Cuviosul Isaia taumaturgul, episcopul de Rostov

Fericitul Isaia s-a născut la Kiev dintr-o familie de creştini evlavioşi şi iubitori de Hristos, care i-au dăruit o aleasă educaţie creştinească.
Încă din tinereţile sale s-a dedicat Domnului, ignorând toate plăcerile lumeşti şi mergând hotărât la mănăstirea Peşterilor ca să devină monah. Pe atunci era stareţ al mănăstirii cuviosul Teodosie, care a putut vedea duhovniceşte creşterea vieţii spirituale a noului frate şi a poruncit să fie acceptat în obşte şi mai târziu să fie tuns în monahism.
Din acea clipă tânărul Isaia s-a predat «trup şi suflet» Mirelui Hristos şi a început o aspră viaţă ascetică. Era smerit, simplu, ascultător, iubitor de aproapele, dăruit cu totul vieţii celei îngereşti. Prin cumpătare şi răbdare şi-a înfrânt rând pe rând, pornirile pătimaşe ale trupului. Împodobit astfel cu înţelepciune, discernământ, curaj şi cuminţenie a devenit curând un părinte îmbunătăţit, cu viaţă îngerească, îndreptându-se cu paşi siguri către Ierusalimul cel ceresc.
Şi pentru că «nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă», faima virtuţilor sale s-a răspândit cu repeziciune în regiunea Kievului, ajungând curând şi la urechile marelui domnitor Iziaslav Iaroslavici.
Acesta a început să-l roage insistent pe cuviosul Teodosie să-i dea binecuvântare monahului Isaia spre a fi numit ca stareţ al mănăstirii Sfântului Dimitrie, de vreme ce fericitul Varlaam adormise întru Domnul. Luminatul Teodosie a fost inspirat de Duhul Sfânt că este voia lui Dumnezeu ca ucenicul său să preia această sarcină. Astfel a fost de acord şi a dat binecuvântarea ca Isaia să devină stareţ. Iar acesta, urmând ascultării încredinţate, ridică şi acest jug greu, cu durere că se despărţea de învăţătorul său, şi deveni «păstorul cel bun» al monahilor de la noua mănăstire. Aceasta însă nu a adus nici o schimbare în viaţa sa interioară de rugăciune. A rămas la fel de smerit, fără să se lase furat de ispitele oferite de acest post înalt de conducere. Mintea sa era tot timpul concentrată către Dumnezeu şi către înfricoşata clipă a morţii, a judecăţii şi a împărăţiei cerurilor. De aceea a continuat, cu şi mai multă râvnă, viaţa sa ascetică şi nevoinţele, devenind astfel un exemplu viu de viaţă îngerească pentru monahii obştei sale, chemându-i către înălţimile virtuţilor şi împlinind întotdeauna primul ceea ce dorea ca şi ceilalţi să facă.
Domnitorul Iziaslav se bucura şi mulţumea lui Dumnezeu şi cuviosului Teodosie că au trimis la mănăstirea Sfântului Dimitrie un asemenea «diamant însufleţit». Mai mult, cuviosul Isaia a fost cinstit de către Domnul, dăruindu-i-se vrednicia arhieriei. După trecerea la cele veşnice a fericitului Leontie, episcopul de Rostov, cuviosul Isaia, prin voia comună a lui Dumnezeu şi a poporului a fost ales episcop al acelei eparhii.
Când a ajuns la Rostov cuviosul a găsit mulţi creştini care fuseseră de curând botezaţi şi care nu fuseseră încă întăriţi în credinţă. Mai păstrau încă vechi obiceiuri idolatre, păgâne şi săvârşeau din neştiinţă păcate mari. De aceea cuviosul a fost nevoit să înceapă o grea misiune păstorească, spre luminarea şi întărirea poporului său în credinţa şi învăţătura Mântuitorului Hristos.
– « Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat!», le spunea în predicile sale. De aceea numai în Hristos să credeţi şi numai lui Hristos să-I urmaţi. Numai învăţătura Sa şi a Apostolilor Săi să o aplicaţi în toată viaţa voastră. Să vă lepădaţi de înşelăciunile păgâne şi de vicleniile demonilor, ca să nu păcătuiţi, ci să slăviţi prin faptele şi viaţa voastră numele lui Dumnezeu!
Cuviosul mergea prin toate oraşele şi satele eparhiei sale, în regiunea Rostovului şi Suzdalului, învăţând, predicând, povăţuind, combătând ereziile şi cursele vrăjmaşului celui înşelător.
Oriunde vedea că mai existau încă idoli şi temple păgâne, dădea poruncă să fie dărâmate şi arse, apoi îi catehiza pe locuitori în credinţa ortodoxă a lui Dumnezeu cel în Treime. Toţi cei care erau nebotezaţi şi se converteau la noua credinţă, erau îndată botezaţi chiar de cuvios în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Iar cei ce nu credeau în predici şi în cateheze erau degrabă convinşi de minunile pe care sfântul le făcea cu dânşii, vindecându-i pe cei bolnavi cu ajutorul Atotputernicului Dumnezeu. Încă şi cele mai învârtoşate inimi erau convinse până la urmă prin exemplul iubirii, al milei, al bunătăţii şi al smereniei pe care fericitul Isaia le arăta cu prisosinţă. Era mângâietorul celor suferinzi, hrana celor înfometaţi, ajutătorul văduvelor şi al orfanilor, milostiv faţă de cei săraci şi apărător al celor nedreptăţiţi. «Ochi era pentru cei orbi, picioare pentru cei ologi», asemenea dreptului Iov, astfel încât toţi se bucurau şi dădeau slavă lui Dumnezeu, pentru că le dăruise un astfel de părinte şi de învăţător.
Cuviosul ierarh Isaia s-a învrednicit să fie de faţă şi la sfinţirea bisericii Lavrei, chemat de către un înger, aşa cum am văzut în istorisirea de mai sus.
După sfinţire a mai trăit doar nouă luni. La 15 Mai 1090, după ce adusese la credinţa cea adevărată nenumărate suflete ce trăiau «în latura şi umbra morţii» şi după ce-l câştigase pe Domnul prin viaţa sa virtuoasă, a adormit în pace şi şi-a predat sufletul său sfinţit în mâinile îngerilor, care l-au condus către cer.

Categoria: Patericul Lavrei Pecerska de la Kiev

Cautare: