www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cum trebuie citita Biblia?

Cum trebuie citita Biblia?

La fel de important pe cât este cunoaşterea faptului de ce trebuie citită Biblia, este şi cunoaşterea felului în care trebuie citită Biblia. Cele mai bune călăuze în acest scop sunt Sfinții Părinţi, în frunte cu Sfântul Ioan Hrisostom care, într-un stil oral, a scris a cincea Evanghelie. Sfinţii Părinţi recomandă o atentă pregătire înainte de a citi şi studia Biblia; dar în ce constă această pregătire?

Mai întâi de toate în rugăciune. Roagă-te Domnului să-ţi lumineze mintea pentru a putea înţelege cuvintele Bibliei – şi spre a-ţi umple inima cu harul Său  spre a putea simţi adevărul şi viaţa acelor cuvinte.

Să luaţi aminte la faptul că acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu, pe care El le găseşte şi ţi le face cunoscute ţie, personal. Rugăciunea, dimpreună cu alte virtuţi aflate în Evanghelie, este cea mai bună pregătire pe care o poate înfăptui un om pentru a înţelege Biblia.

Cum ar trebui să citim Biblia? Cu rugăciune şi cu evlavie, căci în fiecare cuvânt se află o altă picătură din adevărul cel veşnic, iar toate cuvintele laolaltă formează oceanul nemărginit al Adevărului Celui Veşnic.

Biblia nu este o carte, ci viaţă, deoarece cuvintele sale sunt „duh şi viaţă” (Ioan 6, 63). Prin urmare, cuvintele sale pot fi înţelese dacă noi le studiem cu duhul dintr-însa şi cu viaţa vieţii sale.

Ea este o carte care trebuie citită cu viaţa – prin punerea ei în practică. Întâi trebuie s-o trăieşti şi, mai apoi, s-o înţelegi.

Aici sunt valabile cuvintele Mântuitorului: „De vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta, dacă este de la Dumnezeu” (Ioan 7, 17). Faceţi voia Lui, ca să o puteţi înţelege. Aceasta este regula fundamentală a învăţăturii ortodoxe.

La început, citeşti de obicei Biblia la repezeală, apoi din ce în ce mai încet, până când, în cele din urmă, vei începe să o citeşti cuvânt cu cuvânt, deoarece în fiecare cuvânt descoperi un adevăr veşnic şi o taină inefabilă. (Sfântul Justin Popovici)

(Sf. Nicolae Velimirovici, Sf. Justin Popovici, Lupta pentru credință și alte scrieri, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Rotonda, Pitești, 2011, pp. 82-83)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Cum trebuie citita Biblia?

Vizualizari: 878

Id: 10881

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.