Cumințenia ancestrală a bătrânilor noștri rămâne cea mai puternică formă de rezistență

Crăciun și Revelion

Crăciunul e sfânt praznic, Revelionul e chiolhan. Pe ucenicii lui Marx, vechi sau neo, îi cunoști după felul în care se raportează la aceste două zile tratate egal prin lege azi. Ani de zile s-au luptat bolșevicii să șteargă semnificația Crăciunului din memoria poporului, transferând gesturile sale tradiționale asupra Revelionului. Așa a apărut și Moș Gerilă cu daruri de Revelion. Nimeni nu a comis „sacrilegiul” să trimită poporul la muncă de Anul Nou, dar din Crăciun au făcut zi lucrătoare. Revelionul a fost păstrat ca un Crăciun al tuturor ideologiilor, în care privești cu religiozitate scurgerea secundelor, apoi întâmpini cu gesturi ritualice nașterea unei ore convenționale dintr-o lună convențională (a 11-a din calendarul roman, a 5-a din cel bizantin etc.) a unui an convențional. Dar sfințenia cu care e păzit Revelionul nu se arată la fel în cazul Crăciunului: n-au reușit marxiștii vechi să-l desființeze, dar cei de rit nou fac tot posibilul să-l sufoce cu haștaguri. Am urmărit succesiunea protestelor din ultimii ani: mișcările de tip rezist și-au chemat adepții de Crăciun la manifestații pentru salvarea democrației, dar i-au lăsat întotdeauna la vatră de Revelion. Nu cu mult timp în urmă, chiar în ziua de Crăciun au ales stăpânitorii lumii acesteia să oficieze ritualul de aducere în țară a vaccinului contra gripei chinezești, care avea să rupă lumea în două și să nască discriminări fără precedent în istorie. Adevărat dar al lui Moș Gerilă. Una peste alta, maladia media care slăbănogește mințile și sufletele este perfect ilustrată de o replică auzită pe stradă: „La câte vezi că se întâmplă în lume, parcă nici nu-ți mai vine să aștepți Crăciunul”. De la Irod încoace, stăpânitorul acestei lumi caută tot felul de mijloace prin care Betleemul să fie înlocuit cu altceva.

Cumințenia ancestrală a bătrânilor noștri rămâne cea mai puternică formă de rezistență la secularizarea propusă de ucenicii lui Marx. Dormeau duși în noaptea de Revelion, pentru ca de dimineață să meargă la Liturghia Sfântului Vasile. Când gesturile care marchează schimbarea anului civil au dat năvală bubuind pe fereastră, au început și ei să se trezească la miezul nopții pentru o rugăciune de mulțumire. În schimb, de Crăciun se pregăteau o lună și jumătate, căci toată această perioadă umplută acum de haștaguri și beculețe a fost împodobită cum se cuvine de Sfinții Părinți încă de acum multe sute de ani. Întâi de toate, postești 40 de zile. Chiar dacă rostul de căpătâi al postului rămâne asceza ce deschide inima către bucuriile cerești, el are și alte noime: n-ai cum să simți schimbarea în calendar dacă treci de la cârnați la sarmale. Simpla participarea la slujbe în aceste 40 de zile de pregătire e o călătorie spre Betleem, cu popasuri liturgice la toți profeții care anunță întruparea Mântuitorului. Apoi, încă din 21 noiembrie încep a se cânta în biserică strofe deosebite din slujba de Crăciun. Din 20 decembrie începe Înainteprăznuirea Nașterii Domnului, debutul sărbătorii și intrarea liturgică în bucuria praznicului. Vine apoi Ajunul Crăciunului, care fără post negru nu s-ar mai numi ajun și nici postul negru ajunare. Apariția primei stele pe cer în Ajun nu a dezlegat niciodată la mâncare de frupt, ci a marcat încetarea postului negru. Evenimentul suprem al acestei perioade a fost mereu și rămâne până la sfârșitul veacurilor Liturghia din ziua de Crăciun. Trăită astfel, sărbătoarea Nașterii Domnului umple toate ungherele ființei, care devine „cer strălucit” (Vasile Voiculescu). Părăsind tradiția și căutând surogate, lumea a fost inundată de sclipici chinezesc. Există însă locuri unde nu se aprinde niciun beculeț colorat – unii oameni nu au nici curent electric – dar în care slujbele Bisericii și cântatul colindelor aduc o trăire a Betleemului pe care toată explozia de luminițe și muzică din centrul New York-ului nu o poate egala.

Iosif Camară

Categoria: Articole

Cautare: