CUVIOSUL CALISTRAT SIHASTRUL - Manastirea Sucevita
(secolele XV-XVI)
Ieroschimonahul Calistrat era unul din ucenicii Sfantului Daniil Sihastrul pe cand acesta se nevoia la Manastirea Voronet. Deci, dupa ce deprinse de la dascalul sau mestesugul luptei duhovnicesti, ieroschimonahul Calistrat se retrage pe valea paraului Sucevita, unde se nevoiau cativa calugari retrasi de lume, si aici a sihastrit cuviosul in placere de Dumnezeu multi ani de zile.
Raspandindu-se vestea despre acest fericit sihastru, s-au adunat in jurul sau mai multi calugari iubitori de liniste. Insa nu aveau biserica sa savarseasca cele sfinte, caci erau saraci si departati de sate. Dar, cu rugaciunile Cuviosului Calistrat, s-a facut o minune ca aceasta: “In toate Duminicile la vremea Utreniei, adica la miezul noptii, se vedeau faclii multe aprinse, preoti si diaconi preaminunati care cantau canonul Invierii lui Hristos deasupra unei poienite”. Atunci, cuviosul a facut in acea poiana o mica biserica de lemn cu hramul Invierii Domnului si, adunand pe toti sihastrii din partea locului, a intemeiat Schitul Sucevita, spre sfarsitul secolului al XV-lea.
Acesta este al doilea schit de pe valea paraului Sucevita, numit la inceput “Sihastria lui Calistrat”. Primul egumen al acestei sihastrii a fost insusi intemeietorul ei, ieroschimonahul Calistrat, sihastru si duhovnic vestit in nordul Moldovei. Fericitul Calistrat avea inca darul rugaciunii, al inainte-vederii si al izgonirii duhurilor necurate din oameni, fiind cinstit de toti ca facator de minuni. Apoi, savarsindu-si calatoria acestei vieti, s-a mutat cu pace in ceata cuviosilor parinti, lasand la Sucevita o obste aleasa cu peste 30 de calugari.
Mai tarziu, zidindu-se din nou biserica Manastirii Sucevita (1583-1586), Cuviosul Calistrat a fost pictat pe peretele de apus al pridvorului, precum se vede si astazi.
Categoria: Pateric romanesc
Cautare:
CUVIOSUL CALISTRAT SIHASTRUL :: Pateric romanesc
Vizualizari: 961
Id: 1030
Imagine:
Share:
Pateric romanesc :: Pateric romanesc
SFANTUL DANIIL SIHASTRUL :: Pateric romanesc
SFANTA TEODORA DE LA SIHLA :: Pateric romanesc
MITROPOLITUL VARLAAM :: Pateric romanesc
MOSUL GHEORGHE LAZAR :: Pateric romanesc
SFANTA PARASCHEVA :: Pateric romanesc
MITROPOLITUL IOSIF NANIESCU :: Pateric romanesc
SFINTII MUCENICI ZOTIC, ATAL, CAMASIE, FILIP SI ALTI 31 DE LA NICULITEL :: Pateric romanesc
PROTOSINGHELUL IOANICHIE MOROI :: Pateric romanesc
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.