Cuviosul Moise Ungarul

Duhul cel necurat, diavolul, orbeşte inimile care sunt înrobite de urâta patimă a curviei. Astfel nu vor reuşi niciodată să-l vadă pe Dumnezeu, de vreme ce numai cei curaţi cu inima se vor învrednici de aceasta, aşa cum Însuşi Domnul ne-a asigurat.
Pe acest câmp al războiului duhovnicesc s-a luptat cu înverşunare cu necuratul duşman şi cuviosul părintele nostru Moise, care a învins în cele din urmă în chip glorios, oferindu-se pe sine ca un exemplu viu de cuminţenie şi de puritate.
Cuviosul Moise era ungur de neam şi era unul dintre cei mai îndrăgiţi slujitori ai principelui martir Boris. În slujba acestuia din urmă se afla şi fratele lui Moise Gheorghe. Când sfântul Boris a fost ucis de nelegiuitul Sviatopolk la râul Alta, împreună cu toţi generalii săi, fericitul Moise a fost singurul care a scăpat cu viaţă. S-a refugiat atunci la evlavioasa Predislava, sora lui Iaroslav, care l-a ascuns de Sviatopolk. Fără să poată fugi în alt loc, bravul Moise rămase acolo, rugându-se neîncetat lui Dumnezeu.
Între timp evlaviosul principe Iaroslav, supărat de moartea nedreaptă a fratelui său iubit Boris, se ridică împotriva lui Sviatopolk şi-l învinse. Tiranul se refugie în Polonia, se alie cu regele ţării acesteia Bolieslav şi se porni cu multă armată împotriva Kievului. Iaroslav fu învins şi Sviatopolk se urcă pe tronul Rusiei.
După această victorie a lui Sviatopolk, aliatul său regele Bolieslav se întoarse în ţara sa, luând cu sine ca sclavi pe mulţi dintre prizonierii de război. Printre aceştia erau – vai! – şi cei doi fraţi ai lui Iaroslav, boierii săi, precum şi fericitul Moise, legaţi toţi de mâini şi de picioare cu lanţuri grele.
În Polonia cuviosul rămase în închisoare timp de cinci ani, suferind cu răbdare detenţia prin rugăciune şi prin preaslăvirea lui Dumnezeu.
Odată, o femeie tânără şi frumoasă, foarte bogată şi influentă, care era dintre principesele de la curte, l-a văzut pe frumosul şi puternicul Moise şi a fost foarte atrasă de înfăţişarea lui.
Topindu-se de dorinţa cea trupească, se apropie de dânsul şi-i spuse ademenitor:
– Ah, omule! Suferi degeaba aceste chinuri. Îmi pari foarte capabil şi inteligent. De ce să nu te eliberezi deci din aceste chinuri şi tristeţi?
Moise îi răspunse liniştit:
– Pentru că aşa a vrut Dumnezeu.
Femeia insistă:
–Dacă vei asculta de mine, te voi elibera şi te voi face stăpânul meu şi principe peste toată Polonia.
Fericitul înţelese scopurile ei necuviincioase şi-i răspunse:
– Care dintre oameni, care a ascultat de femeie şi i-a predat întreaga sa voinţă, a făcut bine? Cel dintâi creat dintre oameni, Adam, a ascultat de Eva şi a fost alungat din paradis. Samson, cel mai puternic dintre oameni şi biruitor asupra vrăjmaşilor, la sfârşit fu predat de o femeie în mâinile filistenilor. Solomon, care ajunsese pe culmile înţelepciunii dumnezeieşti, a păcătuit în faţa lui Dumnezeu, urmând plăcerilor oferite de femei. Ca să nu mai vorbim de Irod, care deşi a fost încununat cu multe victorii, la sfârşit a devenit robul unei femei şi a tăiat de dragul ei capul Sfântului Ioan Botezătorul. Cum, deci eu, fiinţă liberă, să mă las robit de o femeie, pe care nici nu o cunosc şi nici nu am mai văzut-o vreodată?
– Dar te voi elibera, strigă cu patimă femeia. Te voi face bogat şi slăvit şi conducător al casei mele. Te voi lua de bărbat. Numai împlineşte-mi această dorinţă! Stinge flacăra care îmi arde sufletul! Lasă-mă să mă bucur de frumuseţea ta! Nu mă pot împăca cu gândul că frumuseţea şi puterea ta ar putea să se piardă degeaba! Dacă vei accepta propunerea mea, eu îmi voi împlini dorinţa şi tu vei deveni stăpânul meu, domnul averii şi al puterii mele, conducătorul boierilor. Ce spui, deci?
– Ascultă odată pentru totdeauna, răspunse cu demnitate minunatul Moise. Nici voinţa ta nu o voi urma şi nici bogăţia şi puterea ta nu mi le doresc. Curăţia inimii şi a trupului sunt mai presus de toate acestea. Nu sunt vinovat pentru ceea ce sufăr aici în lanţuri şi chinuri. De aceea sper ca acestea să mă scape de lanţurile şi chinurile cele veşnice.
Când femeia văzu că este în pericol să piardă o asemenea frumuseţe trupească şi sufletească, primi un alt sfat de la diavol.
Dacă-l voi răscumpăra din închisoare, se gândea, va fi obligat să mă asculte chiar şi împotriva voinţei sale. L-a trimis deci pe omul ei de încredere de la curte la şeful închisorii ca să-i ceară să-l vândă pe Moise, cu orice preţ. Acela a înţeles că era o bună ocazie ca să se îmbogăţească şi-l vându pentru trei mii de monede de aur!
După ce femeia l-a dobândit pe Moise, a dat ordin să fie adus în faţa ei, să i se scoată cătuşele, să fie dezbrăcat de zdrenţele pe care le purta, să fie spălat şi îmbrăcat cu haine bogate. Apoi ordonă să li se aducă mâncăruri gustoase şi-l forţă pe cuvios prin toate mijloacele să le guste şi în acelaşi timp să se lase pradă dorinţelor ei păcătoase.
Dreptul însă, asemenea lui Iosif, fugi din braţele ei, se dezbrăcă de acele haine bogate şi evită păcatul, gândind la nimicnicia lumii şi a plăcerilor ei. Se ascunse undeva în curte şi începu să se roage, să postească şi să privegheze. Preferă să mănânce pâine uscată pentru Dumnezeu, decât mâncăruri bogate şi băuturi alese, cu preţul întinării sufleteşti.
Furioasă, femeia dădu ordin să fie închis şi lăsat să moară de foame. Dumnezeu însă nu-l părăsi pe robul său, care-şi pusese nădejdea doar în El. Unuia dintre slujitorii acelei femei i se făcu milă de Moise şi-l hrănea pe ascuns.
Între timp ceilalţi slujitori de la curte încercau prin toate mijloacele să-l convingă pe Moise să asculte de femeie. Îi spuneau:
– Frate Moise, ce te împiedică să te căsătoreşti cu dânsa? Eşti încă tânăr. Iar această femeie este văduvă şi a apucat să trăiască numai un an cu primul ei soţ. Frumuseţea ei este rară, bogăţia nenumărată şi puterea ei foarte mare. Iar dacă ar fi vrut să se căsătorească cu oricare dintre principi, nimeni nu ar fi refuzat-o. Şi tu, care eşti prizonier şi rob al acestei femei, nu vrei să devii domnul ei…? Spui că nu poţi să încalci poruncile lui Hristos…! Însă ce ne spune Domnul în Evanghelie: «De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup»! Şi apostolul nu spune: «…mai bine este să se căsătorească decât să ardă»? Nu le este permis văduvelor să se căsătorească a doua oară? De vreme ce nu eşti călugăr şi nu ai depus voturi monahale de ce te amărăşti cu aceste chinuri amare? Pentru care motiv nu vrei să te căsătoreşti? Dacă mori în această situaţie cine te va lăuda? Care om, de la Adam şi până astăzi a neglijat femeia, în afară de monahi? Ce au făcut Avraam, Isaac, Iacov? Încă şi dreptul Iosif, după ce a scăpat de ispita femeii egiptene ce a făcut? S-a căsătorit! Şi tu, dacă scapi cu viaţă, poate că te vei căsători în viitor, fie şi cu o altă femeie. Şi cine atunci nu te va judeca, pentru prostia de a fi dat cu piciorul unei astfel de ocazii…? Nu este mai de preferat pentru tine, să te predai acestei principese, să te eliberezi de robie şi să devii principe…?
Însă binecuvântatul Moise răspunse:
– Fraţii mei şi bunii mei prieteni, voi mă sfătuiţi în chip foarte priceput. Însă eu cred că şoaptele vicleanului şarpe către Eva, nu au fost mai rele decât sfaturile voastre. Mă presaţi să mă predau acestei femei, însă nu voi face sub nici o formă acest lucru. Chiar dacă voi muri în aceste lanţuri, sper cu o şi mai mare siguranţă că voi afla milă în faţa lui Dumnezeu. Dacă aşa ar sta lucrurile, adică să se fi salvat toţi drepţii prin intermediul căsătoriei, aflaţi deci că eu nu sunt drept. Eu sunt păcătos şi de aceea nu mă voi putea salva alături de această femeie. Dacă dreptul Iosif s-ar fi predat femeii lui Putifar, nu ar mai fi devenit apoi al doilea după faraon. Dumnezeu a văzut răbdarea sa şi i-a dăruit această putere. Şi de aceea a fost slăvit în toate veacurile, pentru răbdare şi virtute şi nu pentru că a lăsat în urma sa pe fiii săi. Eu însă nici regatul Egiptului nu mi-l doresc, nici putere lumească nu caut, nici în ţara polonilor nu vreau să trăiesc şi nici în patria mea nu-mi doresc vreo mărire. De toate acestea mă lepăd pentru a câştiga împărăţia cerurilor. Şi dacă voi scăpa cu viaţă din mâinile acestei femei, vreau să mă dedic vieţii monahale. Pentru că Domnul ne spune în Evanghelia Sa: «Oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică». Pe Hristos deci să-l ascult, sau pe voi? Şi apostolul zice desigur că «mai bine să se căsătorească decât să ardă», însă mai înainte de aceasta ce subliniază: «Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine. Dacă însă nu pot să se înfrâneze să se căsătorească». Şi mai jos spune: «Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii». Pe cine deci să ascult, pe voi sau pe apostol…? Şi pe cine este mai bine să slujească cineva, pe Hristos sau pe femeie…? Apostolul spune din nou: «Robii să asculte de stăpânii lor întru cele bune». Aflaţi deci că frumuseţea acestei femei nu mă atrage deloc. Şi nici nu poate aceasta să mă îndepărteze de Mirele sufletului meu care este Hristos.
Când stăpâna află de toate acestea, puse la cale un alt plan viclean. A dat ordin ca Moise să fie frumos îmbrăcat, urcat pe un cal împodobit şi purtat prin toate oraşele şi satele pe care aceasta le avea sub stăpânire, însoţit de o aleasă cavalerie. Ea călărea lângă dânsul pe un alt cal. După ce-i arătă toate domeniile sale, îi spuse:
– Toate aceste locuri sunt ale tale. Tot poporul care locuieşte pe ele îţi aparţine. Poţi să faci cu toate acestea tot ce vrei.
Apoi se întoarse către supuşii ei şi le spuse:
– Acesta este domnul şi soţul meu! Cu toţii să-l respectaţi şi să-l ascultaţi!
Sfântul însă râse de toată această punere în scenă a pătimaşei femei şi-i spuse:
– Degeaba te chinuieşti. Nu mă poţi atrage cu lucrurile cele trecătoare ale acestei lumi şi nici nu-mi poţi fura bogăţia mea duhovnicească. Hotărăşte-te odată şi nu te mai strădui atâta, degeaba, ca să mă câştigi.
Femeia se înfurie din cale afară.
– Ai uitat că te-am cumpărat…? striga ca o lupoaică sălbatică. Cine te poate scăpa din mâinile mele? Nu vei scăpa viu! Te voi chinui fără milă şi apoi te voi ucide!
– Nu mi-e frică de ameninţările tale, răspunse cu curaj fericitul. Şi dacă va vrea Dumnezeu nu voi întârzia să mă fac monah.
Viziunea cuviosului se împlini foarte curând în chip minunat, prin grija preabunului Dumnezeu, care pe toate le împlineşte după a Sa bunăvoire. S-a întâmplat deci să treacă pe acolo în acele zile un ieromonah de la Sfântul Munte. Prin pronia divină îl întâlni pe fericitul Moise, află despre chinurile la care era supus şi despre dorinţa sa fierbinte de a deveni monah şi-l tunse pe ascuns în monahism. Apoi îl sfătui să-şi păstreze cu orice preţ curăţenia trupească şi sufletească şi să nu se predea celui vrăjmaş. Îi dori să scape cât mai curând de acea femeie desfrânată şi apoi plecă. Pe acest ieromonah de la Sfântul Munte l-au căutat apoi peste tot slujitorii de la curte dar nu a mai fost de găsit.
Femeia, după ce şi-a pierdut orice speranţă de a-l câştiga pe Moise de bunăvoie, îl predă din nou în mâinile chinuitorilor. L-au întins pe o bancă de piatră şi l-au bătut fără milă cu nuiele de fier, până când pământul a fost botezat de sângele său. În timp ce-l loveau îi spuneau:
– Ascultă de stăpâna ta şi împlineşte-i voia. Dacă nu vei asculta îţi vom face trupul bucăţi. Nu ai nici o scăpare. Îţi vei da sufletul cu amar după nesfârşite chinuri. Ai milă de tinereţile tale. Dezbracă-te de această zdreanţă, poartă veşmântul cel scump şi vei scăpa de chinurile pe care ţi le pregătim în continuare.
Însă fericitul le răspunse cu curaj:
– Fraţilor, faceţi aceea ce vi s-a ordonat şi nu mai amânaţi nimic. Niciodată nu-mi voi încălca promisiunile mele monahale şi nu mă voi dezlipi de dragostea pentru Dumnezeu. Nici durerile, nici focul, nici rănile nu mă pot despărţi de Domnul şi de viaţa cea îngerească. Această femeie a întunericului îşi arată fără ruşine desfrânarea ei. Nici de Dumnezeu nu se teme şi nici de oameni nu se ruşinează, forţându-mă cu impertinenţă să cad în desfrânare şi în corupere. Dar nu voi urma niciodată jalnicei ei voinţe.
Era turbată principesa din cauza rezistenţei bravului ostaş al lui Hristos. Trecuseră deja şase ani de când acest rob îi stătea împotrivă şi dorea cu orice preţ să se răzbune pentru această jignire pe care i-o făcuse. Trimise deci o scrisoare regelui Bolieslav în care-i scria: «Ştii bine, regele meu, că soţul meu a murit pe câmpul de bătălie, luptând cu curaj alături tine. După aceasta tu mi-ai dat libertatea să-mi aleg pe oricine mi-ar place, ca să fie soţul meu. M-am îndrăgostit deci de un prea frumos tânăr, care era printre prizonierii tăi, l-am eliberat, l-am adus la palatul meu, i-am dăruit toată averea mea, l-am făcut domn al pământului meu, al poporului şi al meu însămi. El însă nu a preţuit nimic din toate acestea. De multe ori l-am chinuit cu înfometare şi cu bătăi, dar cu toate acestea nu am reuşit să-l fac bărbatul meu. Au trecut deja şase ani de când îl chinuiesc şi de când mă chinuieşte. Însă această inimă de piatră suferă toate chinurile şi nu se smereşte în faţa mea. De curând chiar, a devenit şi monah prin mâinile unui călugăr necunoscut ce a trecut pe aici. Ce mă sfătuieşti deci să fac?»
Bolieslav a ordonat să se înfăţişeze amândoi înaintea sa. Când au venit, a început să-l sfătuiască insistent pe Moise ca să asculte de stăpâna sa. La sfârşit îi spuse:
– Cine poate fi mai neînţelegător decât tine, care te privezi pe tine însuţi de la atâtea bunuri şi preferi atâtea chinuri amare…? Află deci că de tine depinde acum dacă vei trăi sau vei fi ucis. Fie vei face voia stăpânei tale şi vei afla cinste şi măriri, fie vei muri de o moarte îngrozitoare.
Apoi regele se întoarse către femeie şi-i spuse cu asprime:
– Nu este cu putinţă ca prizonierul pe care l-ai cumpărat să facă de capul lui. Tu eşti stăpâna şi el este robul tău. Dacă nu va asculta trebuie să-i dai o lecţie bună, astfel încât şi ceilalţi robi şi prizonieri să ia aminte şi să nu îndrăznească să se răscoale împotriva domnilor lor.
Atunci binecuvântatul Moise îi spuse regelui:
– Domnul îmi spune: «Ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă şi-şi va pierde sufletul său?» Cum deci îmi promiţi slavă şi cinstiri, când tu însuţi şi această femeie veţi muri peste puţină vreme…!
Această profeţie a lui Moise nu întârzie să se împlinească.
Mai întâi însă mai avu de pătimit şi alte chinuri din partea viclenei femei. Având acum şi acordul regelui, îl provoca neîncetat şi fără ruşine ca să păcătuiască cu ea.
– Degeaba te chinuieşti, îi răspundea cuviosul. Trebuie să mă crezi foarte prost sau incapabil, încercând să mă faci să cad în mrejele tale. Te refuz însă ca pe o neruşinată şi femeie fără frică de Dumnezeu.
Atunci aceea, ajunsă deja la disperare, ordonă să i se dea câte o sută de bice în fiecare zi şi apoi să i se taie mâinile şi picioarele.
Peste câteva zile chinuitul Moise era căzut jos, într-o baltă de sânge, căzut în nesimţire, ca şi cum ar fi murit. Abia dacă mai respira.
Între timp regele Bolieslav, vrând să-i dea satisfacţie principesei supărate, ordonă să fie alungaţi toţi călugării din Polonia.
Însă Domnul îl răsplăti foarte curând pentru fapta sa rea. Într-o noapte regele muri brusc, fără să se ştie din ce cauză. A doua zi izbucni o răscoală a poporului în toată ţara. Majoritatea boierilor au fost ucişi, printre aceştia numărându-se şi principesa care-l chinuia pe robul lui Dumnezeu.
După moartea acesteia bunul Moise fu eliberat şi cu sănătatea zdruncinată de atâtea chinuri porni în căutarea unei mănăstiri în care să se dedice Domnului. Ajunse cu mare greutate la mănăstirea Peşterilor de la Kiev, abia purtându-şi trupul său plin de răni, dar încununat de coroana victoriei, ca un brav ostaş al lui Hristos.
Iar Domnul, după toate acestea, îi dărui harisma de a alunga patimile cele trupeşti din cei care veneau să-i ceară ajutorul.
Odată unul dintre monahii de la peşteri, care era greu chinuit de demonul curviei a venit la sfântul Moise. L-a rugat să-l ajute şi i-a spus:
– Tot ceea ce-mi vei spune eu o voi respecta până la moarte.
– Cât vei trăi să nu mai vorbeşti niciodată cu vreo femeie, i-a spus cuviosul.
Apoi îşi ridică bastonul, cu care întotdeauna se ajuta la mers, din cauza rănilor avute în trecut, şi-l atinse pe tânărul monah în piept. Îndată ispitele au încetat şi de atunci nu a mai fost luptat de dorinţele trupeşti.
Fericitul Moise a ajuns cu ajutorul harului lui Dumnezeu la adânci bătrâneţi, la sfârşitul vieţii sale pământeşti, după ce prin viaţa sa ascetică şi prin pătimirile avute, s-a învrednicit şi el să vadă pe Dumnezeu, ca oarecând marele Moise în pustiu, şi să strălucească prin virtutea şi prin minunile sale pe tot cuprinsul pământului rusesc.
Era 26 Iunie când a trecut la Domnul şi s-a odihnit de toate eforturile şi chinurile îndurate. Dumnezeu l-a slăvit pentru răbdarea sa, dăruind şi sfintelor sale moaşte putere împotriva patimilor trupeşti.

Ajungem în cele din urmă la moartea martirică a iubitorului de Dumnezeu şi tămăduitorului Grigorie.
Odată se întâmplă ca sfântul potir al bisericii să fie întinat de un animal necurat. Cuviosul coborî până la râul Nipru, ca să aducă apă curată şi să cureţe sfinţitul vas. Pe malul râului se întâlni cu fraţii domnitori Rostislav şi Vladimir al II-lea Vsevolodovici. Se îndreptau spre mănăstire ca să se închine şi să ceară binecuvântarea părinţilor, deoarece plecau la război împotriva invadatorilor polofţi.
Câţiva dintre oştenii lui Rostislav lipsiţi de ruşine au vrut să se distreze pe seama bătrânului monah. Au început să râdă de dânsul batjocoritor şi să-i arunce tot felul de vorbe murdare şi insulte. Smeritul cuvios nu se tulbură. Îi asculta liniştit, fără să spună nimic. Duhul său însă putea să prevadă apropiata moarte a celor care acum îşi băteau joc de dânsul.
Ah, copiii mei, spuse cu tristeţe. De ce sunteţi necuviincioşi în faţa lui Dumnezeu şi vă bateţi joc de un biet monah bătrân. Voi aveţi acum nevoie de multă rugăciune. Plângeţi pentru pierderea voastră şi pocăiţi-vă pentru păcatele voastre. Pentru voi va sosi foarte curând ceasul judecăţii Domnului. Cu toţii vă veţi îneca într-un râu, împreună cu principele vostru!
Rostislav, în vreme ce multă vreme auzise batjocoririle supuşilor săi fără să intervină, acum se înfurie foarte tare auzind vorbele bătrânului. Le înţelese nu ca pe un avertisment, ci ca pe un blestem.
– Pe mine mă ameninţi, călugăre prost? Strigă către iubitorul de Hristos Grigorie, roşu de mânie. Ştii că pe mine nu mă întrece nimeni la înot…? Însă-ţi arăt eu ţie…! Tu eşti acela care vei muri de această moarte!
Şi îndată neruşinatul principe ordonă supuşilor săi să-l lege pe cuvios de mâini şi de picioare, să-i atârne o piatră de gât şi să-l arunce în cel mai adânc loc al râului. Ordinul său fu executat fără întârziere. Peste câteva momente apele râului Nipru au înghiţit cinstitul trup al sfântului.
Sălbaticul Rostislav, după uciderea cuviosului, se întoarse din drum şi plecă spre locul luptei fără să se pocăiască, plin de mânie şi fără să mai meargă să se închine la mănăstire. Fratele său însă Vladimir îşi continuă drumul şi ceru binecuvântarea părinţilor pentru lupta ce avea să urmeze împotriva barbarilor polofţi.
Lupta se dădu aproape de Tripoli, pe malurile râului Stugna. Ruşii au fost învinşi de barbari, iar Rostislav s-a înecat împreună cu aproape toţi ostaşii săi. Vladimir însă, datorită binecuvântării primite de la părinţii Lavrei, se salvă.
Între timp fraţii din obşte l-au căutat timp de două zile pe cuvios şi nu l-au găsit. A treia zi au intrat în chilia sa şi ce să vadă! Trupul său neînsufleţit se găsea acolo, cu mâinile şi picioarele legate şi cu piatra atârnată de gât! Rasa sa era umedă, în vreme ce faţa sa era luminoasă şi calmă. Trupul său era cald şi moale, ca şi cum ar fi fost viu.
Cu toţii au admirat aceste semne ce dovedeau sfinţenia vieţii fratelui lor. Niciodată nu au aflat cum ajunsese trupul acestuia în chilie. Au dat slavă lui Dumnezeu, care minunat este între sfinţii Săi, au ridicat cinstitul trup şi l-au aşezat cu rugăciuni şi psalmodii în peştera cuviosului Antonie. Acolo a rămas până astăzi nestricat şi slăvit, propovăduind în chip tăcut oamenilor despre puterea credinţei şi despre atotputernicia lui Dumnezeu, Cel care face minuni.

Categoria: Patericul Lavrei Pecerska de la Kiev

Cautare: