www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cuvioasa Maica Domnica

Cuvioasa Maica Domnica

Cuvioasa Maică Domnica
(8 ianuarie)


Cuvioasa Maica Domnica



    Pe vremea împărăţiei marelui Teodosie (379-395), Domnica fiind elină, s-a dus din cetatea Cartagina la Constantinopol, cu alte patru fecioare. Apoi s-a făcut despre dînsa o dumnezeiască descoperire preasfinţitului arhiepiscop Nectarie patriarhul (381- 397), care primind-o, a învrednicit-o de Sfîntul Botez.

    După aceasta, Sfînta Domnica luînd chipul monahicesc, se nevoia în post cu duhovniceşti osteneli, pentru care a făcut multe minuni.

    Căci a mîntuit pe nişte corăbieri care se înviforau, turnînd în mare untdelemn sfinţit şi astfel a schimbat marea în linişte. Domnica avea şi darul de a prooroci, pentru că a văzut înainte moartea împăratului, despre care l-a şi înştiinţat. Apoi a văzut pe sfîntul înger venind şi sfinţind firea apelor; precum şi alte preamărite taine dumnezeieşti i s-au descoperit.

    Ajungînd la adînci bătrîneţi, pînă pe vremea împărăţiei lui Leon (457-474) şi a lui Zenon (474-491), cunoscîndu-şi mai înainte ducerea sa către Dumnezeu, s-a odihnit în pace.


Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna ianuarie

Cuvinte cheie: Cuvioasa Maica Domnica

Cautare:

Cuvioasa Maica Domnica

Vizualizari: 1304

Id: 1357

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.