Cuvant la Duminica dinaintea Botezului - Sfantul Ioan Gura de Aur

„ Orice vale se va umple şi orice
munte şi orice deal se va pleca ”
(Luca 3, 5)

Cea mai bună pregătire pentru o sărbătoare bisericească
este împăcarea cu vrăjmaşii

Nu este, oare, un lucru fără judecată, ca atunci când soseşte o sărbătoare, să fie aşa o mare preocupare de a se scoate din ladă haina cea mai frumoasă şi a o pregăti cu cea mai mare grijă, a pune încălţăminte frumoasă, a aşeza pe masă mâncăruri scumpe, a aduce din toate părţile tot felul de prisosinţă, a se împopoţona şi împodobi în tot chipul, dar a nesocoti cu totul sufletul, sufletul cel părăsit, cel pătat, cel sălbăticit, cel flămând şi necurat?

Tu aduci aici, în biserică, un trup împodobit, dar un suflet gol şi urâcios. Căci trupul îl vede robul cel asemenea ţie, şi de aceea puţin interesează, dar pe sufletul tău îl vede Dumnezeu, şi, desigur, neîngrijirea ta de dânsul va fi aspru pedepsită.

Nu ştiţi voi că pe acest altar arde focul cel ceresc, adică Dumnezeu-Omul este de faţă? De aceea, nu aduce cu tine aici paie, lemne, ogrinji şi altele asemenea, adică păcatele, pentru ca sufletul tău să nu se aprindă de acest foc ceresc şi să se mistuiască.

Mai vârtos, adu cu tine pietre preţioase, aur şi argint, adică fapte bune, pentru ca acestea, aici, încă mai mult să se curăţe, iar tu să te poţi întoarce de la altar cu câştig mare şi bogat. De este întru tine ceva păcătos, leapădă şi depărtează aceasta din sufletul tău, înainte de a veni la altar.

Dacă cineva, cu deosebire, are un vrăjmaş de care a fost greu jignit, să lepede acum vrăjmăşia şi să domolească sufletul său cel aprins de mânie, care se frământă în clocotire, ca să vină iarăşi în liniştea şi pacea sa cea lăuntrică. Mai mult decât toate, aceasta este de trebuinţă, când voieşti să te apropii de Sfânta împărtăşanie.

Căci prin Sfânta împărtăşanie vrei să primeşti la tine un împărat, iar când un împărat voieşte să locuiască în sufletul tău, trebuie să domnească acolo mult repaus şi linişte şi o pace adâncă.

Dar tu te împotriveşti şi zici că ai fost prea jignit şi de aceea nu poţi să-ţi potoleşti mânia. Dar spune mie: Voieşti, oare, să te vatămi pe tine însuţi mai mult decât toate? Orice ar face vrăjmaşul, nu poate să te vatăme aşa de mult pe cât te vatămi tu însuţi, când nu voieşti a te împăca cu dânsul, căci aşa nesocoteşti porunca lui Dumnezeu. Vrăjmaşul te-a jignit; ei bine, spune mie: Voieşti, oare, a jigni şi tu pe Dumnezeu? A nu te împăca cu jignitorul nu înseamnă a-l pedepsi pe acela, ci mai vârtos a-L jigni pe Dumnezeu, Care a dat legea împăcării.

Aşadar, nu te uita la acel rob, asemenea ţie, care te-a jignit, şi nu socoti mărimea jignirii, ci uită-te numai la Dumnezeu şi la frica de Dumnezeu. Gândeşte întru tine, căci cu cât mai mare silă îi vei face sufletului tău, şi cu cât sunt mai mari jignirile pe care tu le ierţi, cu atât mai mare va fi şi răsplătirea de la Dumnezeu, Care cere acestea de la noi. Şi precum tu, acum, după ce ai iertat, primeşti pe Dumnezeu în Sfânta împărtăşanie cu toată cinstea, tot aşa şi El, în cealaltă lume, te va primi cu toată cinstea şi va răsplăti ascultarea ta înmiit.

Multe duşmănii rămân, aşa zicând, veşnice, pentru că nu s-au împăcat de îndată, în ziua cea dintâi. Pentru aceea, nimeni să nu urască pe potrivnicul său mai mult decât o zi, şi să se desfacă de mânia sa încă înainte de sosirea nopţii, după cum zice Apostolul: „… soarele să nu apună peste mânia voastră” (Efeseni 4, 26), pentru ca nu în singurătatea nopţii să se strângă şi să se socotească toate la un loc, câte în mânie s-au vorbit şi s-au făcut, ca nu cumva prin aceasta, sfârşitul să se facă încă mai rău şi împăcarea mai grea.

Precum mădularele trupului cele scrântite şi mişcate din poziţia lor cea dreaptă se întorc fără multă trudă la locul lor de mai înainte, când cineva îndată le îndreaptă, dar dacă ele rămân în poziţia lor cea falsă un timp mai îndelungat, cu foarte mare greutate se pot îndrepta, şi trebuie multă vreme până ce iarăşi se întăresc şi se aşează bine, tot aşa se întâmplă cu noi şi în privinţa vrăjmăşiei.

Dacă împăcarea se face îndată, ea se face uşor şi se cere puţină osteneală pentru a se restatornici prietenia cea veche. Dacă însă trece un timp mai îndelungat, ura şi mânia ne orbesc cu totul; nouă ne este ruşine a ne împăca şi avem trebuinţă de alţii, nu numai pentru ca să ne învoiască cu potrivnicul, dar şi pentru ca, după ce împăcarea s-a făcut, să ţină împreună un timp pe cei nou-împăcaţi, până ce se va restatornici încrederea cea veche.

Ce ruşine este aceasta, nu voi spune. Dar nu este, oare, foarte de osândit ca noi să avem nevoie de alţii să ne poată iarăşi împăca cu propriile noastre mădulare, adică cu cei asemenea cu noi creştini?

Însă acest rău al neîmpăcării nu provine numai de la întârzierea şi amânarea împăcării, ci şi de acolo că noi multe lucruri le socotim jignire, ceea ce de fapt nu este. Tot ce zice potrivnicul noi ascultăm mai dinainte cu neîncredere. Gesturile, privirea, glasul, mersul, totul în el este bănuit.

Cum ne uităm la el, sufletul nostru se aprinde, şi chiar când nu-l vedem, totuşi suntem fără chef; căci nu numai vederea jignitorului, ci şi singură amintirea lui totdeauna ne provoacă dureri. Şi când un al treilea numeşte numai numele lui, îndată începem a ne tângui asupra lui, trăim de-a pururea în tristeţe şi în posomorâre. Prin aceasta, cu mult mai mult ne vătămăm noi înşine decât vrăjmaşul şi hrănim un război pururea în sufletul nostru.

Ştiind toate acestea, iubiţilor, să avem cea mai mare grijă ca să nu trăim cu nimeni în duşmănie. Iar dacă totuşi se iveşte vreo duşmănie, să ne împăcăm în aceeaşi zi. Dacă duşmănia trece la a doua, la a treia zi, poate apoi lesne să ajungă Ia a patra, la a cincea zi, şi astfel se formează un întreg şir de zile de vrăjmăşie. [Căci cu cât mai îndelung amânăm noi împăcarea, cu atât devine mai grea.

Dar poate tu vei zice: „Mi-e ruşine a mă apropia de jignitorul meu şi a-i da mâna”. însă, vezi, aceasta nu este ruşine; mai vârtos tocmai aceasta îţi aduce laudă, slavă, cinste, folos şi câştig înmiit. însuşi vrăjmaşul tău şi toţi cei ce vor vedea aceasta te vor lăuda. Şi chiar dacă oamenii te-ar prihăni, totuşi, Dumnezeu, desigur, te va încununa pentru aceasta. Iar dacă tu vei aştepta până ce mai întâi jignitorul tău va veni la tine şi te va ruga de iertare, atunci iertarea îţi va aduce cu mult mai puţin folos şi binecuvântare.

Atunci izbânda cea mai mare o ia de la tine acela care iese înaintea ta şi atrage binecuvântarea la dânsul. Dimpotrivă, dacă tu ieşi înainte, tu nu eşti cel biruit, mai vârtos tu ai biruit mânia, ai stăpânit patima, ai arătat multă înţelepciune, ai ascultat pe Dumnezeu, ţi-ai făcut ţie însuţi, de acum înainte, viaţa mai plăcută, te-ai slobozit de grijă şi de nelinişte.

Este primejdios pentru cineva a avea mulţi vrăjmaşi. Ce zic eu mulţi? A avea numai un singur vrăjmaş este foarte primejdios, precum, pe de altă parte, este foarte folositor şi avantajos a avea mulţi prieteni. Veniturile cele mari, zidurile, şanţurile şi armele de tot felul nu ne apără cu atâta siguranţă ca prietenia cea credincioasă. Ea este zidul cel adevărat, siguranţa cea adevărată, bogăţia cea adevărată. Ea ne face plăcută viaţa cea de acum şi ne întocmeşte fericirea cea viitoare.

Să cumpănim acestea şi să nu uităm ce folos mare aduce împăcarea. Să întrebuinţăm toată osârdia ca să ne împăcăm cu vrăjmaşii ce îi avem acum, iar pe viitor să ne ferim de toate vrăjmăşiile, să întărim şi să împuternicim dragostea către prietenii noştri.

Dragostea este începutul şi sfârşitul tuturor faptelor bune. De aceea, totdeauna să fim cu dragoste, şi aşa să moştenim Împărăţia cerului, prin harul şi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine cinstea şi slava, în vecii vecilor. Amin.

Categoria: Predici la duminici si sarbatori - Sfantul Ioan Gura de Aur

Cuvinte cheie: Duminica dinaintea Botezului Domnului

Cautare: