinte. Se întâmplă uneori de se iau şi la bătaie. Unii şi în acel loc adorm, din multa băutură de vin.

Fratele zice: „Aş vrea să ştiu şi graiurile celor duhovniceşti, ca să îmi aleg pentru mine cele mai bune”. Iar el a răspuns: „Cel duhovnicesc, când vrea să se ducă spre sfătuirea fratelui, mai înainte de toate şi mai înainte de a ieşi din chilia lui, stă la rugăciune, ca să-i sporească Domnul calea lui. Şi venind la uşa fratelui, bătând, îi pune metanie. Şi, fiind poftit, intră şi stă la rugăciune, iar după aceasta şed, tăcând. Apoi zice stăpânul chiliei către fratele: „Bine ai venit; să ne binecuvintezi pe noi!”. Răspunde fratele: „Eu mă binecuvintez de la cucernicia ta. Deci, te rog pe tine, binecuvântatule de Domnul, ce este ceea ce ai?”. Iar el îşi spune gândurile, sau că oarecare frate l-a scârbit pe el. Auzind fratele acestea, zice: „Doamne ajută, căci vrăjmaşul nu voieşte să se liniştească cineva”. Şi iarăşi zice: - Iubite, unde nu sunt necazuri? Unde nu este osteneală? Mirenii, nu se ostenesc? Corăbierii, pe mare călătorind, nu se primejduiesc? Ostaşii, în războaie nu se rănesc? Şi cum noi ne împuţinăm crezând că numai noi ne necăjim? Mirenii, în cele lumeşti se ostenesc, cei duhovniceşti în lucruri duhovniceşti se necăjesc. Dar scârba lumii moarte lucrează, iar scârba cea după Dumnezeu, pocăinţă spre viaţă veşnică. Deci şi noi, fiind necăjiţi, să nu ne împuţinăm, căci scris este: «Necazul vostru întru bucurie se va schimba» (Ioan 16 20). Şi tu aceleaşi ai răbdat mai înainte şi acum în trup le săvârşeşti.

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte şi învăţături vol 2, Editura Bunavestire, Bacău, 2008, p. 160-162)

Categoria: Articole

Cautare: