Cum se explica visele din timpul somnului?

Demonii se folosesc de vise pentru a tulbura şi vătăma sufletele omeneşti; chiar şi monahii neîncercaţi, luând aminte la vise, îşi aduc vătămare şi din această pricină trebuie neapărat să arătăm aici ce însemnătate au visele în ceea ce priveşte omul a cărui fire nu este încă înnoită prin Duhul Sfânt.

În vremea somnului omenesc, starea celui ce doarme este astfel rânduită de Dumnezeu, că orice om se află într-o deplină odihnă. Această odihnă este atât de deplină, încât omul, pe durata ei, pierde conştiinţa existenţei proprii şi intră într-o stare de uitare de sine. Pe timpul somnului, orice activitate care se face cu efort, în mod deliberat, sub imperiul raţiunii şi al voinţei, conteneşte: rămâne doar acea activitate care este indispensabilă existenţei şi nu poate fi despărţită de aceasta.

În corp, sângele îşi continuă mişcarea, stomacul mistuie hrana, plămânii respiră, pielea asudă; în suflete continuă să se nască gânduri, închipuiri şi simţiri, însă nu dependent de raţiune şi liberul-arbitru, ci prin lucrarea inconştientă a firii. Din asemenea închipuiri, însoţite de o gândire şi simţiri caracteristice, se alcătuieşte visul. El este adesea straniu, dat fiind că nu aparţine sistemului de închipuiri şi cugetări voluntare şi deliberate, ci apare spontan şi de sine stătător, potrivit legii şi necesităţii firii.

Uneori, visul poartă amprenta incoerentă a cugetărilor şi închipuirilor voluntare, iar uneori constituie o urmare a dispoziţiei sufleteşti. În acest fel, visul în sine însuşi, nu poate şi nu trebuie să aibă aici nici o însemnătate. Aşadar, este ridicolă şi cu totul ilogică dorinţa unora de a vedea în himerele viselor pe care le au, prevestiri asupra viitorului propriu sau asupra viitorului altora sau vreun oarecare alt tâlc. Cum poate exista un lucru care nu are nici o pricină ca să existe?

Demonii, care au cale liberă spre sufletele noastre în vremea cât suntem treji, au cale liberă spre ele şi atunci când dormim. Şi în vremea somnului, ei ne ispitesc cu păcatul, amestecând cu închipuirea noastră şi închipuirea făurită de ei. De asemenea, văzând că luăm aminte la vise, se silesc să ne facă visele cât mai interesante, iar în noi să stârnească o mai mare atenţie faţă de aceste năluciri, să ne facă, încetul cu încetul, să ne încredem în ele.

(Sfântul Ignatie Briancininov, Despre înșelare, Editura Egumenița, Alexandria, 2010, p. 27)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: