Un frate oarecare ce era supărat de curvie, a mers către un stareţ mare; şi, vestindu-i lui gândul său, îl ruga pe stareţ ca să se roage pentru el. Iar stareţul s-a rugat pentru el lui Dumnezeu. Şi, întorcându-se fratele, iarăşi a fost supărat, şi iarăşi a venit către stareţul. Şi, mărturisind aşijderea, îl ruga pe el ca să se roage pentru dânsul, iar el s-a făgăduit. Şi ruga pe Dumnezeu, zicând: „Doamne, descoperă-mi mie aşezarea fratelui acestuia; şi de unde este lucrarea aceasta. Că Te-am rugat, şi el n-a aflat odihnă!".
Şi a descoperit Dumnezeu cele despre fratele: şi l-a văzut pe dânsul şezând, şi duhul curviei aproape de dânsul; şi îngerul Domnului stătea [acolo], trimis fiind spre ajutor, care se şi mânia spre fratele: că nu se arunca pe sineşi către Dumnezeu, adică că nu se nevoia prin rugăciune împotriva gândurilor, ci, îndulcindu-se cu gândurile, toată mintea sa o vindea lucrării aceleia. Deci a cunoscut stareţul că pricina este de la fratele. Şi i-a vestit lui, zicând: „Tu eşti pricina pentru care nu se depărtează războiul: că te învoieşti şi te îndulceşti cu gândurile". Apoi l-a învăţat pe dânsul cum că se cuvine a sta împotriva gândurilor, prin rugăciune izgonindu-le pe dânsele. Şi, trezvindu-se fratele prin rugăciunile şi învăţătura stareţului, a aflat odihnă.
(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 114)
Categoria: Articole
Cautare:
Cum se cuvine a sta impotriva gandurilor necurate
Vizualizari: 749
Id: 12379
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.