Cuvant la Duminica a III-a dupa Pogorarea Sfantului Duh

Cuvant la Duminica a III-a dupa Pogorarea Sfantului Duh - Sfantul Ioan Gura de Aur

Cuvânt la Duminica a III-a după Pogorârea Sfântului Duh

„Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc, nu se ostenesc nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon întru toată slava sa nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia” (Mat. 6, 28- 29).

Bogatul nu trebuie să se semeţească întru bogăţia sa

“Celor bogaţi în veacul de acum porunceşte-le, să nu se înalţe cu gândul, nici să nădăjduiască spre bogăţia cea nestătătoare”. Această învăţătură a dat-o Pavel ucenicului său Timotei (l Tim. 6, 17).

Este vrednic de luarea aminte a noastră, că Apostolul nu opreşte bogăţia în sine, nu a zis: „insuflă bogaţilor, să fie săraci, şi să arunce bogăţia lor”. Ci: „insuflă-le să nu se semeţească”. El ştia, că preţuirea peste măsură a bogăţiei şi umblarea şi alergarea după dânsa purcede de la mândrie, şi că din contra cel smerit nu pune în ea vreo mare vrednicie, nici întrebuinţează la ea râvnă mare. El ştia, că bogăţia nu este oprită, numai dacă cineva, o întrebuinţează la ceea ce este de trebuinţă. Adică, precum vinul în sine nu este ceva rău; ci rău este numai întrebuinţarea lui cea fără rânduială, adică bogăţia; aşa şi bogăţia nu este în sine ceva rău, ci rea este zgârcenia şi lăcomia de avere. Altceva este un lacom de avere, şi altceva un bogat. Aşa, lacomul de avere este acela, care, deşi are mult, totuşi nu se crede bogat, căci el de-a pururea tot mai mult pofteşte. Dar cel ce pofteşte mult, acela mai de grabă se poate numi lipsit, decât bogat şi avut. Zgârcitul este numai păzitorul, nu şi stăpânul avuţiei sale, rob era şi nu stăpânul banilor săi. Mai lesne ar da el o bucată din propriul său trup, decât ceva din comoara sa cea îngropată. El o păzeşte cu aşa teamă, ca şi când cineva i-ar fi poruncit, a nu atinge nimic dintrînsa. El se fereşte de ale sale, ca şi cum ar fi străine. Căci banii aceia, din care el nici într-un fel de împrejurări nu voieşte a da, încât mai bucuros ar suferi cea mai grozavă osândă, adică a iadului, decât să voiască a da ceva săracilor, cum pot oare aceşti bani să fie cu adevărat proprietatea sa? Cum poate el să fie stăpânul unui lucru, pe care el niciodată nu l-a întrebuinţat, nici s-a îndulcit de dânsul?

Aşadar Pavel nu porunceşte bogaţilor, să fie săraci, ci să fie smeriţi, fiindcă el ştia, că smerenia opreşte pe oameni de la umblarea şi alergarea după bogăţie şi de la iubirea ei cea fără rânduială. De aceea el îi sfătuia, să nu se mândrească întru bogăţia lor, şi totodată le arăta, cum pot să depărteze de la sine această mândrie.

Cum trebuie ei să înceapă aceasta?

Ei trebuie să bage seama la firea bogăţiei cât este ea de nesigură şi necredincioasă. Pentru aceasta Pavel a adăugat: „să nu nădăjduiască spre bogăţia cea nestătătoare”. Adică nimic nu este mai necredincios, decât bogăţia; ea este sluga nemulţumită şi necredincioasă, şi de a-i pune asupra lui mii de cătuşe, el totuşi fuge cândva de la tine împreună cu cătuşele sale. Adeseori stăpânii lui l-au păzit cu încuietori şi cu zăvoare şi au pus străji. Dar el i-a mituit şi a fugit cu dânşii; i-a tras cu dânsul ca cu un lanţ, şi straja n-a folosit cât de puţin. Aşadar cine poate fi mai necredincios, decât bogăţia? Şi cine este mai nenorocit decât aceia, care i-au dat toată îngrijirea lor? Cine cu toată râvna adună un lucru aşa de trecător şi de schimbător, acela nu socoteşte cuvintele psalmistului, care zice: „vai de cei ce se reazemă pe puterea lor, şi se fălesc întru mulţimea bogăţiei lor” (Ps. 48, 7).

Dar pentru ce el îi văicăreşte? „Ei adună comori, zice el, şi nu ştiu, cine se va îndulci de ele” (Ps. 38, 7). Osteneala adunării bogăţiei este ştiută, dar îndulcirea din ea nu se ştie. Adeseori se întâmplă, că aceia, ce noi am adunat şi am agonisit cu osteneală, ajunge chiar în mâinile vrăjmaşilor noştri, şi după moartea ta moştenirea adeseori va fi în partea acelora, care în curgerea vieţii tale de mii de ori te-au vătămat, ţi-au făcut rău. Ei au îndulcirea banilor, şi tu pe seama ta nu ai decât păcatele, pe care le-ai săvârşit cu agonisirea lor.

De eşti bogat, gândeşte, că propriu-zis nu acela este bogat, care are mult, ci acela, care dă mult.

Aşa făcea Avraam. El era bogat, dar nu zgârcit, ci primea pe călători în casa sa, şi ajuta lipsa săracilor. El nu şi-a zidit palat pompos, şi totuşi îngerii veneau la el în gazdă, pentru că ei se uitau nu la strălucirea locuinţei, ci la fapta cea bună a sufletului. Deci să urmăm lui, iubiţilor, şi averea noastră să o întrebuinţăm pentru săraci. Nu casele noastre, ci inimile noastre să le împodobim; căci nu ar fi oare ruşine, ca noi să ne învelim pereţii cu marmură, dar să lăsăm nebăgat în seamă pe Hristos, care în cel sărac umblă gol şi desculţ?

Căci, o omule, ce-ţi va folosi o casă aşa de scump împodobită? Când vei muri, nu vei lua-o cu tine. Dimpotrivă, sufletul tău, dacă l-ai împodobit şi îmfrumuseţat, ai să-l iei cu tine în cealaltă viaţă. Dar închipuieşte-ţi, că şi aici pe pământ ai cazut întru o primejdie, şi te-a ajuns o patimă grea, ce poate să-ţi ajute casa cea strălucită? Poate oare să te scape din primejdie şi din nenorocire, dacă de pildă te îmbolnăveşti, sau îţi mor copiii?

Aşadar vezi, căci casa cea strălucită nu poate să-ţi ajute. Noi zidim case, spre a locui în ele, nu spre a ne mândri cu ele. Ce este peste trebuinţa noastră, este de prisos şi nefolositor. Tu nu îngăduieşti a ţi se face o încălţăminte prea mare, pentru că ea te-ar împiedica la mers, aşa şi o casă prea mare te va împiedica la intrarea în cer. Vrei să-ţi zideşti case mari şi slăvite, – eu nu te opresc, însă zideşte-le nu pe pământ, ci în cer; case, care nici odinioară nu se învechesc şi nu putrezesc. Dar asemenea case îţi zideşti tu prin cucernicie şi prin binefacere.

Ce alergi tu ca un furios după lucruri trecătoare, care la moarte te părăsesc? Nimic nu este mai înşelător, decât bogăţia, astăzi ea este pentru tine, mâine împotriva ta; de-a pururea înarmează ea ochii tuturor pizmaşilor împotriva ta; ea este potrivnicul tău sub însuşi acoperământul tău, şi-ţi face pe casnicii tăi vrăjmaşi ascunşi. Ce povară este bogăţia, mărturisesc aceasta mulţi chiar din cei bogaţi. Bogatul are mii de griji, umblă încoace şi încolo căutând, unde să-şi îngroape banii, sau caută pe aceia, la care să-i poată pune. Pe cine cauţi tu, bogatule?

Iată aici stă Hristos, care voieşte să împrumute bani de la tine. El are să ţi-i dea iarăşi odinioară cu o dobândă bogată, şi nicăieri nu poate fi pus mai sigur un capital, decât la dânsul. Dacă îl pui aiurea, lesne poţi să fii neliniştit şi îngrijorat, dar de îl pui la Hristos, prin binefacerea săracilor, atunci poţi să fii cu totul sigur şi fără de grijă. Pe pământ tu eşti numai un oaspete şi un călător.

Patria ta este în cer.

Aşadar acolo pune capitalul tău, pentru ca să ai adevăratul folos şi îndulcire de la El. Vrei sa fii bogat cu adevărat, fă-ţi pe Dumnezeu prieten, şi vei fi cel mai bogat.

Voieşti să rămâi bogat, fii smerit; căci prin smerenie se slăbeşte pisma altora şi atunci poţi în tihnă să stăpâneşti ceea ce ai.

Iar a fi smerit, la aceasta noi în adevăr avem multe pricini. Noi trebuie numai să socotim firea noastră cea pătimaşă, să numărăm păcatele noastre, şi să cumpănim, cine suntem noi.

Nu zice, întru mândria ta: eu am grămădit venitul atâtor ani, au am atâtea si atâtea mii de bani şi dobânzile se înmulţesc în fiecare zi. Căci oricât de mult ai putea număra, totuşi acesta este ceva deşert şi trecător. Adeseori un singur ceas, asemenea unui vânt, carele mână pulberea, a răpit toate acestea dintru o casă. Istoria e plină de exemple de felul acesta. Astăzi eşti bogat, mâine poţi să fii sărac.

Dar cine dă săracilor, acela are o comoară nepiertioare, a cărei stăpânire nu se pierde la moarte, ci mai vârtos se va dobândi, în cealaltă viaţă, mai mult decât s-a dat aici. De aceea să ne adunăm nouă comori în cer, pe care nici rugina nici moliile nu le strică, şi nici furii nu pot a le desgropa şi a le fura. (Mat. 6, 20). Să ne dea nouă Dumnezeu harul Său spre a împlini aceasta! Amin!

Categoria: Predici la duminici si sarbatori - Sfantul Ioan Gura de Aur

Cautare: