CUVIOSUL IOAN IACOB HOZEVITUL DE LA NEAMT

CUVIOSUL IOAN IACOB HOZEVITUL DE LA NEAMT :: Pateric romanesc

CUVIOSUL IOAN IACOB HOZEVITUL DE LA NEAMT

(1913-1960)

Viata

Cuviosul Ioan Iacob, cu metania din Minastirea Neamt, a fost un sihastru sfint al zilelor noastre care s-a nevoit 24 ele ani in Tara Sflata, atit pe Valea Iordanului, cit si in pustiul Hozeva. Acest fericit purtator de Hristos s-a nascut in satul Crainiceni, comuna Paltinis, Judetul Botosani, la 23 iulie 1913, intr-o familie de tarani credinciosi, anume Maxim. si Ecaterina, fiind singur la parinti. Din botez s-a chemat Ilie, iar in familie i se spunea “Iliuta”. La sase luni dupa nastere mama sa, imbolnavin-liu-se, a decedat, iar copilul a ramas in grija bunicii sale dupa tata, Maria Iacob, care il ingrijeste ca o adevarata mama timp de zece ani.

In anul 1916, cind copilul Ilie avea trei ani, tatal sau a decedat pe front. In anul 1923 a decedat si bunica, lasind pe micul Ilie eu totul orfan si lipsit de mingiierea parintilor si a bunicilor. De acum, copilul este luat in grija unchiului sau, Alecu Iacob, care avea acasa sase copii. intre anii 1926-1932 tinarul Ilie urmeaza gimnaziul M. Kogalniceanu si liceul “Dimitrie Gantemir” din Cozmeni-Cernauti.

In vara anului 1933 a intrat ca vietuitor in obstea Minastirii Neamt. La 8 aprilie 1936 este tuns in monahism, primind numele de loan, iar in. noiembrie acelasi an se duce, cu alti doi calugari din marea lavra, sa se inchine la Mormintul Domnului. Apoi ramine definitiv in Tara Sfinta, unde se nevoieste in obstea Minastirii Sfintul Sava de linga Betleem.

La 14 septembrie 1947 este hirotonit preot in Biserica Sfintului Mormant de catre Mitropolitul Irinarh si apoi numit egumen la Schitul romanesc Sfintul loan Botezatorul de la Iordan. Dupa cinci ani de ascultare se retrage cu ucenicul sau, monahul Ioanichie Piriiala, in pustiul Hozeva, aproape de Ierihon. Aici se nevoiesc impreuna opt ani de zile, in pestera Sfinta Ana, pe valea piriului Horat.

La 5 august 1960, cind avea 47 de ani, Cuviosul loan Iacob se muta la cerestile locasuri si este inmormantat in pestera in care s-a nevoit. Dupa 20 de ani, la 8 august 1930, s-a aflat intreg in mormint, fiind preamarit de Dumnezeu ca sfint.

La 15 august, acelasi an, moastele sale au fost duse la Minastirea Sfintul Gheorghe Hozevitul din apropiere, cu binecuvantarea Patriarhului Benedict al Ierusalimului, si se pastreaza in biserica alaturi de celelalte sfinte moaste.

Fapte si cuvinte de invatatura

1. Acest cuvios a fost ales de Dumnezeu pentru imparatia cerurilor din pintecele maicii sale, caci din pruncie se vedea umbrit de darul Duhului Sfint, fiind intru toate blind ca un miel, smerit, tacut, rivnitor pentru cele sfinte si rabdator in ispitele cele dinauntru si din afara. Apoi rugaciunea cu lacrimi, neincetat se lucra in mintea si inima sa. inca si mama sa Ecaterina a fost rinduita de Hristos sa duca viata neintinata pina la nunta si sa nasca pe pamint un singur fiu, caci indata dupa nastere se stramuta la cerestile locasuri.

2. Fericitul Iiie, ramas orfan din pruncie de ambii parinti trupesti, avea tata in cer pe Dumnezeu, iar mama duhovniceasca avea Biserica si pe smerita sa bunica, Maria, vaduva, care 1-a crescut si 1-a ocrotit cu rugaciunea si dragostea ei pina la virsta de zece ani. Spun batrinii din satul sau natal ca bunica isi ducea zilnic nepotelul sa i-1 alapteze mamele tinere din apropiere si statea linga el de veghe ziua si noaptea, pina ce copilul a inceput sa vorbeasca. Iar vara, cind pleca la lucrul cimpului, punea copilul intr-o traista, incit numai capul i se vedea, il aseza in spate, se insemna cu sfinta Cruce si se ducea la munca cu rugaciunea pe buze si cu lacrimile in ochi. Acolo il adapostea la umbra unui copac, pina la apusul soarelui. Apoi il aseza in traista si-1 aducea acasa. Dupa ce il hranea, il culca linga sfintele icoane, iar ea se ostenea cu rugaciuni si metanii pina noaptea tirziu, dupa traditia sfinta strabuna.

3. Fiind luminat la minte, copilul invata bine la scoala si facea mare bucurie bunicii sale. Mai tirziu batrina il invata pe de rost sfintele rugaciuni, il ducea regulat Ia biserica si il punea sa citeasca ia psaltire, caci ea nu stia carte. Alteori ii spunea sa citeasca patimile Domnului, iar ea plingea si facea metanii. Uneori copilul o intreba:

- Mama, de ce plingi asa tare cind citesc patimile Domnului? Iar batrina ii raspundea, suspinind:

- Dragul meu, tu nu stii durerea din casa noastra. Nu sint eu mama ta ! Ea a decedat cind tu aveai numai sase luni, iar tatal tau a murit in razboi, cind erai de trei ani. Eu sint bunica ta, iar bunicul tau s-a dus. la cer de mult. Fiind vaduva, voiam sa ma duc la minastire, dar vazind ca ai ramas orfan de parinti, am renuntat ca sa te cresc pe tine. De aceea pling, ca sint batrina si dupa moartea mea vei ramine singur si orfan pe lume. Dar sa ai credinta in Dumnezeu, sa te rogi Lui mereu, sa fugi de pacat si sa-ti aduci aminte de noi. De vei face asa, te va acoperi Maica Domnului si vei scapa de multe primejdii. Eu nu-ti doresc altceva mai bun in viata decit sa ajungi preot si sa slavesti pe Hristos !

4. La virsta de 20 de ani, terminind liceul si fiind luminat la minte cu darul lui Hristos, prietenii si rudele il indemnau sa urmeze teologia si sa se faca preot. insa constiinta si cugetul inimii sale ii spuneau: “Nu, eu vreau sa ma fac calugar” ! Odata, pe cind lucra la cimp, fiind in indoiala, se ruga lui Dumnezeu sa-i descopere ce sa faca. Apoi a auzit o voce tare de sus: “Minastirea !” Din clipa aceea nu mai avea odihna, caci Duhul Sfint il indemna sa plece cit mai repede la minastire si sa-si inchine viata lui Hristos.

5. In vara anului 1933, intr-o zi de Duminica, pe cind tinerii din sat se adunau cu veselie la nunta, alesul Domnului, Ilie, s-a inchinat cu lacrimi in biserica din Crainiceni, si-a sarutat crucile parintilor din cimitir si, luindu-si ramas bun de la ai sai, a plecat sa se logodeasca cu Hristos in obstea Minastirii Neamt.

6. Vazindu-l episcopul Nicodim, staretul lavrei, l-a intrebat:

- De ce ai venit, frate Ilie, la minastire?

- Parinte staret, doresc sa ma fac calugar, sa-mi pling pacatele mele, sa ma rog pentru parintii care m-au nascut si sa laud neincetat pe Dumnezeu.

- Bun lucru ti-ai ales, frate Ilie. De vei avea smerenie si ascultare si vei iubi rugaciunea, pe toate cele bune le vei savirsi, vei birui cu usurinta ispitele acestei vieti si cu sfintii in cer te vei numara.

- Asa sa-mi ajute Bunul Dumnezeu, prea sfintite parinte staret !

- Numai sa ai rabdare in toate, sa te hranesti din invataturile Sfintei Scripturi si ale Sfintilor Parinti si sa urmezi viata si sfaturile cuvio-silor duhovnici si nevoitori din obstea Minastirii Neamt. Vino sa te inchini la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului din biserica, ocrotitoarea acestui sfint locas, apoi te incredintez sub ascultarea parintelui Iov, farmacistul minastirii, cel mai duhovnicesc calugar din obstea noastra. Sa-i urmezi dupa putere viata si sfatul, sa nu lipsesti de la slujbele bisericii si sa faci ascultare la biblioteca minastirii.

7. Trei ani a facut ucenicie rasoforul Ilie cuviosului parinte Iov Burlacu, silindu-se sa-i urmeze nevointa aspra, postul, tacerea, smerenia, saracia si neincetata rugaciune. Iar la biblioteca a pus in rinduiala toate cartile, a citit multe din invataturile Sfintilor Parinti si dadea bune sfaturi fratilor tineri, incit se foloseau toti de rivna, de intelepciunea si osteneala lui si era iubit de toti in obstea marii lavre.

8. Vazind staretul si duhovnicii rivna lui pentru Hristos, la 8 aprilie 1936, in Miercurea Mare a Sfintelor Patimi, cind Domnul a fost vindut pentru noi, rasoforul Ilie Iacob a fost tuns in cinul monahal impreuna cu alti zece frati, primind numele Sfintului Ioan Botezatorul. Amindoi marii prooroci, Ilie si Ioan, incepatori ai vietii pustnicesti din Vechiul si Noul Testament, aveau sa-i fie dascali, parinti si rugatori ai nevointei lui calugaresti. Amindoi il indemnau sa le urmeze viata, postul, rugaciunea si fecioria si ii aminteau de Tara Sfinta si de marii sihastri de pe Valea Iordanului. Sfintul Ilie Tezviteanul ii dadea rivna pentru marturisirea dreptei credinte si il indemna spre urcusul duhovnicesc al Carmelului si Sinaiu-lui. Iar Sfintul Ioan Botezatorul il chema spre minastirile din Tara Sfinta si-1 sfatuia sa indemne pe toti la pocainta si sa mustre cu indrazneala pacatul. Aceasta a facut-o in toata viata sa prin frumoasele sale versuri si cuvinte de invatatura ce ni le-a lasat pina astazi.

9. Fiind ranit de dragostea lui Hristos pentru Mormintul datator de viata din Ierusalim si pentru, viata pustniceasca de acolo, smeritul monah Ioan Iacob s-a impartasit cu dumnezejestile Taine, a sarutat icoana Maicii Domnului din biserica si-a eerutjieftare si binecuvintare de la staret si de la toti si a plecat definitiv spre Tara Sfinta in toamna anului 1936, fiind acoperit in toate de darul Duhului Sfint care ii aprindea inima de dumnezeiescul dor.

10. Primul popas in Tara Sfinta a fost inchinarea pe Golgota si sarutarea Sfintului Mormint. Dupa ce s-a impartasit cu Trupul si Singele lui Hristos, fericitul ostas al lui Hristos a strabatut toata Tara Sfinta si a pasit pe urmele Domnului si ale Sfintilor sai ocrotitori, Ilie Tezviteanul si Ioan Botezatorul. Dupa ce s-a nevoit mai intii singur intr-o pestera din pustiul Iordanului, s-a retras apoi in obstea Minastirii Sfintul Sava de pe Valea Cedrilor, unde se osteneau si alti citiva sihastri romani. in aceasta straveche lavra s-a jertfit Cuviosul Ioan pina in vara anului 1947.

11. Aici a dobindit ostasul lui Hristos, Ioan, darul lacrimilor si al rugaciunii inimii. Aici a rabdat grele lupte si incercari de la diavoli, caci nu-1 puteau suferi duhurile rele sa se roage neincetat si sa laude pe Dumnezeu. Aici a primit tunderea in mare schima si tot aici a biruit el pe vrajmasii cei nevazuti cu postul aspru si indelungat, cu privegherile obositoare de noapte, cu sabia biruitoare a rugaciunii lui Hristos si cu scutul smereniei. Astfel, ajunsese atit de despatimit incit rabda ocara si toate cu bucurie, avea mare mila pentru toata zidirea si nu se temea niciodata de diavoli, de boala si de moarte.

12. Cuviosul Ioan Iacob avea in obstea Sfintului Sava ascultarea de bibliotecar si de infirmier. Noaptea lua parte la biserica, se ruga la chilie si ingrijea marea biblioteca a minastirii, iar ziua era infirmier si ingrijitor de bolnavi la bolnita din incinta. Cerceta pe calugarii si sihastrii bolnavi, le ducea de mincare, spala ranile ranitilor de razboi adusi aici de pe front si alina pe toti cu dragoste, iar cu inima neincetat se ruga si simtea pe Hristos.

13. Cu sfatul arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Caminului romanesc din Ierusalim, Cuviosul Ioan Iacob a primit hirotonia in preot si a stat egumen cinci ani la schitul Sfintul Ioan Botezatorul de la Iordan, infiintat de Patriarhia Romana. Aici a adaugat noi osteneli pustnicesti si a suferit nu putine ispite de la diavoli. Iar nevointa lui era aceasta: Ziua nu minca nimic, pina la apusul soarelui si rostea neincetat rugaciunea din inima, iar cu miinile lucra la gradina, la intretinerea schitului si odihnea cu dragoste pelerinii romani si straini care poposeau aici. Noaptea facea slujbele rinduite in biserica, spovedea inchinatorii si se retragea citeva ore la liniste intr-o pestera de pe malul Iordanului, iar dimineata se intorcea la schit cu chipul luminat.

14. Arzind cu inima mai mult pentru Hristos si iubind desavirsit linistea si rugaciunea, fericitul staret Ioan s-a retras, in toamna anului 1952 in pustiul Hozeva, din apropierea Minastirii Sfintul Gheorghe Hozevitul, impreuna cu ucenicul sau, monahul Ioanichie.

Dupa ce s-a nevoit citeva luni in obste, s-a asezat apoi definitiv in Pestera Sfinta Ana, de pe valea piriului Horat, unde se nevoiau si alti sihastri, pentru a trai ultimii ani ai vietii numai in rugaciune si in convorbire cu Hristos. Si s-a nevoit aici peste sapte ani, insa nimeni, nici chiar ucenicul sau Ioanichie nu stia toate nevointele sale, fiind ascunse in Dumnezeu si in taina inimii sale. Caci ucenicul vedea numai ostenelile cele din afara, precum: privegherile de toata noaptea, citirea celor sapte Laude, osirdia la sfintele slujbe pe care le facea in paraclisul din pestera, citirea cartilor sfinte, traducerea din invataturile Sfintilor Parinti si compunerea de versuri religioase pentru pelerinii care il cercetau la pestera. Dar nevointele sale cele din inima, lacrimile de taina, lupta cu gindurile si cu duhurile rele, cugetarile duhovnicesti la cele de sus si caldura Duira-. lui Sfint care ii aprindea inima pentru Hristos, singur Dumnezeu le vedea -si le primea ca o ardere de tot a Cuviosului Ioan Sihastrul, nestiute de nici un muritor.

15. Despre nevointa acestui sfint sihastru, iata ce marturisea ucenicul sau:

- Cit a fost bolnav, niciodata nu a oftat sau a suspinat. Ci rabda toate cu seninatate si bucurie. Apoi tacea mult, nu ridea niciodata, se ruga neincetat cu inima si rabda cu multa tarie bolile si necazurile vietii. finea regim sever si post, primind foarte putina mincare si bautura, cit sa-si tina zilele; iubea mult linistea si singuratatea, tinea cu tarie la dreapta credinta, la Traditie si Sfintele Canoane si avea mintea totdeauna atintita la Iisus Hristos rastignit pe GoJgota. Nimic din cele pamantesti nu cugeta, nici nu voia sa stie. Altfel, trupul sau, mintea si inima erau despa-timite, dematerializate si unite tainic cu Dumnezeu prin rugaciune si prin darul Duhului Sfint.

16. Spunea si acestea parintele Ioanichie, ucenicul sau:

- Cuviosul loan stia mai dinainte data sfirsituiui sau, pe care si-a insemnat-o pe peretele pesterii. indata insa dupa ce s-a savirsit, l-am imbracat cu rasa, i-am asezat schima mare, caci era schivnic din Mina-stirea Sfintul Sava, i-am pus epitrahilul pe piept si l-am culcat pe rogojina. Apoi i-am aprins trei luminari de ceara si candela si am anuntat pe staretul Minastirii Sfintul Gheorghe Hozevitul, Arhimandritul Amfi-lohie, cu care era foarte apropiat. La porunca lui i s-au tras trei zile clopotele minastirii si s-a facut trisaghion la pestera.

17. Pentru inmormintarea Cuviosului loan Iacob si pentru minunea care s-a savirsit atunci, spune ucenicul sau urmatoarele:

- in ziua stabilita pentru inmormantare a venit staretul minastirii, Amfilohie, cu citiva calugari si cu pustnicii care sihastreau in pesterile din pustia Ruva din apropiere. S-au urcat pe scara, sus, in pestera si la orele 10, simbata, 7 august, staretul a inceput sjujba prohodului. Deodata insa, pestera s-a umplut de nenumarate pasarele de pustie, carora Cuviosul Ioan le dadea zilnic pesmeti sa manince. Acum insa nu venisera sa primeasca hrana, ci au fost trimise de Dumnezeu, spre cinstirea Cuviosului loan, ca sa-l jeleasca si sa-l petreaca spre mormint. Despre aceasta, staretul Amfilohie spunea:

- Pasarile ne incomodau in timpul slujbei, zburau pe capetele noastre, ne-au stins luminarile, ne-au inchis cartile, bateau din aripi deasupra trupului Cuviosului, se asezau si pe el, pe cap, pe piept, pe picioare si fiecare glasuia dupa felul ei. Ele nu voiau mincare, ci pe parintele lor, pe binefacatorul lor pe care il pierdusera. Dupa savirsirea slujbei, spune staretul, l-am pus in mormint, care exista in pestera si in care mai fusesera ingropati si alti sihastri, iar deasupra am pus un capac de scinduri. Abia atunci au plecat pasarile si s-au imprastiat. Apoi am adus parnmt, jam facut mortar si am lipit cu el scindurile de pe mormint, unde Cuviosul laramas pina in august 1980…

18. Din ziua adormirii sale, mormintul Cuviosului loan lacob a ramas aproape uitat in pestera Sfinta Ana timp de 20 de ani. insusi ucenicul bau, Ioanichie, s-a mutat in lavra Sfintului Gheorghe Hozevitul. Numai iin anumite zile, sau cind veneau pelerini romani, urcau pe scara la pestera (condusi de ucenic, ii aprindeau luminari si candela la mormint, tamiiau, paceau vecernia in pestera, cintau trisaghionul mortilor, cereau ajutorul fmarelui sihastru, ascultau pe scurt viata lui povestita de ucenic, sunau itoaca si coborau din pestera cu ochii in lacrimi si ziceau: “Ce mare a fost fcievointa Cuviosului Ioan Iacob!”

19. In vara anului 1980, la 8 august, un grup de pelerini ortodocsi, in frunte cu un arhimandrit grec fost sihastru aproape de Cuviosul loan Hozevitul, au urcat in pestera Sfinta Ana, au facut o rugaciune si i-au sarutat mormantul. Apoi a spus acel arhimandrit:

- M-am nevoit aici aproape de pestera aceasta si iubeam foarte mult pe Parintele Ioan Iacob, care imi era duhovnic. Apoi, plecind misionar in America de peste 20 de ani, nu mai stiam nimic despre el. Dar intr-o noapte l-am visat si mi-a spus: “Daca vrei sa ma vezi, vino la pestera Sfintei Ana din pustiul Hozeva si ma vei vedea ” Este o luna de zile de cind l-am visat si de atunci nu mai am odihna. De aceea am venit ca sa vorbesc cu Parintele Ioan, duhovnicul si prietenul meu. Eu insa nu stiam ca s-a mutat la Domnul. Acum sufletul meu nu are pace pina nu ii voi deschide mormintul ca sa-i sarut cinstitul sau trup atit de nevoitor!

20. Staretul lavrei, Amfilohie, cu greu a dat binecuvantarea sa se deschida mormintul Cuviosului Ioan din pestera. insa cum l-au deschis a iesit un miros de buna mireasma care a umplut pestera si inimile tuturor. Iar trupul Cuviosului si hainele erau intregi si nevatamate si raspin-deau o aroma cereasca de sfintenie. Parca era de curind adormit. Atunci, toti pelerinii au ingenunchiat si, cu lacrimi de emotie si evlavie, au strigat:

- Slava Tie, Doamne, pentru aceasta mare minune! Cuviosul Ioan Romanul este sfint.

Apoi au sarutat sfintele lui moaste, le-au tamiiat, au aprins luminari si au cintat troparul: “intru tine, parinte, cu osirdie s-a mintuit cel dupa chip, ca luind crucea ai urmat lui Hristos, si invatind sa nu se uite la trup caci este trecator; ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta impreuna cu ingerii se bucura, Prea Cuvioase Parinte Ioane, duhul Tau!”.

Deci, primind o bucatica din hainele Cuviosului de binecuvintare, pelerinii s-au dus cu pace, iar moastele lui au ramas in pestera pina la 15 august.

21. Spunea Parintele loanichie, ucenicul sau, ca in ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, staretul lavrei a urcat un sicriu de lemn in pestera, si impreuna cu alti preoti, a asezat sfintul sau trup in sicriu, fiind cu totul intreg si usor si l-au tamiiat. Iar la 15 august, fiind hramul Minastirii Sfintul Gheorghe Hozevitul, au venit citiva arhierei, preoti si calugari romani si greci si numerosi pelerini ortodocsi. Apoi, in sunetul clopotelor, au coborit din pestera sfintele moaste si le-au dus cu procesiune in biserica marei lavre unde le-au asezat alaturi de alte sfinte moaste. Apoi au facut 40 de Sfinte Liturghii ca Dumnezeu sa descopere sfintenia moastelor sale. Deci, vazind ca trupul sau a ramas si dupa aceea intreg si nealterat, l-au numarat si l-au cinstit cu totii in ceata Sfintilor Parinti.

Mai tirziu, citiva credinciosi iubitori de Hristos i-au facut un sicriu nou din abanos si au asezat in el odorul cel de mult pret, cum se vede.

Din vara anului 1980, pina astazi, vin multi pelerini ortodocsi romani, greci, ciprioti, sirbi si din alte tari sa se inchine si sa ceara binecuvintare si ajutor in lupta acestei vieti de la moastele preamarite-de Dumnezeu ale celui mai nou sfint al Bisericii Ortodoxe, cunoscut sub numele de “Cuviosul Ioan cel Nou Hozevitul”, sau “Cuviosul Ioan Iacob de la Neamt (Romanul)”. Multe din scrisorile si versurile duhovnicesti ale acestui Cuvios se citesc cu evlavie astazi de credinciosi, care le indeamna pe calea mintuirii.

Sfinte Prea Cuvioase Parinte Ioane, roaga-te lui Dumnezeu pentru lume, pentru neamul din care te-ai nascut, pentru minastiri si credinciosi, xjpentru mantuirea tuturor celor ce cred si cauta pe Domnul!

Categoria: Pateric romanesc

Cautare: