Cursele - Cararea Imparatiei

Cursele - Cararea Imparatiei - Pr Arsenie Boca

Cursele

Unii isi taie mintea in Scripturi. Cu trecerea de vreme Satana s-a mai iscusit in rele. Pe cine poate sa-l intoarca impotriva lui Dumnezeu, o face, ranjind bucuros; pe cine iubeste pe Dumnezeu, dar calatoreste fara sfat si intrebare, il invata si el sa-l iubesca pe Dumnezeu, si-l lauda ca bine face, fara sa priceapa unul ca acesta, ca a cazut la lauda straina si ca in credinta lui s-a incalcit un fir subtire de putere vrajmasa.

Vicleanul baga de seama ce face Dumnezeu si face si el la fel. Trimite Dumnezeu slujitori, trimite si el; trimite Dumnezeu vedenii, se arata si el; propovaduieste Dumnezeu iubirea de oameni fara deosebire si margini, propovaduieste si el. Cu un cuvant: contraface tot ceea ce face Dumnezeu si da pe rapa de oameni cu multimea inselaciunilor. S-a facut de-o indrazneala nemaipomenita, incat si lumina dumnezeiasca o contraface, nu in intelesul ca s-ar putea apropia sa strambe adevarata lumina, caci l-ar face scrum si nu poate sta intr-insa, ci naluceste si el o lumina, cu care naluceste pe cine poate si pe cine vede ca umbla cu indrazneala dupa daruri dumnezeiesti, inainte de dobandirea smereniei statornice.

De aceea e bine sa lamurim, dupa putere, si acest ucigas viclesug al nalucilor, fiindca de la o vreme incoace multi se ivesc si multa tulburare fac printre oameni. Iata cum vine cursa aceasta:

Vicleanul are doua feluri de momele, dupa iubirea omului, care inclina, fie spre pierzare, fie spre mantuire. Este si-o "ispita a mantuirii" in care au cazut multi inselati, zicand ca-s mantuiti, cand de fapt ei n-au savarsit de fapt nici alergarea si nici dupa lege n-au luptat. Este si ispita sfinteniei, este si ispita misiunii sau a trimiterii de la Dumnezeu precum este si ispita muceniciei. In toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, mintile inguste, care spun ca nu mai au nimic de facut, decat sa creada si sa se socoteasca a fi si ajuns sfintenia, misiunea, mucenicia si celelalte naluci ale mintii inselate. Au si ei o osteneala, aceea de-a ajunge la darurile mai presus de fire inainte de vreme si ispitind pe Dumnezeu.

Deci, nu-i de mirare ca-i da in robia inselatorului de minte, ca sa-i chinuiasca.

Cate unii mai aprinsi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavand cercarea dreptei socoteli, scancesc in inima lor dupa daruri mai presus de fire imbulziti nu de vreo virtute, ci de iubirea de sine. Avand acestia iubirea fara de minte, pe care vor s-o cinsteasca cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu ingaduie duhului rau sa-l amageasca desavarsit, ca pe unii ce indraznesc sa se apropie de Dumnezeu, necurati la inima. De aceea, pentru indrazneala, ii da pe seama vicleanului sa-i prapadeasca. Astfel, cand atarna de Dumnezeu o atare pedeapsa peste un oarecare, il cerceteaza Satana luind chipul mincinos al lui Hristos, si graindu-i cu mare blandete, ii tranteste o lauda cu care-l castiga fulgerator si poate pentru totdeauna, ca pe unul ce, pe calea cea stramta si cu chinuri ce duce la Imparatie, umbla dupa "placeri duhovnicesti". Iata-l cu momeala pe gat. De-acum, dupa oarecare scoala a ratacirii, cand increderea ii va fi castigata desavarsit si-i va fi intarita, prin potriviri de semne prevestite, ajunge increzut in sine si in hristosul lui, incat si moarte de om e in stare sa faca, intemeindu-se pe Scriptura.

Iata cum puiul de drac al iubirii de sine, facandu-se barbat si ajutat prin vedenii mincinoase de tatal sau, tatal minciunii, stramba mintea bietului om, incat i se va parea pacatul virtute dumnezeiasca. Ba inca omorand pe cei ce nu cred in el, i se va parea ca face slujba lui Dumnezeu (Dumnezeu care l-a inselat pe el).

Cand stai de vorba cu cate unul din acestia, te uimeste convingerea si siguranta lui, uneori si legatura cu judecata a cuvintelor lui, si nu poti prinde repede ca stai de vorba cu un inselat si un sarit la minte. Asta, pana nu-i afli prima spartura a mintii, de la care apoi, toate mestesugurile vicleanului trebuie sa-ti dea arama pe fata. Trebuie sa-i prinzi momeala pe care a inghitit-o si care, cel mai adesea, e caderea la lauda cu care tatal minciunii si-a amagit pruncul iubirii de sine, pe care l-a clocit cu atata osardie cel amagit la minte. Biserica insira printre pacatele mintii si prejudecatile.

O marturie din Scriptura a celor zise ne va dumeri mai bine. Era pe vremea proorocilor mincinosi din zilele lui Ilie si a regelui Ahav. Proorocul Ilie vestise regelui mustrarea lui Dumnezeu, necazurile si moartea ce-l va ajunge in zilele urmasilor sai (3 Regi 22).

Duhul care a iesit si-a stat inaintea fetei Domnului si s-a facut duh mincinos in gura proorocilor, caruia i-a zis Domnul: "Du-te si fa cum ai zis", e acelasi care a cerut de la Dumnezeu sa cerce pe Iov (Iov 1).

Cu ingaduirea lui Dumnezeu, Satana ii cerne pe oameni, si-i culege pe toti cei ce umbla in lumea aceasta dupa placeri, chiar duhovnicesti, numai sa-i prinda, ca inca nu s-au lepadat desavarsit de iubirea de sine si de orice spurcaciune a vietii, dupa atata si atata propovedanie a Bisericii. Caci patima aceasta face pe om sa cada, lovit de sagetile laudei, si sa se trezeasca cu mintea inselata si sarita din socoteala smereniei.

Ca iata, pe cei ce n-aveau curatia vietii - lingaii de la curtea regelui Ahav - i-a dat inselaciunii desavarsite a regelui minciunii, si sfatul lor era minciuna si ispita regelui iubitor de slava desarta, ispita in care trebuia sa cada si regele, ascultatorul lor, pentru pacatele sale.

Ca si inselatii aceia care l-au palmuit pe adevaratul prooroc al lui Dumnezeu, asa si proorocii mincinosi din zilele noastre sunt de o indrazneala nemaipomenita, si palmuiesc smerenia, dandu-se pe ei de ceva mare: "Ilie", "Ioan", "Hristos", "Fiul Omului", "Dreptul Judecator", si asa mai departe. Pretind ascultare de la oameni pentru ca Dumnezeu i-a trimis sa spuna la lume . . . lucruri de care iti tiuie urechile auzindu-i, si-ti ingheata inima.

Pe semnele urmatoare se pot cunoaste ca nu mai sunt intregi la minte:

1. Se dau pe sine ceva mare, cum s-au dat altfel toti ereticii vremurilor, pe care i-a afurisit Biserica prin sfintele soboare.

2. Cad la lauda, avand o smerenie mincinoasa.

3. Se tin pe sine mai presus de Scriptura (unul chiar mi-a rupt-o), mai presus de Biserica si sfinti.

4. Mor dupa a fi ascultati si crezuti de oameni.

5. Fierb de manie cand nu sunt luati in serios.

6. Adesea au "graire in duh", cu "duhul" care-i poarta si-i invata.

7. Nu vor nici in ruptul capului sa-si controleze prin preoti cele auzite de la "duhul" lor.

8. Cate unii, cu toate acestea, arata o evlavie neobisnuita: marturisind pe Hristos, pe Maica Domnului, facandu-si si Sfanta Cruce, batand metanii, sarutand icoane, ba si Sfanta Impartasanie luind-o si jurandu-se ca sunt oamenii lui Dumnezeu, iar ei sunt inselati.

9. Fac pe proorocii si imprastie spaima intre oameni. Multe proorocii li se implinesc, dar multe nu. Asta atarna de puterea de stravedere a "duhului" care le spune ce le spune, ca unul ce n-are invelitoarea trupului, si de aceea prinde cu oarecare vreme inainte, cele ce le apropie Dumnezeu de oameni. Dar asta nu e proorocie.

10. In numele "dumnezeului" lor, sunt in stare sa omoare un om, intemeindu-se pe Scriptura, ca si Avraam a fost in stare de-o atare ascultare, iar Fines a si facut aceasta si i s-a socotit aceasta ravna pentru Dumnezeul sau (Numerii 25, 7-13). Cu amagirea ascultarii pana la ucidere de om, a cercat vrajmasul pe multi, in toate vremurile, chiar si pe pustnici (de cum pe oamenii lumii). Teroristi ai sufletelor simple.

11. Sar de la un lucru la altul si leaga lucruri fara nici o legatura. Talmacesc gresit, stramba adevarul si propovaduiesc din Scripturi, mai mult pe ei insisi decat pe Dumnezeu, mergand grabit spre cea din urma sfaramare si sarire a mintii.

12. In preajma lor simti tulburare si primejdie, caci multi dintre ei au fost pe la casa de nebuni, sau vor trebui sa se duca. Nu-i blandete pe chipul lor. Nu-i ocaram ci ne pazim, si invatam si pe altii sa se pazeasca si ne infricosam cat de groaznic si-au taiat mintea in Scripturi (2 Petru 1, 20).

Totusi, pe cat se poate, sa incercam a-i intelege, lamurind adevarul lucrurilor si mestesugurile vicleanului.

E stiut ca facand omul gandurile si voile celui rau, intra acela in el. Sau, altfel zicand: iubind cele rele, prin firul acestei iubiri, intra vrajmasul in cetate; adica prin cele de-a stanga. Cand vede ca nu poate amagi pe un om cu cele de-a stanga, sare in cealalta margine, de-a dreapta de tot, cautand acolo sa-l amageasca, ca sa-i dea omul crezare. Ii tranteste o lauda pentru multimea credintei in Dumnezeu si-a iubirii virtutii si-l indeamna ca fara masura si fara intrebare sa se sileasca in acestea. Pe unul il trezeste la rugaciune, silindu-se sa-i strecoare in minte si in inima parerea mare despre sine, precum ca pe el il trezesc ingerii la pravila. Sau daca cel ochit spre inselare nu-i chiar asa de virtuos, ii mai ingaduie sa pipe, sa bea, zicandu-i gandurile ca-i trebuie putere, si nu-i pacat. Pe unul l-a sagetat, aratandu-i-se in chipul lui Hristos si spunandu-i "Pentru dumneta mai rasare soarele!". Douazeci si cinci de ani pe urma l-a mai dascalit, ca sa ajunga sa se creada pe sine ca el e Fiul Omului din Scriptura si Dreptul Judecator, care va desparti oile de capre si va intemeia Imparatia lui Dumnezeu pe pamant, si ca in zilele lui va fi sfarsitul si judecata, care se va face prin el. De aceea au zis Parintii ca intotdeauna extremele sunt ale diavolului.

Deci, ca sa intelegem mai bine lucrul acesta subtire si rostul pentru toti al celor scrise, ne folosim de icoana celor trei iubiri, a celor trei ucenici ai Domnului: Petru, Iuda si Ioan. Amin.

Categoria: Cararea Imparatiei - Parintele Arsenie Boca

Cautare: