(20 aprilie)
Cuviosul părintele nostru Atanasie s-a născut pe la anul 1302 în Noul Patras al Ipatiei din părinţi nobili, dar a rămas orfan de mic. El a fost crescut de un unchi şi a arătat mare râvnă pentru învăţătură. Deşi nu avea bani să plătească profesori vestiţi, stătea să asculte la ferestrele acestora, încât i-a făcut pe ei să-1 primească fără plată la învăţătură. Descoperind apoi adevărata filozofie în Sfântul Munte, a vrut să se facă călugăr, dar fiind prea tânăr, nu a fost primit. A mers aşadar în Constantinopol, unde i-a cunoscut pe Sfântul Grigorie Sinaitul şi pe Sfântul Isidor, viitorul patriarh, care i-au lăudat râvna. Fugind însă de slava deşartă, s-a dus din nou la Muntele Athos, unde s-a călugărit la vârsta de 30 de ani. Apoi, neputând să se liniştească din pricina năvălirii piraţilor turci, a trebuit să plece în Tesalia, într-un ţinut sălbatic, cu stânci foarte mari, făcute parcă pentru pustnicie. Acolo a întemeiat vestita mănăstire a Schimbării la Faţă, pe o stâncă uriaşă cu numele Meteora, care le întrecea pe celelalte în înălţime. Apoi a pus rânduiala mănăstirilor cu viaţă de obşte de la Sfântul Munte şi a strâns în jurul lui mulţi ucenici, chiar şi de la Athos. Deci dobândind darul înainte-vederii şi al profeţiei, a călăuzit multe suflete spre mântuire şi s-a mutat la Domnul în anul 1380.
Urmaşul lui a fost Sfântul Ioasaf, care era prinţ din dinastia sârbească Nemania. Acesta, când i-a venit rândul să împărătească, a lăsat lumea şi a fost îmbrăcat de Sfântul Atanasie în haina călugărească, urmându-1 mai apoi la cârmuirea mănăstirii sale.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna aprilie
Cuvinte cheie: Cuviosul Atanasie
Cautare:
Cuviosul Atanasie, intemeietorul Manastirii Schimbarea la Fata de la Meteora, si cuviosul Ioasaf
Vizualizari: 1160
Id: 1596
Imagine:
Share:
Sfanta Mucenita Alexandra
Viata Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca
Patimirea Sfantului Slavitului Marelui Mucenic Gheorghe, Purtatorul de biruinta
Patimirea Sfantului Mucenic Antipa, Episcopul Pergamului din Asia
Sfintii Mucenici Pasicrat si Valentin
Cuviosul Teodor Sicheotul, Episcopul Anastasiopolei
Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica (1787-1868)
Pomenirea Sfintilor Apostoli Aristarh, Marcu si Zinon
Viata si patimirea Sfantului Apostol si Evanghelist Marcu
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.