Cuviosul Erasmus

Buna chivernisire a bogăţiei este o poruncă divină. Deoarece bogăţia «este un dar de la Dumnezeu». Însă nu toţi oamenii, din păcate, nu chivernisesc cum se cuvine darurile lui Dumnezeu. Mulţi au fost distruşi din cauza bogăţiilor: «S-au dăruit morţii trupului de dragul aurului».
Două sunt principalele căi prin care se pot investi banii în scopul câştigului sufletesc: fie făcând milostenie, fie contribuind la ridicarea unei biserici sau a unor aşezăminte de binefacere.
Cuviosul Erasmus a ales cel de-al doilea mod. În timp ce era bogat şi slăvit în lume, când auzi pe sfântul Ioan Gură de Aur că se ruga prin Sfânta Liturghie «pentru cei ce iubesc podoaba casei» Domnului, dărui întreaga sa avere pentru ridicarea şi împodobirea bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Lavra Peşterilor. Apoi deveni el însuşi monah acolo şi începu să se împodobească şi pe sine cu virtuţi, ca pe o «biserică a Duhului Sfânt» şi ca pe un chip viu al lui Dumnezeu.
Diavolul însă, acest ucigător de suflete, nu întârzie să-i întindă o capcană distrugătoare robului lui Dumnezeu. Când tot aurul fusese deja cheltuit pentru împodobirea bisericii Născătoarei de Dumnezeu, fericitul Erasmus începu să se gândească la faptul că chipurile, degeaba se cheltuiseră toţi acei bani. « Vai de mine!», se gândea, «nu voi primi nici o răsplată pentru aceasta. Banii mei s-au pierdut degeaba. Trebuia mai bine să-i fi împărţit săracilor».
Cuviosul nu-şi dădu seama că aceste gânduri erau de fapt ispite ale vicleanului. Căzu în mâhnire şi în disperare. Nici mângâierile stareţului nici sfaturile celorlalţi fraţi nu reuşeau să-l ajute şi să-l facă să-şi schimbe părerea. Începu să trăiască fără să mai respecte rânduielile vieţii sale monahale. Pierdea timpul în zadar, fără să se mai lupte duhovniceşte, fără rugăciune, fără ascultare, cufundat în cea mai distrugătoare nepăsare şi neglijenţă.
Când părinţii au văzut că sfaturile lor nu numai că nu-l ajutau, ci-l mai şi înfuriau pe deasupra, au încetat să-i mai vorbească şi s-au concentrat mai mult la a se ruga pentru dânsul.
Iubitorul de oameni Dumnezeu nu lăsă să se piardă însă râvna sa de la începutul vieţii monahale şi virtuţile pentru care se luptase robul Său până atunci. Îngădui ca acesta să se îmbolnăvească grav. Cuviosul ajunse curând în pragul morţii. Timp de şapte zile rămase inconştient, fără să mai poată mânca sau vorbi cu cineva.
În a opta zi stareţul chemă întreaga obşte lângă patul suferinţei acestuia. Văzând părinţii că sufletul celui bolnav refuza să iasă, oftau şi spuneau:
– Mare nenorocire pe capul fratelui nostru! Şi-a petrecut viaţa în neglijenţă şi trândăvie. Iar acum sufletul său este chinuit şi nu poate ieşi din trup.
În acea clipă însă – o, minunate sunt lucrurile Tale Doamne! – muribundul Erasmus îşi reveni în simţiri, se ridică şi şezu pe pat.
– Fraţilor şi părinţilor! Spuse cu voce tare, ca şi cum nici nu ar fi fost bolnav. Adevărat aţi spus! Sunt păcătos şi am trăit în trândăvie. Moartea m-a găsit nepocăit. Dar în timp ce diavolul aştepta cu bucurie sfârşitul meu, mi-au apărut în faţă cuvioşii părinţii noştri Antonie şi Teodosie şi mi-au spus: «Frate, ne-am rugat pentru tine Domnului. Iar Acesta, ca un multmilostiv, ţi-a mai dat vreme de pocăinţă». Apoi am văzut-o pe Maica Domnului care mi-a spus: «Erasmus! Pentru că ai împodobit biserica mea şi ai înfrumuseţat-o cu minunate icoane şi vase preţioase, am mijlocit pentru tine către Fiul meu. Te voi răsplăti pentru fapta ta. Pentru că pe săraci întotdeauna îi veţi avea în preajma voastră şi întotdeauna îi veţi ajuta. Biserica mea însă, o singură dată se zideşte şi se împodobeşte. Ridică-te acum, pocăieşte-te din adâncul sufletului pentru păcatele tale şi primeşte schima monahală cea mare. Peste trei zile te voi lua lângă mine, pentru că ai iubit podoaba casei mele».
După ce termină de povestit această viziune a sa fericitul Erasmus începu cu suspine şi zdrobire de inimă să-şi mărturisească păcatele fără ruşine în faţa tuturor fraţilor din obşte. Apoi se ridică şi merse în biserică. Acolo stareţul îi dărui schima monahală cea mare. Apoi cuviosul se izolă şi se dărui rugăciunii neîncetate.
În cea de a treia zi, după cuvântul Maicii Domnului, plecă liniştit către cele cereşti.

Categoria: Patericul Lavrei Pecerska de la Kiev

Cautare: