Cuviosii Patermutie, Coprie si cei impreuna cu dansii

Cuvioşii Patermutie, Coprie şi cei împreună cu dînşii
(9 iulie)

Împăratul Iulian, care mai întîi a fost creştin apoi s-a abătut iarăşi la păgînătate făcîndu-se ca un fiu al satanei, a adunat multă putere de oaste şi a pornit cu război împotriva perşilor. Mergînd el pe drum, a vărsat mult sînge creştinesc, căci, prinzînd doi preoţi din Antiohia, pe Evghenie şi Macarie şi muncindu-i mult, i-a trimis în Mauritania la închisoare. În zilele acelui ighemon erau în pustiile Egiptului doi cuvioşi bărbaţi, Patermutie şi Coprie, care vieţuiau cu un gînd şi slujeau lui Dumnezeu împreună. Patermutie era mai bătrîn cu anii, dar mai iscusit în nevoinţele călugăreşti şi mai întărit în fapte bune, iar Coprie era mai mic cu anii şi nu era aşa de bine întărit, dar era povăţuit de Patermutie, întocmai ca un ucenic de dascălul său şi ca un fiu duhovnicesc de către părintele său duhovnicesc.

Mai înainte de a fi prinşi ei pentru muncire, Coprie a spus lui Patermutie o vedenie care i s-a arătat noaptea în vis. "Am văzut, zicea el, cerurile deschizîndu-se şi un oarecare bărbat luminos venind la mine, ţinînd un toiag în mînă, apoi de altă parte un om negru, care mergea împotriva aceluia. Acela aprinzînd un foc, ieşea dintr-însul mult fum. Apoi, acel negru, întinzîndu-şi mîna, m-a apucat şi m-a pus în mijlocul fumului, în primejdie mare, deoarece mă cuprinseseră multe rele. Dar bărbatul acela purtător de lumină se depărtase de la mine şi un glas din cer a venit, zicînd: "Rodul omului acesta se va rupe şi iar se va întoarce înspre bine. Aceasta văzînd-o, m-am deşteptat tulburat". Atunci Patermutie i-a zis: "Visul acesta nu este bun, căci mă tem să nu te depărtezi de Dumnezeul cel viu. Iată, călcătorul de lege, împăratul Iulian, face mare prigoană asupra Bisericii lui Dumnezeu şi mi se pare că şi noi vom fi prinşi la muncire. De aceea, fiule, vezi să nu te lepezi de Hristos, temîndu-te de îngrozirea muncilor, sau înşelîndu-te de îmbunări. Ci teme-te de Dumnezeu şi adu-ţi aminte de poruncile Lui, care te îmbărbătează".

După vedenia aceea, trecînd puţine zile, împăratul Iulian a venit cu putere de oaste în hotarele Egiptului. Auzind el că în acele pustii petrec mulţi pustnici, a trimis ostaşi să străbată pustiile, şi pe cîţi îi vor afla, să-i prindă şi să-i aducă la muncire. Ostaşii au prins şi pe aceşti doi părinţi, pe Patermutie şi Coprie, şi i-au adus la el spre cercetare. Deci, Iulian a întrebat pe Patermutie: "Cîţi ani ai de la naşterea ta, bătrînule?" El a zis: "Sînt şaptezeci şi cinci de ani de cînd cunosc pe pămînt această viaţă vremelnică". După aceasta, împăratul uitîndu-se spre Coprie, a zis: "Spune şi tu, cîţi ani ai?" Coprie a răspuns: "Am patruzeci şi cinci de ani de la naşterea mea".

După aceasta împăratul a poruncit ca pe bătrînul Patermutie să-l ducă în temniţă, iar pe Coprie, lăsîndu-l, a început a-l întreba astfel: "Omule, de ce nu vrei să aduci jertfe zeilor, dacă voieşti să scapi de muncile ce te aşteaptă? Lasă înşelăciunea creştinească, căci la nimic nu-ţi foloseşte; că şi eu am crezut mai înainte în Hristos, dar nici un folos nu am avut; însă acum, crezînd în zeii cei fără de moarte, de multe şi de mari faceri de bine m-am învrednicit de la dînşii. De aceea şi pe tine te învăţ cu învăţătură folositoare, ca, lepădîndu-te de Hristos, să jertfeşti zeilor şi vei sta înainte de-a dreapta mea, avînd multe daruri de la mine".

Coprie, rămînînd cu gura căscată la cuvintele împăratului, a uitat pe Dumnezeu şi s-a schimbat de la bine la rău. Deci, alunecînd spre pierzare, a zis lui Iulian: "Bine mă înveţi, împărate. Norocul a făcut că te-am găsit pe tine învăţător şi povăţuitor bun, ca să mă înveţi acestea!" Apoi a strigat cu glas mare, zicînd: "De acum înainte sînt al lui Iulian, iar nu creştin. Deci, pe cît am rătăcit mai întîi în înşelăciunea creştinească, de acum pe toate le voi îndrepta. Mă voi închina zeilor şi le voi aduce jertfe".

Auzind împăratul nişte cuvinte ca acestea ale lui Coprie, s-a bucurat foarte mult şi a zis: "Fericit este omul acesta, mai mult decît toţi oamenii, că a cunoscut pe zeii cei vechi, părinteşti, care dau viaţă lumii". După aceste cuvinte, ticălosul Coprie s-a închinat cu jertfe zeului Apolon şi, depărtîndu-se de Dumnezeu, a primit pe diavolul. Astfel sfinţii îngeri s-au îndepărtat de la dînsul, iar diavolii l-au cuprins, bucurîndu-se pentru el.

Cuviosul Patermutie, aflînd că Coprie s-a lepădat de Hristos, s-a mîhnit foarte mult. Apoi a început să plîngă şi se tînguia pentru dînsul. Deci, plecîndu-şi genunchii, se ruga zicînd: "Doamne, Dumnezeul puterilor, nu pierde pe păcătosul care a călcat porunca Ta! Adu-ţi aminte de lucrurile lui, cu care în tinereţe s-a ostenit pentru dragostea Ta. Nu lepăda de la faţa Ta pe acela pe care l-au înşelat cuvintele călcătorului de lege, ci miluieşte zidirea Ta şi caută lucrul mîinilor Tale!"

A doua zi, împăratul a şezut pe scaun, iar Coprie stătea înaintea lui, în partea dreaptă, fiind îmbrăcat cu haină roşie; apoi a poruncit să-l aducă pe Patermutie la cercetare. Cuviosul, fiind adus, Coprie l-a văzut şi a zis: "Iată vine înşelătorul care ispitea mîntuirea mea". Venind stareţul aproape de judecată, Coprie a strigat către dînsul: "Patermutie, mă vezi oare pe mine bucurîndu-mă şi tu plîngi? Eu sînt al lui Iulian, iar nu creştin". Patermutie a răspuns: "Te văd pe tine rîzînd, dar eu plîng pentru tine".

Atunci împăratul a zis către stareţ: "Nu plînge, ci jertfeşte zeilor şi te bucură împreună cu dînsul". Patermutie a răspuns: "Bucuria lui este vremelnică, fiindcă acum se bucură, iar în veacul ce are să fie va plînge, de nu se va pocăi. Eu plîng acum, iar în viaţa ce are să fie, mă voi bucura. El aici se mîndreşte cu haină roşie, iar acolo va fi dezbrăcat. Eu sînt gol aici, însă acolo voi îmbrăca haina cea de nuntă. El acum se satură, iar în veacul ce va să fie, va flămînzi. Eu flămînzesc acum, iar în viaţa cea viitoare mă voi sătura, cînd mi se va arăta mie slava Domnului meu. El acum stă în slavă, înaintea împăratului pămîntesc şi în rînduiala slugilor tale, iar acolo se va lepăda de la faţa împăratului ceresc cu necinste, şi va fi rînduit cu diavolii în focul gheenei".

Stareţul, zicînd aceasta, a privit în faţa lui Coprie şi i-a zis: "Amar ţie, ticălosule! Tu cel ce ai fost mai înainte vas al darului, acum eşti gunoi în care diavolii dănţuiesc. Iată îngerii s-au depărtat de tine şi demonii s-au oprit împrejurul tău. Te-ai lepădat de adevăratul Dumnezeu şi te-ai îmbrăcat cu diavolul. Ai urît viaţa cea adevărată şi veşnică şi ai iubit pe cea vremelnică. Adu-ţi aminte de faptele tinereţilor tale şi vino-ţi în simţire! Lasă înşelăciunea în care ai căzut şi vino la mine! O, fiule, iubeşte iarăşi pe Dumnezeu, Căruia ai greşit şi pocăieşte-te! Acela, fiind milostiv, te va primi şi-ţi va ierta greşelile tale".

Stareţul grăind acestea, Coprie s-a mîhnit cu inima, şi căindu-se a strigat cu glas mare, zicînd: "Amar mie! Amar mie! Amar mie!" Apoi a început a se clătina într-o parte şi în alta. Deci, înviind cu duhul şi privind spre cer, a zis: "De acum nu mai sînt al lui Iulian, ci sînt iarăşi al lui Hristos. Eu am greşit, călcînd porunca lui Dumnezeu. Am nelegiuit, lepădîndu-mă de Domnul meu. Dar, într-aceasta se va cunoaşte bunătatea Ta, Stăpîne, cînd mă vei milui pe mine, care am greşit Ţie. Milostiveşte-Te spre mine, Iubitorule de oameni, eu care sînt ca un pom uscat, căruia i-a căzut rodul şi i s-a uscat frunza. Cuvintele celor fărădelege m-au înşelat şi în viforul diavolului m-am afundat. Asupra mea a fluierat balaurul şi cetele diavolilor s-au bucurat de mine. Stelele cerului s-au tulburat, iar soarele şi luna şi-au ascuns lumina lor, pentru păcatul meu cel mare cu care am amărît pe Dumnezeu. O, îngeri ai lui Dumnezeu şi cetele drepţilor, alergaţi împreună cu oamenii din toată lumea; adunaţi-vă, plîngeţi căderea mea şi întunecarea minţii mele, căci m-am lipsit de Hristos, soarele dreptăţii. Lumina credinţei s-a stins în mine şi s-a luat de la mine podoaba cea sufletească".

Apoi, întorcîndu-se către împărat, i-a zis: "O, diavole, pentru ce m-ai înşelat? Pentru ce m-ai tras şi pe mine în pierzarea ta, călcătorule de lege?" Deci, dezbrăcînd de pe sine haina cea roşie a aruncat-o înaintea lui, zicîndu-i: "Primeşte-ţi slava ta, pe care mi-ai dat-o, iar eu iarăşi voi primi pe aceea pe care am pierdut-o. Pentru că Dumnezeul meu este bun şi mă va face pe mine ca pe unul din argaţii Săi".

Împăratul, văzînd pe Coprie că s-a întors iarăşi la Hristos, s-a umplut de mînie şi a poruncit, ca îndată să ardă o tigaie mare de fier. Coprie, auzind aceasta, a zis: "O, împărate, mai bine ai fi poruncit să mă taie în bucăţi şi să mă ardă, ca prin acele amare munci să îndreptezi căderea mea. Deci, mai întîi să pedepseşti limba mea, fiindcă aceea a greşit întîi, lepădîndu-se de Hristos". Atunci împăratul a poruncit să ardă o linguriţă mică de fier şi s-o pună pe limba lui Coprie. Văzînd el linguriţa înroşită ca un cărbune, a zis către Sfîntul Patermutie: "Părinte, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, căci mă înspăimînt de munca aceasta". Stareţul i-a zis: "Rabdă, fiule, cu bucurie şi Domnul îţi va ajuta!"

Cînd s-a atins linguriţa de limba lui Coprie, îndată s-a răcit ca ghiaţa, iar limba nu s-a ars. Împăratul a zis: "Aceşti oameni sînt vrăjitori; duceţi-i la tigaia pe care au fost arşi Evghenie şi Macarie". Ei fiind aduşi, Coprie a zis către stareţ: "Roagă-te pentru mine, învăţătorul meu, căci foarte tare mă tem de muncire". Stareţul a zis: "Nu te teme, fiule, ci fii viteaz. Adu-ţi aminte de nevoinţele şi ostenelile tale cele pustniceşti, pe care le-ai suferit în pustie cu bărbăţie din copilărie, pentru Dumnezeu. Nu-ţi aduci aminte cum, răstignindu-te lui Hristos în chipul crucii, ai stat astfel nemişcat? Oare ai uitat, cum te culcai pe pietre vîrtoase şi pe hîrburi ascuţite? Dacă toate acestea le-ai răbdat cu plăcere pentru Hristos în viaţa ta, apoi pentru ce te temi de muncile acestea care se fac într-un ceas?"

Coprie întărindu-se cu aceste cuvinte, faţa i s-a luminat şi mergea împreună cu stareţul spre tigaie, fără frică. Deci, suindu-se în tigaie Patermutie i-a zis: "Frate, Coprie, ridică-ţi ochii în sus!" Iar Coprie, privind spre cer, a zis: "Văd îngerii apropiindu-se de noi! Capetele lor sînt pline de rouă, dar mă rog ţie, părinte, grăieşte către dînşii, să nu se mînie pe mine, că mă lepădasem de Hristos!" Astfel s-au suit amîndoi în tigaie şi umblau ca pe un loc verde, batjocorind pe muncitorul, căci tigaia îndată s-a răcit desăvîrşit. Chinuitorul, văzînd aceasta, mai mult s-a mîniat şi a poruncit ca să ardă un cuptor înfocat şi să arunce într-însul pe mucenici, spre a-i arde.

Pe cînd cuptorul ardea, unul din ostaşii împăratului, cu numele Alexandru, s-a apropiat de Coprie, şi i-a zis: "O, ticălosule Coprie, mai înainte ai jertfit zeilor, dar acum nu voieşti? Deci întoarce-te iarăşi la ei, ca să te izbăveşti de moartea cea de foc". Sfîntul Coprie i-a răspuns: "O, de mi s-ar ierta înaintea lui Dumnezeu păcatul meu cel dintîi cu care am greşit Hristosului meu! Căci de s-ar aduna toate apele mării, toate rîurile, toate izvoarele şi toate picăturile, nu sînt îndestulate ca să spele păcatele mele. Însă nu mă deznădăjduiesc de milostivirea Domnului meu cel iubitor de oameni!"

Alexandru, umilindu-se de cuvintele lui Coprie, a zis: "Aş voi şi eu să fiu ostaşul acelui împărat, căruia voi sînteţi ostaşi". Coprie, începînd a-l învăţa sfînta credinţă, l-a făcut pe el să creadă în Hristos. Cuptorul fiind ars foarte tare şi cuvioşii mucenici mergînd spre el, Alexandru le-a urmat, zicînd: "Fericiţilor părinţi, voi merge şi eu cu voi; luaţi-mă cu voi în cuptor, pentru Hristos". Ei l-au luat pe sub mîini şi mergeau împreună, dar Alexandru, desfăcîndu-se de mîinile lor, a mers înainte la cuptor împotriva focului, însă nu-l ardea. Alexandru a zis către acea văpaie: "De ai ieşit cu porunca Domnului ca să mă arzi pe mine, arde pe un om păcătos". El zicînd acestea, văpaia s-a despărţit în două şi a stat de o parte şi de alta, precum de demult apele din Marea Roşie, şi-i făcu lui cale prin mijlocul său.

Astfel a intrat Alexandru înlăuntrul cuptorului, neatingîndu-se văpaia de el. Văzînd acolo pe îngerii lui Dumnezeu, a zis către dînşii: "Mă rog vouă, stăpînii mei, mîntuiţi-mă pe mine păcătosul". Îngerii au răspuns: "Pentru aceea sîntem trimişi aici de Dumnezeu, ca să te luăm întru mîntuire". Deci, i-au luat sufletul la Domnul, iar trupul a rămas mort în foc, dar n-a ars. După dînsul au intrat în cuptor şi cuvioşii părinţi Patermutie şi Coprie, aseme-nea nearşi de foc, şi şezînd lîngă trupul lui Alexandru, cîntau şi lăudau pe Dumnezeu.

După ce cuptorul s-a răcit de tot, sfinţii au fost scoşi înaintea feţei împăratului vii şi întregi, nevătămaţi în foc cît de puţin. Asemenea a fost scos şi trupul Sfîntului Alexandru nears, lăsînd dintr-însul plăcută şi multă mireasmă. Împăratul minunîndu-se, a zis: "Cu adevărat mare este Hristos! " Apoi, schimbîndu-se, a zis: "Mari sînt zeii, iar Hristos nu este nimic". Deci, a început a sili pe sfinţi la închinarea idolilor. Cuviosul Patermutie a zis către dînsul: "De vreme ce nu te duci la război pentru slava lui Dumnezeu, de aceea nu te vei întoarce înapoi, ci vei fi rănit de moarte. Şi nici nu vei mai vedea pe cel ce te va ucide. Împăratul, umplîndu-se de mînie, a poruncit să-i ucidă cu sabia. Astfel, sfinţii, fiind scoşi afară din cetate la locul unde era să fie omorîţi, se rugau lui Dumnezeu înainte de sfîrşitul lor. Atunci s-a auzit un glas din cer care lăuda pe Patermutie şi ierta pe Coprie, şi îi chema pe amîndoi la odihna cea veşnică. Bucurîndu-se ei, şi-au plecat capetele sub sabie. Şi astfel s-au sfîrşit, dîndu-şi sufletele lor pentru Domnul.

Spurcatul Iulian, ducîndu-se la război, a fost biruit de ostaşii perşilor şi, fiind rănit cu suliţa de o mînă nevăzută, şi-a lepădat sufletul cumplit, după cuvîntul Sfîntului Patermutie. Şi astfel, neîntorcîndu-se la pămîntul său, a pierit cu sunet. Aşa a fost sfîrşitul Sfinţilor Cuvioşi şi Mucenici Patermutie şi Coprie. Cu dînşii s-a sfîrşit şi Sfîntul Alexandru, în nouă zile ale lunii iulie, stăpînind peste romani, Iulian, călcătorul de lege, iar peste noi împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh se cuvine cinste, slavă şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor Amin.

Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna iulie

Cautare: