Cuviosul Evstratie postitorul si martirul

Aşa după cum o sugerează însuşi numele său, (în limba greacă numele Evstratie înseamnă «ostaş bun»), fericitul Evstratie s-a înrolat în oastea cea aleasă, plină de credinţă şi conştiinţă bună, lucru ce se adeveri prin viaţa sa iubitoare de Dumnezeu şi prin sfârşitul său martiric. Următor şi brav ostaş al Mântuitorului Hristos, fericitul Evstratie suferi patimi asemănătoare cu chiar Patimile Domnului.
Se trăgea dintr-o familie ce locuia în oraşul Kiev. Simţind o puternică dorinţă de a se îmbrăca cu armura lui Dumnezeu, cu sfânta schimă monahală, întrerupse orice legătură cu cele lumeşti şi cu grijile de zi cu zi. Împărţi averea sa săracilor, rămânând el însuşi mai sărac decât toţi, şi se duse la mănăstirea Peşterilor ca să se nevoiască asemenea unui bun ostaş al lui Hristos.
Îndată ce fu primit în viaţa cea îngerească, începu să se lupte împotriva patimilor trupeşti şi a diavolului cu armele luminii, cu privegherea, cu rugăciunea şi mai ales cu postul aspru. Prin această luptă şi printr-o susţinută cumpătare reuşi să-i învingă pe demoni şi să anihileze atacurile lor. Întotdeauna îşi amintea că Domnul său, Iisus Hristos, prin postul Său timp de patruzeci de zile şi prin rugăciune îl învinsese pe cel viclean. Îşi aducea aminte şi că, dimpotrivă, cel întâi creat, Adam, prin lipsa sa de cumpătare, căzu şi fu alungat din rai. Astfel bravul Evstratie reuşi să-şi topească cu adevărat trupul său prin intermediul postului aspru şi împreună cu acesta să-şi topească şi patimile, alungând în acelaşi timp cursele diavolului. De aceea a mai fost numit şi postitorul.
În acei ani, «ce au văzut judecata Domnului», sălbaticul han Boniak, conducătorul polofţilor, invadă pământul Rusiei, îl jefui cu hoardele sale şi luă în robie mulţi ruşi. Printre aceştia se afla şi fericitul Evstratie, împreună cu alţi monahi de la Lavra şi creştini din regiunea Kievului.
Polofţii i-au vândut apoi pe prizonieri, ca robi, în alte ţări. Pe cuviosul Evstratie l-au vândut împreună cu alţi creştini unui evreu bogat, care locuia în ţinutul situat în Nordul Mării Negre, în oraşul port numit azi Sevastopol, aflat în acea vreme sub stăpânirea Imperiului Bizantin şi fiind prin urmare locuit şi de mulţi greci. Cincizeci de prizonieri a cumpărat evreul, treizeci de la mănăstire şi douăzeci dintre locuitorii Kievului.
Încă din primele zile evreul începu să facă diverse presiuni asupra lor ca să se lepede de Hristos şi de credinţa creştină. Când a văzut că numai prin sfaturi şi porunci nu reuşea nimic, se mânie foarte tare şi le spuse că cel care nu va asculta, va muri de foame şi de sete închis în temniţele conacului său.
Când prizonierii au rămas singuri, cuviosul Evstratie luă cuvântul şi le spuse:
– Fraţilor! «cu toţii sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci câţi în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat32 (Galateni III,26–27.)». În numele Domnului deci vă rog: nici unul dintre voi să nu se lepede de Hristos! Nici unul dintre voi să nu încalce promisiunile sfinte pe care le-a făcut în momentul sfântului botez! Să-l urmăm cu toţii, fraţii mei, pe acela care a spus: «Căci pentru mine a vieţui este Hristos şi moartea un câştig!»
După aceste poveţe inspirate de Dumnezeu ale fericitului Evstratie, toţi prizonierii s-au hotărât cu tărie să fie gata să-şi jertfească viaţa lor pentru Domnul Iisus Hristos. Iar Acesta, ca un iubitor de oameni, avu grijă să primească cât mai curând sufletele celor mai slabi în credinţă, spre a nu fi ispitiţi şi spre a nu pune în pericol mântuirea sufletelor lor. Pentru că sălbaticul şi urătorul de Hristos evreu, puse în practică ameninţarea sa diabolică şi-i închisese pe toţi, lăsându-i să moară de foame şi de sete. Mai mult, mâniat de atitudinea generală de rezistenţă împotriva lepădării de credinţă, îi dădu pe mâinile chinuitorilor, care i-au supus la groaznice torturi şi sălbatice bătăi.
După trei zile deja muriseră câţiva dintre creştini. Alţii au murit în următoarele zile. Cei mai rezistenţi au suferit până în ziua a zecea a torturilor. Patruzeci şi nouă din cincizeci au murit ca nişte bravi martiri, luptându-se cu curaj şi fiind încununaţi de către Domnul.
Doar unul mai rămăsese încă în viaţă: Evstratie. Învăţat din tinereţe cu asceza aspră şi cu postul, rezistă timp de paisprezece zile.
Evreul era ca turbat din cauza urii sale otrăvitoare pentru Hristos şi pentru creştini şi căuta acum să se răzbune şi mai cumplit pe cuvios. Aflase că acesta îi îndemnase cel mai mult pe ceilalţi să reziste şi-i era ciudă că astfel pierduse şi toţi banii cheltuiţi pentru cumpărarea prizonierilor. Ce făcu atunci?
Tocmai în acele zile se apropiase Paştele. Când au ajuns deci în slăvita zi a Învierii, el şi cu prietenii săi au început să-l chinuiască pe cuvios exact în acelaşi mod în care strămoşii săi îl chinuiseră pe Domnul: l-au biciuit, l-au pălmuit şi l-au batjocorit mai multe ore, iar la sfârşit – vai de soarta lor! – l-au răstignit pe o cruce de lemn!
Era a cincisprezecea zi a martiriului său şi încă continua să reziste.
Evreii au ridicat crucea în curte şi au început să-i spună cuviosului răstignit asemenea Domnului:
– Fă-te, prostule, evreu, şi-ţi vom dărui viaţa. Altfel nu numai că vei muri, dar va cădea pe capul tău şi blestemul profetului Moise, care scrie în Deuteronom: «Blestemat este înaintea Domnului tot cel spânzurat pe lemn!»
– Mare este harul lui Dumnezeu, răspunse cuviosul de pe cruce, că m-a învrednicit să sufăr în numele Său preasfânt, în acelaşi mod în care a suferit şi El pentru păcatele mele. Sper să-mi spună şi mie aşa cum a spus acelui tâlhar: «Astăzi vei fi cu mine în rai». Eu, evreu nu mă fac şi de blestemele legii celei vechi nu mă tem. Pentru că spune sfântul apostol: «Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-Se pentru noi blestem; pentru că scris este: «Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn», ca, prin Hristos Iisus, să vină la neamuri binecuvântarea lui Avraam»33 (Galateni III, 13.). Acesta este Viaţa tuturor, aşa cum în chip profetic a spus şi Moise: «şi va fi viaţa ta spânzurată în faţa ochilor tăi». Şi în vreme ce despre sărbătoarea Paştelui profetul David a spus: «Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea», tu şi cei asemenea ţie, care m-aţi răstignit pentru sfânta mea credinţă, veţi plânge şi vă veţi tângui. Şi vă spune Dumnezeu prin gura profetului Isaia: «Nu mai aduceţi daruri zadarnice! Tămâierile Îmi sunt dezgustătoare; lunile noi, zilele de odihnă şi adunările de la sărbători nu le mai pot suferi. Însăşi prăznuirea voastră e nelegiuire!… Când ridicaţi mâinile voastre către Mine, Eu îmi întorc ochii aiurea, şi când înmulţiţi rugăciunile voastre, nu le ascult. Mâinile voastre sunt pline de sânge». A sosit ceasul vostru! Se apropie ora morţii voastre şi a protectorului vostru, a stăpânului nelegiuirii!
Se aprinse de furie evreul, când auzi cuvintele ameninţătoare ale cuviosului Evstratie şi când văzu rezistenţa sa eroică. Apucă turbat o suliţă şi o înfipse cu putere în inima cuviosului răstignit. Astfel credinciosul ostaş al lui Hristos îşi află sfârşitul asemenea celor mai curajoşi dintre luptători.
Şi iată! Îndată ce fericitul îşi dădu sufletul, apăru un car de foc pe cer, care-l luă şi-l urcă către ceruri. În aceeaşi clipă se auzi o voce dumnezeiască zicând:
– Iată-l pe bunul locuitor al cetăţii celei cereşti!
Sălbaticii chinuitori coborâră trupul martirului de pe cruce şi-l aruncară în mare.
Oricât de mult l-au căutat însă mai târziu creştinii, nu au reuşit să-l găsească. Neştiuta iconomie a lui Dumnezeu se îngriji ca cinstitul trup să ajungă, în chip minunat, la Peşterile de la Lavra. Acolo l-au găsit cu uimire fraţii monahi, care se salvaseră şi se întorseseră la mănăstire după trecerea invadatorilor, şi l-au îngropat cu cinste şi doxologii. În acel loc a rămas până astăzi, nestricat şi slăvit, săvârşind nenumărate minuni pentru cei credincioşi.
Profeţia slăvitului martir despre pedepsirea nelegiuiţilor evrei nu întârzie să se împlinească.
La puţină vreme de la sfârşitul său martiric, fu dată o poruncă de către împăratul bizantin, să fie alungaţi din imperiu toţi evreii, să fie confiscate averile lor şi să fie ucişi conducătorii lor, ca unii ce erau responsabili pentru moartea martirică a multor creştini.
În acord cu ultimele cuvinte profetice ale cuviosului Evstratie, guvernatorul provinciei, protectorul tainic al evreilor, fu ucis, fiind acuzat de instigare şi punere la cale a faptelor criminale evreieşti.
Acest guvernator era evreu de origine şi de credinţă, om foarte bogat şi renumit. Cândva, se prefăcuse că crede în Hristos şi ceruse să fie botezat. După botezul său împăratul îl cinsti şi-i acordă onoarea de a guverna această regiune a Hersonisului. Însă nemernicul, în vreme ce se prefăcea că este creştin, rămăsese în taină în vechea sa credinţă evreiască şi-i îndemna în taină pe cei de acelaşi neam cu el să-i cumpere pe robii creştini şi să-i forţeze să se lepede de Hristos, iar pentru cei care refuzau să se supună recomanda să fie torturaţi până la moarte.
Dumnezeu însă, în dreptatea Sa, nu întârzie să descopere această activitate întunecată şi satanică a guvernatorului. Şi astfel, prin porunca împăratului, fu declarată prigoana împotriva evreilor, în timp ce conducătorii lor, aşa cum am mai spus, au fost condamnaţi la moarte. Printre cei executaţi s-a aflat şi ucigaşul cuviosului Evstratie, care a fost spânzurat de un copac de către soldaţii împăratului.
Astfel, asemenea Domnului nostru Iisus Hristos a fost sfârşitul slăvit al cuviosului martir Evstratie şi asemenea lui Iuda a fost sfârşitul ruşinos al antihristului evreu. Şi în vreme ce acesta din urmă fu trimis în iadul cel veşnic, viteazul ostaş al lui Hristos, fericitul Evstratie se învrednici să intre în împărăţia cerurilor şi să psalmodieze acolo împreună cu cetele cele îngereşti cântarea de biruinţă, slăvind neîncetat pe Învingătorul morţii, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Categoria: Patericul Lavrei Pecerska de la Kiev

Cautare: