www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cuvintele rugaciunii sunt ca o sageata

Cuvintele rugaciunii sunt ca o sageata

Foarte adeseori vedem oameni care strigă la cer şi se miră constatând că e gol şi fără ecou. Răspunsul nu vine de acolo. Sfântul Ioan Scărarul, scriitor duhovnicesc din sec. al VIII-lea, spune că rugăciunea (prin cuvintele sale) este ca o săgeată, dar nu e de ajuns să ai o săgeată. Dacă vrei să ajungi o ţintă, trebuie de asemenea să posezi un arc prevăzut cu o coardă bună şi un braţ puternic pentru a-l încorda. Dacă ai un arc bun, dar nu ai putere să tragi, săgeata va cădea la câţiva metri. Dacă nu tragi cu destulă energie, săgeata nu-şi va atinge ţinta. Trebuie, deci, să fim înarmaţi cu un arc, cu o săgeată, cu un braţ şi cu putere. Deoarece săgeata e rugăciunea noastră, noi ţintim în noi înşine punctul cel mai adânc unde se află Dumnezeu; pentru aceasta trebuie să îndreptăm arcul spre însuşi lăuntrul nostru, pentru ca săgeata să ne atingă în acest punct cel mai adânc.

Trebuie apoi să avem grijă ca săgeata să răspundă tuturor condiţiilor cerute ca ea să zboare cu putere. Foarte adeseori suntem distraţi când ne rugăm. Inima noastră nu participă şi rugăciunea nu este susţinută de viaţa noastră. Aici este, dacă vreţi, analogia cu arcul, cu săgeata şi cu forţa. Există momente în care putem încerca să pătrundem în interiorul nostru, chemând pe Cel care este la rădăcina şi în inima tuturor lucrurilor; vedem atunci limpede unde mergem şi în ce direcţie ne orientăm rugăciunea: nici înapoi, nici în sus, ci din ce în ce mai adânc împotriva tuturor rezistenţelor întâlnite în cale, împotriva tuturor sofismelor, împotriva a tot ce ne împiedică să pătrundem în această ultimă adâncime.

(Antonie Mitropolit de Suroj, Şcoala Rugăciunii, Sfânta Mănăstire Polovragi, 1994, pp. 34-35)

Categoria: Articole

Cautare:

Cuvintele rugaciunii sunt ca o sageata

Vizualizari: 623

Id: 17198

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.