CUVIOSUL IOASAF ARHIMANDRITUL
Primul egumen al Manastirii Putna
(1470-1484)
Arhimandritul Ioasaf a fost cel dintai egumen si ctitor duhovnicesc al Manastirii Putna. Chemat de Hristos mai intai in obstea Manastirii Neamt, unde a primit tunderea monahala, s-a format duhovniceste pe langa cei mai alesi parinti ai marii lavre. Tot aici a invatat carte Cuviosul Ioasaf de la ucenicii vestitului dascal Gavriil Uric, deprinzand bine limbile greaca si slavona, precum si mestesugul copierii de carti bisericesti. Si era cinstit de tot soborul monahilor pentru intelepciunea si ascultarea lui.
In anul 1440, monahul Ioasaf a fost hirotonit preot si a ajuns duhovnic iscusit in Manastirea Neamt, povatuind catre Hristos multe suflete. Numele lui se facuse cunoscut pana la mitropolitul Moldovei, Teoctist, si chiar la dregatorii tarii. Pentru sfintenia vietii lui, a fost ales de sobor egumen si parinte duhovnicesc al Manastirii Neamt, facand unele imbunatatiri la biserica si intarind mult dragostea si armonia intre frati. Egumenul Ioasaf a dat o mare dezvoltare scolii de caligrafi si vietii duhovnicesti de la Neamt. Obstea sa numara peste 200 de calugari, din care mai mult de 30 erau vestiti dascali, psalti, caligrafi si duhovnici. In jurul marii lavre se nevoiau, de asemenea, zeci de sihastri si lucratori ai rugaciunii lui Iisus.
Auzind de nevointa lui, in anul 1468, Stefan cel Mare l-a chemat, cu binecuvantarea mitropolitului Teoctist, sa fie egumen al Manastirii Putna. Astfel, arhimandritul Ioasaf, luand cu sine ca la 25 de calugari alesi, ieromonahi, duhovnici si cativa caligrafi, a purces la Putna, ctitoria marelui domn al Moldovei, care atunci se zidea. Apoi, manastirea savarsindu-se, la 3 septembrie 1470, s-a sfintit cu mare alai, in prezenta ctitorului ei, Stefan Voda, si a zeci de mii de moldoveni.
Din aceasta zi, egumenul Ioasaf a devenit sfetnic de taina al voievodului si parinte duhovnicesc al Manastirii Putna, timp de 15 ani. Avand o nevointa cu totul deosebita si fiind inzestrat de Dumnezeu cu multa putere in fapta si cuvant, a reusit in putina vreme sa intemeieze la Putna o obste cu peste 60 de calugari, vestita in toata tara Moldovei. Slujbele si toata randuiala se faceau ca la Manastirea Neamt. Calugarii, “rugatorii” marelui ctitor, aveau o singura datorie: sa slaveasca neincetat pe Hristos si sa se roage pentru tara si biruinta domnului in razboaie, iar in timpul liber sa copieze carti de slujba si de invatatura.
Cuviosul egumen Ioasaf a intemeiat la Putna, din porunca lui Stefan cel Mare, o vestita scoala de calugari caligrafi, pe masura celei de la Neamt, unde se scriau numeroase carti de slujba si de invatatura duhovniceasca. A mai format si o alta scoala de dascali si cateheti, pentru invatatura si luminarea poporului, precum si o renumita scoala de muzica bisericeasca. De aici s-au ridicat egumeni si ierarhi iscusiti in povatuirea sufletelor omenesti, “dascali” si protopsalti vestiti pana la Constantinopol, care impodobeau slujbele manastiresti, mai ales la praznice.
Savarsind toate bine, Cuviosul Ioasaf Arhimandritul s-a retras din egumenie in anul 1476 si s-a facut schimonah, cu numele de Iosif. Apoi, bineplacand lui Dumnezeu, s-a stramutat cu pace la cerestile lacasuri, in ziua de 19 octombrie 1484.
Categoria: Pateric romanesc
Cautare:
CUVIOSUL IOASAF ARHIMANDRITUL :: Pateric romanesc
Vizualizari: 1109
Id: 1018
Imagine:
Share:
Pateric romanesc :: Pateric romanesc
SFANTUL DANIIL SIHASTRUL :: Pateric romanesc
SFANTA TEODORA DE LA SIHLA :: Pateric romanesc
MITROPOLITUL VARLAAM :: Pateric romanesc
MOSUL GHEORGHE LAZAR :: Pateric romanesc
SFANTA PARASCHEVA :: Pateric romanesc
MITROPOLITUL IOSIF NANIESCU :: Pateric romanesc
SFINTII MUCENICI ZOTIC, ATAL, CAMASIE, FILIP SI ALTI 31 DE LA NICULITEL :: Pateric romanesc
PROTOSINGHELUL IOANICHIE MOROI :: Pateric romanesc
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.