CUVIOSUL IEREMIA ROMANUL :: Pateric romanesc

CUVIOSUL IEREMIA ROMANUL (VALAHUL)

(1556-1625)

Cuviosul Ieremia, numit din botez Ioan, s-a nascut la 29 iunie, 1556, intr-un sat din centrul Moldovei, anume Sasca, judetul Suceava, dintr-o familie ortodoxa cu sapte copii. Parintii sai, Stoica si Margareta lui Barbat, i-au dat o buna crestere in dreapta credinta, in rugaciune, in milostenie si in dragoste de Dumnezeu si de oameni. Ii destepta totodata si ravna pentru viata inalta, calugareasca. Odata, pe cand tanarul Ioan lucra la camp cu tatal sau, acesta i-a zis: “Fiule, vezi pasarile acelea care zboara? Tot asa zboara in rai si sufletele calugarilor buni!”

Ajuns la varsta de 19 ani, Ioan paraseste casa parinteasca si lucreaza putin timp in Alba Iulia. Aici afla ca un medic din Italia, anume Pietro Giacomo, care tratase pe principele Transilvaniei, si la intoarcere in tara lui cauta un insotitor. Prin pronia lui Dumnezeu, tanarul Ioan il insoteste pe acel medic pana in orasul Bari-Italia. Era prin anul 1575. Ramanand singur, sarac si strain, nu stia unde sa se duca. Deci, rugandu-se cu multe lacrimi lui Dumnezeu si Maicii Domnului, a fost indemnat sa se retraga la o manastire de calugari capucini, numita “a Sfantului Efrem”. Aici a fost primit si apoi calugarit, primind numele de “Ieremia Valahul”, adica “Romanul”.

Nestiind carte, dar fiind foarte milostiv si iubitor de straini, a fost randuit multa vreme la infirmierie cu ingrijirea bolnavilor. El intrecea pe toti ceilalti din manastire cu taria credintei, cu smerenia, cu blandetea, cu rugaciunea, cu desavarsita lepadare de cele pamantesti, cu iubirea aproapelui si ingrijirea bolnavilor. Pentru aceste mari virtuti si mai ales pentru smerenia si sfintenia vietii sale, s-a invrednicit de la Dumnezeu de darul facerii de minuni cu care vindeca multi bolnavi. Rugaciunea lui obisnuita pentru cei bolnavi era aceasta: “Puterea lui Dumnezeu-Tatal, intelepciunea lui Dumnezeu-Fiul si harul Duhului Sfant sa te izbaveasca de tot raul!” Cu aceasta rugaciune facea multe vindecari si mangaia pe cei care erau in suferinta.

Iata cateva din faptele minunate savarsite de Cuviosul Ieremia. Odata a izgonit din gradina manastirii viermii care mancau varza, numai prin rugaciune si prin stropirea cu agheasma. Altadata a vindecat o copila bolnava de varsat, rostind obisnuita lui rugaciune si facand semnul Sfintei Cruci pe capul ei, iar in anul 1616 a vindecat un copil de lepra si pe tatal lui, greu bolnav.

Parintele Ieremia avea chipul luminat de o permanenta bucurie cereasca, pe care o transmitea tuturor celor care veneau la dansul. Apoi era foarte milostiv. Cand pleca din manastire, lua cu el tot ce gasea de mancare si ducea la cei lipsiti, care ii ieseau in cale. Uneori il intrebau fratii: “Ce faci cu acestea, parinte Ieremia?”, Iar el raspundea cu blandete: “Saracii, saracii! Noi am mancat, ei insa n-au ce manca!” Alteori indemna pe cei ce veneau la el: “Fiti milostivi! Faceti binele cu inima deschisa! Hristos a venit din cer pe pamant din iubire, ca sa ne miluiasca pe toti! Sa miluim si noi pe cei din jurul nostru!”

Astfel, Cuviosul Ieremia avea un suflet devotat milosteniei, jertfirii pentru aproapele, ingrijirii celor suferinzi - virtuti specifice in mare parte monahilor romani. Prin milostenie si smerenie ii intrecea pe toti din manastire, chiar si pe cei mai invatati; caci zice Domnul: Mila voiesc, iar nu jertfa! De aceea se spunea intre frati: “Sa ai milostenia Cuviosului Ieremia Romanul!” Cu dragostea si rugaciunea lui, Cuviosul Ieremia vindeca multi bolnavi, alina multe inimi zdrobite si intarea pe toti in credinta si nadejde. Caci unde intra el, intra si bucuria Duhului Sfant. De aceea, toti bolnavii de la infirmierie doreau sa fie ingrijiti mai ales de el; toti saracii doreau sa fie miluiti de el; toti credinciosii din partea locului il cautau cu credinta si doreau sa asculte sfatul lui. Si aceasta, pentru ca era plin de dragostea lui Dumnezeu, avea inima milostiva, era dulce la cuvant si cu totul dezlipit de cele pamantesti. Desi nu era hirotonit preot si se afla in ascultarile cele mai de jos, pentru smerenia si dragostea lui, era cel mai cinstit si cautat din manastire.

Ori de cate ori auzea ca cineva este bolnav sau intristat, il cerceta cu seninatate, ii ducea ceva milostenie si asa ii alunga durerea si intristarea inimii. Iar cand unii il intrebau cum reuseste sa faca acestea, el le raspundea: “Milostenia le drege pe toate!”

Faima vindecarilor miraculoase si multa sa mila pentru saraci si suferinzi l-au facut pe Cuviosul Ieremia vestit in tot tinutul Neapole. Multi bolnavi il chemau in casele lor ca sa le aline durerile si, datorita rugaciunilor lui, se faceau sanatosi. Era destul numai sa auda ca cineva in vreun sat este bolnav si de indata lua ceva de mancare si se ducea in casa bolnavului. Dupa ce se ruga pentru el si-i facea cruce pe cap, ii dadea paine sau fructe sa manance, zicand: “Ia, frate, si mananca. O sa-ti faca bine, ca sunt binecuvantate!”

Cuviosul Ieremia era un calugar al rugaciunii. Mai ales noaptea, cand toti dormeau, se ruga singur in locuri retrase, pana suna clopotul de biserica. Iar de la slujbele bisericii, pe cat putea nu lipsea niciodata, oricat ar fi fost de ocupat si obosit. Uneori zicea fratilor din manastire: “Noi avem de toate si nu ducem lipsa de nimic, nici nu ne apasa necazurile vietii. De aceea suntem datori sa ne rugam pentru sarmani, pentru suferinzi, pentru toti care au incredere in noi si care cer cu ravna si credinta sa ne rugam pentru ei!”

Odata, pe cand mergea la biserica si era singur, a vazut pe diavolul in chip de om, stand la usa de intrare. “Ce faci aici?” l-a intrebat cuviosul. “Astept calugarii care intarzie la rugaciune, sa-i ispitesc si sa-i adorm in timpul Liturghiei!” Apoi indata s-a facut nevazut, caci stie vrajmasul cata putere are rugaciunea si mai ales Sfanta Liturghie. Intrucat Cuviosul Ieremia nu stia carte, iubea cel mai mult doua rugaciuni: “Tatal nostru” si “Bucura-te, Marie, ceea ce esti plina de dar…”, pe care le repeta mereu la ascultare, cu atentie si evlavie.

In primavara anului 1625, pe cand Cuviosul Ieremia avea 69 de ani, din care 47 in calugarie, a fost chemat de un bolnav intr-o localitate indepartata. Pe cale, fiind frig, s-a imbolnavit de aprindere la plamani. Simtindu-si sfarsitul aproape, si-a cerut iertare de la toti, a primit Trupul si Sangele Domnului si, dandu-si sufletul cu pace, a rostit ultimele cuvinte: “Mor bucuros, in ascultare si dragoste!”

Asa a trait si asa s-a savarsit din viata, in tara straina, acest mare calugar moldovean, fiind intru totul plin de smerenie, de rabdare, de traire ingereasca si de nemuritoare iubire pentru Dumnezeu si pentru oameni. Nu stia nici a citi, nici a scrie. Nu stia bine nici limba tarii care l-a gazduit. Dar stia sa se roage simplu si cu inima curata. Stia sa traiasca frumos, in saracie de cele pamantesti, dar plin de pacea duhului si de bucuria celor ceresti. De aceea s-a invrednicit de darul facerii de minuni si al cunoasterii celor viitoare. Credinta lui simpla si curata, smerenia, milostenia si dumnezeiasca iubire, virtuti atat de obisnuite in randul monahilor si credinciosilor nostri l-au facut pe Cuviosul Ieremia “Romanul” sfant si nemuritor. Caci sfintii nu au pe pamant nici tara, nici frontiere. Ei sunt universali, comuni si nemuritori pentru toata lumea prin sfintenia vietii lor si prin umbrirea harului Duhului Sfant. Si, intrucat sfintii sunt canonizati si cinstiti ca sfinti mai intai de popor, apoi de Biserica, la fel si Cuviosul Ieremia Romanul, a fost cinstit ca sfant inca din viata de catre toti credinciosii din partea locului. Apoi, dupa trei ani de la moartea sa, a fost trecut in randul fericitilor.

La 30 octombrie, 1983, Biserica Apuseana l-a canonizat oficial, trecandu-l in randul sfintilor. El ramane insa un sfant roman, un sfant ortodox dupa suflet si fapte. Un sfant al tuturor crestinilor iubitori de Hristos din trecut si prezent, odraslit din acest pamant binecuvantat de Dumnezeu.

Categoria: Pateric romanesc

Cautare: