Domnul, Cel ce locuieşte în cer, vrînd să Se arate pe pămînt şi să vieţuiască cu oamenii, mai întîi a pregătit loc de sălăşluirea slavei Sale, pe Preacurata Maica Sa. Pentru că este obicei la împăraţi ca mai înainte să-şi pregătească, în cetatea în care vor să meargă, palatul de petrecere. Şi, precum palatele împăraţilor pămînteşti se zidesc de prea înţelepţii lucrători din materiale mai scumpe, la loc mai înalt, mai frumoase şi mai desfătate decît alte locuinţe omeneşti, a trebuit a se zidi aşa şi palatul cerescului împărat al slavei.

    În Legea veche, cînd a vrut Dumnezeu să petreacă în Ierusa-lim, Solomon I-a zidit Lui casă, cu prea înţeleptul lucrător Hiraam, care era meşter renumit şi plin de înţelepciune şi de ştiinţă, ca să săvîrşească tot lucrul. Deci, a zidit-o din materii prime prea scumpe, din pietre alese, din lemne binemirositoare de cedru şi chiparos, care se aduceau din Liban, şi din aur curat, la un loc prea înalt, pe muntele Morea. Era prea frumoasă, căci a săpat heruvimi pe pereţi, şi nenumărate feluri de pomi şi de flori. Deci, avea şi lărgime casa aceea, ca să nu încapă cu înghesuială în ea mulţimea poporului lui Israel. Şi a venit întru ea slava Domnului în foc şi în nor. Dar nu era de ajuns casa aceea spre a cuprinde întru sine pe Dumnezeul cel neîncăput. Solomon i-a zidit Lui altă casă, dar Cel Prea Înalt nu locuieşte în biserici făcute de mîini omeneşti. "Ce casă îmi veţi zidi mie, zice Domnul, sau care este locul odihnei mele?" Deci, a binevoit, la începutul darului celui nou, a I se zidi casă, nefăcută de mînă, pe Preacurata, Prea Binecuvîntata Fecioara Maria. Şi de care lucrători s-a zidit casa aceea? Cu adevărat de cei prea înţelepţi, adică de însăşi înţelepciunea lui Dumnezeu, după cum zice Scriptura: "Înţelepciunea şi-a zidit ei însăşi casă". Pentru aceasta toate cele ce se fac cu înţelepciunea lui Dumnezeu sînt fă-cute bune şi desăvîrşite. Iar de vreme ce palatul cel însufleţit l-a zidit înţelepciunea lui Dumnezeu Cuvîntul, spunem deci că I s-a zidit lui Dumnezeu desăvîrşită casă; Prea Luminatului Împărat I s-a zidit prea luminat palat; Prea Curatului Mire I s-a pregătit cea prea curată şi neîntinată cămară; neprihănitului Mieluşel I s-a zidit cea fără de prihană sălăşluire, la care lucru Însuşi este martor credincios în cer, zicînd către dînsa: "Toată eşti bună, cea de aproape a Mea, şi prihană nu este în tine". Iar Sfîntul Damaschin zice: "Toată eşti cămara Duhului, toată cetatea lui Dumnezeu şi noian de daruri, toată frumoasă, toată aproape de Dumnezeu".

     Dar din ce fel de material s-a zidit palatul acesta? Din cele cu adevărat prea scumpe; căci ca dintr-o piatră scumpă s-a născut din neamul cel împărătesc, din David, care a biruit pe Goliat prin piatra aceea ce mai înainte închipuia pe Hristos, piatra cea nepusă în praştie. Şi ca din nişte lemne binemirositoare de cedru şi de chiparos, s-a născut Fecioara Născătoare de Dumnezeu din neamul arhieresc, cel ce aducea lui Dumnezeu jertfe binemirositoare. Tatăl ei, sfîntul şi dreptul Ioachim, era fiul lui Varpafir cel ce-şi trăgea obîrşia sa din Natan, fiul lui David, iar mama ei, sfînta şi dreapta Ana, era fiica lui Natan preotul din neamul lui Aaron. Şi era Preacurata Fecioara după tată din neam împărătesc, iar după mamă din neam arhieresc.

     O, Doamne, din cîte prea scumpe materii şi din ce prea cinstite neamuri s-a pregătit palatul cel însufleţit al Împăratului slavei! Şi precum în casa lui Solomon zidurile cele de piatră şi de lemn aveau mai multă cinste decît aurul cel curat cu care erau aurite; tot aşa în naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu neamurile bune, cel împărătesc şi arhieresc, s-au cinstit mai mult cu curăţia deplină a sfinţilor ei părinţi, care este mai scumpă decît tot aurul şi argintul şi mai cinstită decît pietrele cele de mult preţ. Tot lucrul pămîntesc nu este vrednic de cinstea ei, pentru că Preasfînta Fecioară s-a născut din curăţia părinţilor, care este mai presus decît tot neamul bun. Acest lucru îl mărturiseşte Sfîntul Ioan Damaschin, vorbind aşa către sfinţii şi drepţii dumnezeieşti părinţi: "O, fericită însoţire, Ioachime şi Ano! din rodul pîntecelui vostru cu adevărat fără de prihană v-aţi cunoscut!" După cuvîntul Domnului: (r)Din rodurile lor îi veţi cunoaşte pe dînşiiŻ. Aţi rînduit viaţa voastră precum a fost plăcut lui Dumnezeu. Pentru că vieţuind în curăţie şi cuvioşie aţi răsărit vistieria fecioriei, pe Fecioara aceea ce a fost mai înainte de naştere fecioară, cu mintea, cu sufletul şi după naştere fecioară şi totdeauna fecioară, cu mintea, cu sufletul şi trupul de-a pururea feciorind.

     Deci, se cădea ca fecioria cea născută pe sine din curăţie să se aducă trupeşte pe sine însăşi luminii celei uneia născute. O, doime a cinstitelor turturele cuvîntătoare, Ioachime şi Ano! Voi, păzind fireasca lege cu curăţie, v-aţi învrednicit celor mai presus de fire daruri dumnezeieşti, pentru că pe Fecioara, dumnezeiasca Maică, voi vieţuind cu dreaptă credinţă şi cu cuvioşie, în omenească fire aţi născut, aţi odrăslit pe cea mai înaltă decît îngerii, pe fiica aceea ce şi pe îngeri acum stăpîneşte. O, prea frumoasă şi prea dulce fiică! O, crinule, cel ce ai crescut în mijlocul spinilor, fiind din rădăcină împărătească cea de bun neam! Prin tine împărăţia cu preoţia s-au îmbogăţit!"

     Cu aceste cuvinte, Sfîntul Ioan Damaschin arată din ce fel de părinţi s-a născut dumnezeiasca Maică, din cît de scumpe materii s-a pregătit palatul Împăratului ceresc. În ce fel de loc s-a dospit acest aluat însufleţit? Cu adevărat în cel preaînalt, pentru că Biserica dă o mărturie ca aceasta despre dînsa: "Cu adevărat eşti Fecioară curată mai presus decît toate". Însă nu cu înălţimea locu-lui, ci cu a bunătăţilor şi cu a darurilor dumnezeieşti, pentru că lo-cul unde s-a născut prea Binecuvîntata Fecioară era o cetate mică în pămîntul Galileei, care se numeşte Nazaret (Despre casa lui Ioachim şi Anei, după multă cercetare, n-am putut să aflăm, lămurit, unde a fost. Am găsit scris în unele locuri că a fost în Ierusalim, iar în aceste cărţi scrie că în Nazaret, şi nedumerirea a rămas tot nedumerire), sub Capernaum, cetatea cea mare, aflîndu-se neslăvită şi necinstită şi locuitorii ei defăimaţi. Mai apoi şi pentru Hristos s-a zis: "Din Nazaret oare poate să iasă ceva bun?" Iar Domnul, "Cel ce petrece întru cele înalte şi spre cei smeriţi priveşte", a binevoit să se nască Preacurata Maica Sa, nu în Capernaumul cel ce prin mîndrie pînă la cer se înălţase, ci în smeritul Nazaret, arătînd că tot ce este între oameni înalt este urîciune înaintea lui Dumnezeu, iar ceea ce este trecut de dînşii cu vederea şi defăimat, aceea la Dînsul este înalt şi cinstit. La aceasta se mai poate adăuga că din singur numele de Nazaret să se arate înălţimea bunătăţilor Preacuratei Fecioare. Precum prin naşterea Sa în Betleem, care se tîlcuieşte "casa pîinei", a închipuit cu taină că El este pîinea cea coborîtă din cer spre însufleţirea şi întărirea lumii, aşa şi în naşterea Preacuratei Maicii Sale în Naza-ret, arată cele înalte pentru că Nazaretul se tîlcuieşte "înflorit, sfin-ţit şi deosebit de cele pămînteşti, încununat şi păzit".

     Toate acestea se arată luminos întru Preacurata Fecioară, pentru că ea este floarea ce a răsărit din pomul cel uscat, din pîntecele cel neroditor şi sterp şi a înnoit firea noastră cea uscată; floarea cea neveştejită, care înfloreşte pururea prin feciorie, floarea cea cu bun miros care a născut mirosul cel frumos, pe singur Împăratul; floarea care a adus rod pe Hristos Domnul, ceea ce singură a răsărit mărul cel cu bun miros; este sfinţită cu darul Sfîntului Duh, cel ce a venit spre dînsa şi a umbrit-o. Şi este mai sfîntă decît toţi sfinţii, pentru că a născut pe Cuvîntul, cel mai sfînt decît toţi sfinţii. Ea este deosebită de păcătoşii pămînteşti, căci nici un păcat în toată viaţa sa n-a cunoscut.

     Toţi cu David grăiesc: "Fărădelegea mea eu o cunosc şi pă-catul meu înaintea mea este pururea". Numai singură aceea gră-ieşte: "Fără de nelegiuire am alergat şi v-am îndreptat", pentru că ea este îndreptarea oamenilor, nu numai nefăcînd păcatul, ci şi pe păcătoşi abătîndu-i de la lucrurile cele rele, aşa cum zice Biserica spre dînsa: "Bucură-te, ceea ce curăţeşti lucrurile cele spurcate". Ea este încununată cu slavă şi cu cinste. Încununată cu slavă, că din împărăteasca rădăcină a răsărit, încununată cu cinste, că din arhiereasca seminţie a crescut. Încununată cu slavă, că din cei curaţi şi drepţi născători a odrăslit; încununată cu cinste, ca cea cinstită prin bunavestire şi slujire a arhanghelului; încununată cu slavă ca o maică a lui Dumnezeu. Că ce este oare mai slăvit decît a naşte pe Dumnezeu? Încununată cu cinste, ca cea pururea fecioară; căci ce este mai cinstită decît aceasta, ca şi după naştere a fi fecioară? Încununată cu slavă cea mai slăvită decît serafimii, care ca un serafim a iubit pe Dumnezeu; încununată cu cinste, cea mai cinstită decît heruvimii, ca ceea ce pe heruvimi cu înţelepciunea şi cu cunoştinţa cea dumnezeiască i-a covîrşit. "Iar slavă, cinste şi pace se cuvine tot omului care face binele", zice apostolul. Şi cine din pă-mînteni s-a aflat lucrător de bunătăţi mai bun decît Preacurata Fe-cioară? Toate poruncile Domnului le-a păzit, toată voia Lui a făcut-o, toate cuvintele Lui le-a luat în minte, toate graiurile Lui le-a ascuns în inima sa, toate lucrurile cele de milostivire le-a arătat celor de aproape. Deci, cu vrednicie s-a încoronat ca o lucrătoare a tuturor faptelor bune. Este încă şi păzită, că vistieria curăţiei sale fecioreşti o păzea cu străşnicie, încît nici îngerului nu voia să o încredinţeze, pentru că, văzînd pe înger, s-a tulburat de cuvîntul lui şi gîndea în ce chip va fi acea închinare?

     Toate acestea Nazaretul, prin numirea sa, le-a arătat a fi în Preacurata Fecioară şi cine nu va zice că palatul acesta înalt al lui Hristos, cu bunătăţile şi dumnezeieştile daruri nu este foarte înăl-ţat? Înaltă este, că din cer s-a dăruit, deşi pe pămînt din pămînteni s-a născut. Din cer, că precum zic unii din gînditorii de Dumnezeu, arhanghelul Gavriil, cel ce a binevestit lui Zaharia naşterea lui Ioan, acelaşi a binevestit lui Ioachim şi Anei zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, acela a adus din cer şi numele ei cel prea binecuvîntat zicînd către maica cea neroditoare: "Ano, Ano, vei naşte pe fiica cea prea binecuvîntată şi se va chema numele ei Maria".

     Drept aceea fără îndoială poate să se numească cetate sfîntă, Ierusalim nou, pogorît din cer de la Dumnezeu şi locaş al lui Dumnezeu între oameni. Înalt este lăcaşul lui Dumnezeu, că mai presus de serafimi s-a înălţat, născînd pe Împăratul Hristos. "O, înălţime, cu anevoie de suit de gîndurile omeneşti!"

     Dar ce fel de frumuseţe are Fecioara Maria, palatul cel dumnezeiesc al lui Hristos, să ascultăm pe acelaşi Ioan Damaschin, care zice aşa: "S-a adus lui Dumnezeu, Împăratul tuturor, îmbrăcată cu bună podoabă a faptelor bune, ca şi cu o haină de aur şi înfru-museţată cu darul Duhului Sfînt, a cărei slavă este înăuntru. Că precum la toată femeia, bărbatul este slava ei cea din afară, aşa sla-va Născătoarei de Dumnezeu este înăuntru, adică rodul pîntecelui ei". Şi iar zice acelaşi: "Fecioară de Dumnezeu dăruită, biserică sfîntă a lui Dumnezeu, pe care acel începător de lume, Solomon, a zidit-o, şi în dînsa a pietruit, nu cu aur împodobită, nici cu pietre neînsufleţite, ci, în loc de aur, strălucind cu Duhul, iar în loc de pietre scumpe, avîndu-l pe Hristos mărgăritarul cel de mult preţ". O podoabă ca aceasta este înfrumuseţarea palatului acestuia, mult mai frumoasă decît ceea ce a fost în biserica lui Solomon, în care se vedeau închipuite asemănări de heruvimi, de pomi şi de flori. Dar şi în această însufleţită biserică, în Preacurata Fecioară, se văd arătate chipuri de heruvimi, căci viţa sa cea de heruvim nu numai s-a asemănat heruvimilor, dar i-a şi întrecut.

     Dacă Biserica a obişnuit a-i numi heruvimi pe alţi sfinţi, cîntînd: "Ce vă vom numi pe voi, sfinţilor? Heruvimi, că întru voi s-a odihnit Hristos", cu atît cu cît mai ales Fecioara Născătoarea de Dumnezeu este heruvim, în care s-a odihnit trupeşte Hristos şi pe mîinile ei cele preacurate a şezut Dumnezeu ca pe un scaun: "scaun de heruvimi, fecioara". A închipuit în sine şi asemănările pomilor celor bine roditori, făcîndu-se, duhovniceşte, măslin roditor în casa lui Dumnezeu şi finic înfloritor. Pentru aceasta acum se numeşte mlădiţa de viaţă purtătoare, Biserica cîntînd aşa: "Din cea neroditoare rădăcină, mlădiţă de viaţă purtătoare ne-a odrăslit nouă pe Maica Sa, Dumnezeul minunilor". Deci, acestea toate se grăiesc pentru frumuseţele ei cele duhovniceşti. Dar, pe lîngă acestea, şi de cele trupeşti nu era lipsită, după cum adeveresc mulţi dascăli bisericeşti, că în toată partea cea de sub soare n-a fost şi nu va fi fecioară aşa de frumoasă, precum a fost Fecioara Născătoare de Dumnezeu, pe care, Sfîntul Dionisie Areopagitul, văzînd-o, voia să o numească Dumnezeu, de nu ar fi ştiut pe Dumnezeu cel născut dintr-însa. Pentru că dumnezeiescul dar de care era plină strălucea din prealuminată faţa ei. Un palat ca acesta înainte şi-a gătit Lui pe pămînt, Împăratul cel ceresc frumos cu sufletul şi cu trupul, ca o mireasă împodobită bărbatului său. Dar încă şi desfătat: "Pîntecele ei mai desfătat decît cerurile l-au lucrat". Şi au încăput întru dînsa Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu.

     Cea desfătată sălăşluire a Cuvîntului, Preacurata Fecioară, nu numai lui Dumnezeu Cuvîntul, ca unui împărat este desfătată, ci şi nouă, robilor celor ce alergăm către Dumnezeu, Cel ce S-a sălăşluit într-însa. Pe Dumnezeu L-a încăput în pîntece, iar pe noi ne înca-pe în a sa milostivire. Vasul cel ales, Sfîntul Apostol Pavel, pornindu-se spre milostivire, zicea către iubiţii săi: "Inima noastră s-a lărgit, aveţi loc destul întru noi". Dar, la care din sfinţi poate să se găsească milostivirea aşa de desfătată spre încăpere tuturor, pre-cum, după Dumnezeu, a Mariei? Că încape aicea atît cel curat, după cum şi păcătosului iarăşi nu-i este strîmt aici. Acolo cel pocăit are locul său şi disperatul asemenea cu cel nepocăit. Ca şi în co-rabia lui Noe neoprită, nu numai celor curate, ci şi vietăţilor celor necurate se află scăpare.

     Întru a ei milostivire toţi cei scîrbiţi, năpăstuiţi, flămînzi, învi-foraţi şi bolnavi află loc de ajuns, pentru că nu ştie să fie nemi-lostivă cea al cărei pîntece ne-a născut nouă pe prea Bunul Dumnezeu. Mulţi străjeri înarmaţi păzesc palatele împăraţilor pă-mînteşti şi nu dau voie tuturor ce voiesc să intre într-însele, ci îi opresc şi îi întreabă de unde şi la ce vin. Iar palatul lui Hristos cel însufleţit, deşi este înconjurat de heruvimi şi de serafimi şi de nenumărate cete ale îngerilor şi ale tuturor sfinţilor, la uşa milostivirii îndurărilor ei nimenea nu opreşte pe cela ce va să intre. Nu-i o-presc străjerii, nu-i gonesc ostaşii, nici la ce vin nu-i întreabă, ci fără de apărare intră cu rugăciunea, şi primeşte dar spre cererea cea de folos.

     Drept aceea să alergăm la milostivirea celei ce s-a născut din pîntece neroditor, dîndu-i ei o închinăciune ca aceasta: "Bucură-te, palatul cel cu totul fără de prihană al Împăratului tuturor! Bucură-te, sălăşluirea lui Dumnezeu, Cuvîntului, căreia, şi ţie, fiicei părintelui, Maicii Fiului, miresei Sfîntului Duh, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh de la noi cei din ţărînă, să fie cinste şi slavă în veci". Amin.

    În această zi în Prolog se pomeneşte şi despre oarecare plăcut al lui Dumnezeu, Nichita, ce s-a numit Hartularie, fiind pus în povestire de preotul care a avut vrajbă cu diaconul Sozont.

    Pentru praznicul de acum noi l-am istorisit mai înainte.